Împrejurul meu să fiţi
Voi îngeri şi voi buni sfinţi,
În această scurtă viaţă
Să nu mă părăsiţi.
Lui Dumnezeu rugaţi-vă
Şi Maicii Preacurate,
Să-mi ierte orişice păcat
Şi orice nedreptate.
De primejdii mă izbăviţi,
În tot locul m-ocrotiţi,
Nu mă uitaţi nicicând,
Ai Domnului slujitori iubiţi.
Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.
Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.
Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.
Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.
Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.
Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.
De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.
El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.
Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.
Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.
Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.
Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.
Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.
Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.
Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.
Cine oare decât Tu
ne iubeşti cu-adevărat?
Cine oare decât Domnul
viaţa pentru noi şi-a dat?
Luminează-mi sufletul
ca să Te iubesc,
Luminează-mi mintea,
la Tine să gândesc.
Măicuţa Sfântă mă vedea
eu nu ştiam, dar Ea era de faţă
Şi suferinţa-mi asculta,
apoi cu lacrimi la Domnul se ruga
ca să mă ierte iar şi să m-ajute-ndată.
Iar eu cum stam şi aşteptam
pedeapsa cuvenită
În loc de chinuri, de durere,
deodată văd că mi se-aduc pe tavă
cu zâmbet vesel şi plăcere, doar daruri.
O, câtă mângâiere!
Cu câtă dragoste şi milă
am fost eu răsplătită.
Tu, Maică Preacurată,
În veci să fii slăvită!
Era o fată-odată
Ce mai mereu plângea
Şi nimenea din lume
N-o putea mângâia.
De ce plângi, măi fetiţo,
Hai, ia priveşte-n sus
Nu vezi acum tu, oare,
Pe Mirele Iisus?
De ce mai plângi fetiţo,
Hai, ia priveşte-acum
Spre Maica iubitoare
Te va-nsoţi la drum.
Pe Maica Mângâierii
Mereu să o cinstim,
Şi-n toată viaţa noastră
Pe ea să o iubim!
Eram copil plăpând
când te-am chemat întâia oară,
Ştiam că Tu exişti,
că-mi duci a mea povară.
Deşi nu te vedeam, dar inima-mi spunea
de Tine Doamne Sfinte şi-n taină se ruga.
Ştia că eşti iubire, iertare, bunătate,
că vrei să ne fereşti de rău şi de păcate.
Ştiam că Tu ai vrea să fiu la fel ca Tine,
doream să-mi fie viaţa o jertfă de iubire.
Dar vremea a trecut şi repede-am uitat
ce îmi doream fiind copil nevinovat.
Zăpada albă şi pufoasă
Se-aşează-n linişte pe casă;
Totul în jur e uimitor,
Pătruns de-un tainic, sfânt fior.
Se lasă iară înserarea,
Natura parc-a adormit;
Doar luna-şi mai aruncă raze
Pe albul care-i nesfârşit.
E frig şi nimeni nu-i pe cale,
Pământul parcă-i amorţit;
În casă, lângă sobă stam
Şi-ndată, uşor am aţipit
Visam că-n lume era pace
Şi numai oameni buni şi sfinţi,
Era iubire-adevarată
Între copii şi-ntre părinţi.
În nea, jucam un joc,
Mai rar întâlnit,
Cel al iubirii sfinte
Ce nu are sfârşit.
Ură nu exista, nici răutate,
Ci numai dragoste cu-adevarat,;
Totul era curat si simplu,
De-un alb imaculat.
Iar oameni în veştminte albe,
Slăveau pe Fiul de-Împarat,
Ce-acum, deşi era în noapte,
Părea nespus de luminat.
Rugând, cu îndrăzneală multă,
Am început să strig mereu:
“-Iisuse Doamne, Fiu preadulce,
Cu Tine vreau să fiu şi eu!”
Mai vino iar în astă lume
Un strop de milă să aduci,
Să te mai naşti din nou în noapte;
E iarnă iar, ca şi atunci.
Vino in peştera din suflet,
Mi-o încălzeşte cu har sfânt,
Să aduci pacea Ta în lume
Şi fericirea pe pământ!
Voi copii şi voi părinţi,
Ce pe Domnul îl iubiţi,
Haideţi toţi să-L lăudăm,
Cu drag Lui să ne-nchinăm!
La biserică veniţi
Pe Hristos să îl slăviţi,
Căci se naşte pe Pământ
Să ne-aducă Harul Sfânt.
Lumea să o mântuiască,
Raiul să ne dăruiască.
Chiar de sunteţi întristaţi
Şi de griji împovăraţi,
Din nou să ne bucurăm,
Împreună să cântăm!
Căci s-a născut prunc Iisus,
Copilaş prea blând, supus,
În ieslea din Betleem
Ca şi noi să îl vedem.
Iar Maria, maica sa,
Cu dragoste-l legăna.
Cum fecioară a născut
Pe cel fără de-nceput,
E o taină foarte mare,
N-o înţelege fiecare.
Când pe lume s-a născut
Stea pe cer a apărut,
Îngerii Îl lăudau,
Magii daruri aduceau.
Fericiţi că au găsit
Pe Mesia proorocit.
Şi noi să ne veselim
Şi ceva să-i dăruim:
Cuget şi suflet curat,
Gând smerit şi luminat.
Iar voi, copiii cuminţi,
Ca pruncul Iisus să fiţi:
De părinţi să ascultaţi,
Cât mai bine să-nvăţaţi!
Pe profesori respectaţi,
Note bune să luaţi.
Pe colegi să-i ajutaţi,
De greşesc, să îi iertaţi,
Rău cu bine răsplătiţi,
Dacă vreţi să fiţi iubiţi.
Anul Nou să vă aducă
Pace-n case, spor la muncă,
Sănătate, bucurii,
Frumoase prietenii!
La mulţi ani, Isteţi copii!