Toate poeziile scrise de către Poezii scurte :

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11

Ioana: Maicuta buna

Maica Domnului Preasfântă
Vreau să te slăvesc, să-ţi cânt;
Bunătatea să-ţi cunoască
Orice om de pe pământ.

Cu puterea Ta, Măicuţă,
Pe noi toţi ne ocroteşte
Şi de vrăjmaşii cei răi
În tot locul ne păzeşte.

Carmen: Fapta buna

Fapta bună de-am uitat,
De Domnul ne-am depărtat.
Faptă bună-i şi atunci
Gânduri rele când alungi.

O ceartă de-am ocolit
Şi pe nimeni n-am jignit,
De-am iertat pe cineva
Şi-am uitat vorba lui rea,

O rugă de-am înăţat
Pentru cel însingurat,
Un cuvânt de încurajare
Pentru cel în întristare;

Orice faptă cât de mică
De Hristos e răsplătită.
Dar să o facem smerit,
O pierdem de ne-am mândrit.

Rodica : Fericire daca vrei

Fericire dacă vrem
Gânduri bune să avem,
Dragoste şi-ngăduinţă
Pentru oricare fiinţă.

Talanţii ce i-am primit
Să-nmulţim necontenit.
Pe Domnul să Îl iubim,
Voia Lui să o-mplinim.

Cel ce lumea a creat
Şi viaţă întâi a dat,
Poate să ne rânduiască
Fericirea pământească.

Ioana : Ocrotire

Chiar dacă vremuri grele
În lume vor veni,
Avem Ocrotitoare,
Cu Ea vom birui.

Îndrumă-ne Măicuţă
Nădejde să avem
Şi-n orice suferinţă
La tine s-alergăm.

Ajută-ne Fecioară
Ca toţi să te iubim
Şi numele tău sfânt
Cu drag să îl rostim.

Ioana : Pe Domnul sa rugam!

Ca să-nflorească iar
crinul curăţiei
Şi ca iubirea sfântă să răsară
în inimile tuturor,
Ca să pătrundă iar lumina
acolo unde-i întuneric
Şi orice om să îl slăvească
pe bunul Creator,
Să-i auzim chemarea-i blândă,
să fim cuprinşi de-un tainic dor,
Ca să iertăm,
să biruim în luptă,
Pe Domnul să-L rugăm!

Carmen: Iubind

Iertând oricui,
Vom fi iertaţi,
De orice rău
Vom fi scăpaţi.

Dăruind,
vom dobândi
mai mult
decât am dori.

Iubind pe toţi,
vom fi iubiţi
şi vom putea fi
fericiti.

Ioana : Craiasa luminilor

Maica îndurărilor,
Crăiasa luminilor,
Fecioară curată,
Floare-nmiresmată.

Crinul alb din rai,
Fericire dai.
Mâna ta o-ntinzi
Spre cei suferinzi.

La grea încercare
Tu ne eşti scăpare.
Iertare mijloceşti,
Pace-n suflet dăruieşti.

Carmen : Luna

O stea din nou azi a căzut,
Dar încă mai sunt stele,
Iar luna cea aleasă este
Împărăteasă peste ele.

Şi pe pământ mai sunt lumini
Ce luminează-n noapte
Şi întuneric greu ar fi
Dacă s-ar stinge toate.

Iar sus în Cer e-un Soare
Ce veşnic luminează,
şi Luna cea aleasă
E Sfânta Împărăteasă.

Iar Stelele sunt Sfinţii,
Ce neîncetat sclipesc
Dând slavă şi cinstire
Împăratului ceresc.

Carmen : Fii fericita!

O, Maica lui Dumnezeu,
Ce-ai plecat la Fiul Tău,
Lângă El împărăţeşti
Peste oştile cereşti.

Pentru noi eşti solitoare,
Creştinilor păzitoare,
Loc în rai ne pregăteşti,
Sfârşit bun ne dăruieşti.

Ne eşti pace, bucurie,
Dragoste şi armonie.
În veci să fii fericită,
De toţi oamenii mărită!

Antoanela DUMITRIU : Imparateasa

O, Împărăteasă Maică,
Tu ajuţi tuturor oamenilor,
chiar şi păcătoşilor.
Ajutătoarea săracilor,
mama orfanilor,
a tuturor copiilor.
O, pururea dulce Fecioară
care aduci mângâiere şi bucurie
la sărace familii
O, Fecioară bună,
eşti mult slăvită între sfinţi.
Iar Domnul Iisus îţi ascultă
ale tale rugăminţi.

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11