Silvia Moian : Noaptea sfanta
Frumos e cerul înstelat
Şi luna care în splendoarea ei apare.
Nici vântul nu adie,
Natura pare că pluteşte-n transparenţă
Şi totul e schimbat.
Pe câmp păstorii au adormit
Şi lumea visează către vremuri bune.
Nici un foşnet nu se aude
Totu-i nemişcat.
Vibrează peste întreaga fire
Un mister de taine înmănunchiat.
Pe bolta clară printre sclipiri senine,
Îşi face loc pe-o traiectorie nescrisă
O stea strălucitoare, puternică şi rară.
Ce taine ascunde oare?
Ce se întâmplă în noaptea asta
De atâta farmec plină ?
Şi iată că lumini străbat în brazde cerul ,
Ca fulgerele se aprind în aurore încântătoare.
Şi glasuri nemaiauzite
Acompaniate de harfe minunate,
Cântă în coruri divine
Ziditorului, imn de slavă, osanele.
O, măreţia nopţii de Ajun
Când cerurile coboară pe Împăratul Slavei
În mica iesle a lui Crăciun.
El a venit la noi,
Nu ca împăraţii lumii
În palate somptuoase,
Ci pe păiţe îngheţate, moi.
Ce bucurie cuprinde universul!
Pământ şi îngeri cântă imnuri minunate.
Doar omenirea zace în neştiinţă,
În a sa tiranie şi nedreptate.
Natura se veseleşte tainic
În noaptea sfântă în care,
Două inimi calde bat mai tare.
Pruncul şi Fecioara,
Izbăvitorul şi Neprihănirea.
Mântuitorul s-a născut
Din Cea care
Prin deplina-i curăţie
A biruit păcatul, firea.
O noapte Sfântă de Crăciun
Dă-ne te rugăm Stăpâne.
Să medităm la taina cea sublimă,
Să ne învăluim cu mila cea divină
Şi să te primim cu sufletul curat,
Apoi să ne unim cu Tine-n rugăciune,
Căci în ieslea cea din suflet te-am aflat Stăpâne.