Ca să-nflorească iar
crinul curăţiei
Şi ca iubirea sfântă să răsară
în inimile tuturor,
Ca să pătrundă iar lumina
acolo unde-i întuneric
Şi orice om să îl slăvească
pe bunul Creator,
Să-i auzim chemarea-i blândă,
să fim cuprinşi de-un tainic dor,
Ca să iertăm,
să biruim în luptă,
Pe Domnul să-L rugăm!
Poate o să întrebi
Ce e Dumnezeu
şi unde este.
El este pretudindeni
în lumea asta mare,
În mica albinuţă
ca şi-n gingaşa floare,
În tot ce-i bun, frumos,
curat şi liniştit,
Dar mai ales
în inimile iubitoare,
Fiind izvorul dragostei
ce nu are sfârşit.
Bucură-te Preacurată
Care ieri te-ai tânguit,
Iată Fiul tău cu slavă
Din mormânt a răsărit.
Toată firea prăznuieşte
Învierea lui Hristos
Toate se îmbracă astăzi
Cu veşmânt mai luminos.
Îngerii şi pământenii
Cântă azi acelaşi grai,
Iar Adam şi cu tâlharul
Azi se veselesc în rai.
Nu mai este astăzi pază
În Edenul cel ceresc,
Uşa stă mereu deschisă
Pentru neamul creştinesc.
Câţi ani avea când a plecat Mântuitorul
La Tatăl său, în Cerul cel de sus?
De ce a vrut ca să se nască din Fecioară?
De ce o cruce grea pe umeri El a dus?
De ce a acceptat atâta umilinţă?
Pentru ce a fost El oare răstignit?
Care a fost vina Lui cea mare?
Răspunsul este : Pe oameni a iubit!
Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.
Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.
Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.
Eu mă iubesc pe mine
Bine aceasta ştiu.
Cum să iubesc pe Domnul
C-un suflet mic, pustiu?
Mi-e frică de durere
Şi fug cât pot de ea,
Un chin, vreo neplăcere
Eu nu le pot răbda.
Ce mai pot face-acum?
Dar ce văd, o, Iisuse
Tu ai făcut ca zările senine
S-apară pe negurosul drum!
Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.
Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.
Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.
Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.
Cine oare decât Tu
ne iubeşti cu-adevărat?
Cine oare decât Domnul
viaţa pentru noi şi-a dat?
Luminează-mi sufletul
ca să Te iubesc,
Luminează-mi mintea,
la Tine să gândesc.
Cine oare a creat
Tot ce este minunat?
Cerul plin cu stele-n noapte,
Florile înmiresmate,
Omul bun şi iubitor
Plin de dragoste şi dor,
Neaua albă sclipitoare,
Vorba cea mângâietoare.
Valurile înspumate,
Căinţa pentru păcate,
Adierea vântului,
Cutezanţa gândului.
Susurul izvoarelor,
Saltul căprioarelor,
Zâmbetul de copilaş
Jucăuş şi drăgalaş,
Cântecul înălţător,
Focul cel mistuitor,
Răsărit-apus de soare,
Rouă, ploaie şi ninsoare,
Păsări multe colorate,
Peştii înotând prin ape…
Este doar o întâmplare
Tot ce este bun sub soare?
Tot ce-i sfânt şi luminat,
Însuşi Domnul ni le-a dat!
Tolba cu păcate
S-o arunc e cu dreptate,
Ca să n-o iau după moarte.
Toate păcatele mele,
De se-adună, se fac grele.
Cum voi merge-n rai cu ele?
De le voi mărturisi
Domnul mă va milui
Pierdute ele vor fi.