Poezii Ortodoxe

Nu te lăsa învins,
chiar dacă suferinţa
ar vrea să te doboare.

Tu nu eşti singur,
Hristos este cu tine,
Putere multă are.

Iar a Lui Maică te-nsoţeşte
în fiecare clipă,
cu dragoste, ca pe un fiu.

Deci luptă fără frică !

Poate o să întrebi
Ce e Dumnezeu
şi unde este.
El este pretudindeni
în lumea asta mare,
În mica albinuţă
ca şi-n gingaşa floare,
În tot ce-i bun, frumos,
curat şi liniştit,
Dar mai ales
în inimile iubitoare,
Fiind izvorul dragostei
ce nu are sfârşit.

Bucură-te Preacurată
Care ieri te-ai tânguit,
Iată Fiul tău cu slavă
Din mormânt a răsărit.

Toată firea prăznuieşte
Învierea lui Hristos
Toate se îmbracă astăzi
Cu veşmânt mai luminos.

Îngerii şi pământenii
Cântă azi acelaşi grai,
Iar Adam şi cu tâlharul
Azi se veselesc în rai.

Nu mai este astăzi pază
În Edenul cel ceresc,
Uşa stă mereu deschisă
Pentru neamul creştinesc.

Fecioara azi ne priveşte,
Să îi semănăm doreşte
Este bună, este sfântă,
Iertătoare, foarte blândă.

Fecioara blând ne priveşte,
Să-i urmăm acum voieşte,
În viaţa de pe pământ
Şi apoi în raiul sfânt.

Câţi ani avea când a plecat Mântuitorul
La Tatăl său, în Cerul cel de sus?
De ce a vrut ca să se nască din Fecioară?
De ce o cruce grea pe umeri El a dus?

De ce a acceptat atâta umilinţă?
Pentru ce a fost El oare răstignit?
Care a fost vina Lui cea mare?
Răspunsul este : Pe oameni a iubit!

În orice zi mai e un om
ce este fericit;
Cu el noi să ne bucurăm
visul i s-a împlinit.

În orice ceas e cineva
ce este bucuros;
Cu el noi să ne veselim
că este-acum voios.

În orice clipă-i cineva
ce este mulţumit.
Ca el putem şi noi să fim,
căci azi l-am întâlnit.

Maica Domnului Ceresc
Vreau ca să îţi mulţumesc
Pentru tot ce Tu mi-ai dat,
Pentru că m-ai ajutat.

Cât în lume voi trăi,
Te rog, nu mă părăsi,
Ca să-ţi cânt cu bucurie
Imn de slavă, o, Marie!

Avem sfinţi vindecători
De oameni mult iubitori.
Noi de ei să nu uităm,
Ziua lor să o serbăm.

Daruri noi vom dobândi,
Sănătoşi ne vor păzi.
Ei la Domnul mijlocesc
Pentru cei ce îi cinstesc.

Doamne, patimi grele
cu grăbire mă doboară,
Boli, primejdii pretutindeni,
neştiute mă-nconjoară.

Iar ca să-mi ridic spre Tine
mintea mea, îmi e prea greu.
Să mă rog aş vrea,
la Tine să gândesc mereu.

Voinţa mi-e în scădere
râvnă sfântă nu mai am,
Ce să fac, dă-mi Tu puterea
ce-altă dată o aveam.

Doar Tu poţi să-mi dai fericirea
Numai Tu, Doamne mă iubeşti nespus.
Chiar de-am căzut, c-aşa îmi e firea,
M-ai ridicat, în braţe iar m-ai dus.