Carmen: Antonie de la Iezer

Cum tu sfinte ai postit,
Zile, nopţi nu ai dormit,
Ci la Domnul ai gândit,
Voia Lui ai împlinit.

Pe bolnavi ai vindecat,
Duhuri rele-ai alungat,
Mintea nu ţi-ai dezlipit
De la Iisus cel iubit.

Tu, o sfinte, ai dobândit
Darul duhului dorit,
Rugăciunea neîncetată
Din inimă însângerată.

În peşteră ai trăit,
Liturghia ai slujit,
Duhul sfânt se cobora,
Inimile le sfinţea.

Pentru oameni te rugai,
Suferinţe alinai,
Credinţa ai întărit
Lui Hristos tu ai slujit!

Maria-Lucia CORNEA : Lavra Pecerska

Este un loc atât de maiestuos
Ca un vis grandios.
Un colţ de rai pe pământ
Lavra Pecerska-nume sfânt.

Comoara cea mai aleasă,
A ortodoxiei fortăreaţă,
A Ucrainei Sfântă minune
Ca un zâmbet ce nu apune.

Pe malul drept al Niprului
Totul din mila Domnului,
Antonie, Teodosie aveau să vină
Să înalţe Lavra pe o colină.

Erau stâlpii de foc ai credinţei
Şi ctitori de inimi sfinte,
Erau avântul cel mare al dorinţei
Al monahilor sfinte cuvinte.

Dintr-un trunchi, atătea rămurele:
Nikon, Lavrentie sau Varlaam
Şi rod însutit au dat din ele
Ca Moise, Isaia, Aretas, Damian.

Aici cuvioşii din cer ne privesc
Moaştele lor Sfinte sunt mărturie
Şi prin rugă ei ne dăruiesc
Ce cerem cu foc şi tărie.

E  atâta cuvânt în fiece piatră
Şi atâta credinţă în fiece ungher,
Început-a cândva viaţa ca la vatră,
Se adunau monahii ca stelele pe cer.

Carmen : Drumul spre Iezer

Printre stâncile pietroase,
Mergând prin pădure dus,
Duhul Sfânt parcă te-ndeamnă
Ca să urci mereu mai sus.

Acolo,  într-o stâncă tare
O chilie şi-a săpat
Şi mulţi ani, şi multe zile
Un călugăr s-a rugat.

Antonie se numeşte,
Iară locul cel de preţ
Este Iezerul de Vâlcea
Haideţi toţi să îl vedeţi!

Cine ajunge acolo
Nu va regreta,
Ajutor şi binecuvântare,
Sfântul îi va da.

El, nespus, în toată viaţa
Pe Hristos mult a iubit.
Pentru slava Lui cea mare
Pe sine s-a tot jertfit.

Pe un altar foarte mic,
El cerul a coborât,
Căci acolo săvârşea
Liturghia, în chip smerit.

Pe pământ el nu mai este,
Dar s-a dus la Domnul sus
Şi de-acolo se tot roagă
Pentru oameni, lui Iisus.

Chiar şi râul ne şopteşte
Că există Dumnezeu
Şi tot pomul ce foşneşte
Lăudându-L tot mereu.

Iară frunze colorate
Într-un fel foarte firesc,
Te aruncă fără ştire
În ‘cel rai dumnezeesc.

Noi creştinii mult dorim
Pe Domnul să-L lăudăm,
La cele bune gândind,
Pe semeni să-i ajutăm.

Pentru că eu nu am lacrimi
Ca să-L plângă pe Iisus,
Nici pentru Sfântul cel mare
Care dintre noi s-a dus,

Picături de apă cad,
Nu din ochi, ci vin de sus,
Vin din nou ca să-L mai plângă
Pe Preabunul Domn Iisus.

Carmen : La Iezer

Printre văi, peste coline
Lângă ape cristaline
E un iezer minunat,
De Domnul Iisus lăsat.

Cine-acolo va veni,
Loc de-odihnă va găsi;
Orice suflet frământat
Pace repede-a aflat.

Sfinţi acolo s-au jertfit
Pentru Domnul ce-au iubit,
Iar în peştera umilă
Viaţa lui Hristos o-nchină

Antonie, mare sfânt,
Om ca noi pe-acest pământ,
Care-acum prin darul său,
Roagă mult pe Dumnezeu

Pentru toţi ce vin aici,
Oameni mari sau din cei mici,
Ca să fie ei iertaţi
Şi în viaţă ajutaţi.

O, voi sfinţi, ne auziţi
Şi la noi acum veniţi,
Ruga noastră-o ascultaţi,
Suferinţa ne-alinaţi !

Fotinia : Slujbă de noapte

Se-apropie miez de noapte,
E-ntuneric în grădini;
Doar pe-alocuri se-aud şoapte,
Se aprind lumini.

Iată-ncepe rugăciunea,
După un scurt somn;
Toaca bate, bate-ntruna,
Nu mai pot să dorm.

Lâng-un iaz uitat de lume
Şade fastuos
O biserică străbună,
Casa lui Hristos.

Taine mari se-ascund aici
În ‘ăst colţişor,
Sfinţit de viaţa ascetă
De nevoitor.

Slujba-ncepe.
Se adună, în chip nevăzut,
Cete de sfinţi şi de îngeri
În locaşul sfânt.

Ctitorii cei mari ai ei,
Martirii Brâncoveni,
Sunt prezenţi acum
Ca şi-n alte seri.

Dar mai mult decât aceştia,
Străluceşte mai presus
O Fecioară Prea aleasă:
– Maica lui Iisus –

Şi de sus, vine din ceruri
Chiar Domnul Hristos,
Care binecuvintează
Pe-orice credincios.

Ce evlavios se roagă
Lângă ai săi sfinţi,
Răbdători îngenunchează
Tăcuţi şi cuminţi.

Negrul nopţii-aici dispare.
Candelele ard,
Maici în sobre haine negre
Portă-n inimi nufăr alb.

Iar un preot iată-apare,
Ca venit de Sus
Şi dă binecuvântare
Slujbei lui Iisus.

Veştmintele-i luminoase
Vădesc dragostea curată
Ce se-ascunde-n al său suflet
Şi credinţa-i neschimbată.

Împreună ei se roagă
Cu lacrimi fierbinţi;
Cum să nu audă Domnul
A lor rugăminţi?

Rug aprins spre Cer porneşte
Din inimi de foc,
Cu-alte inimi se-ntâlneşte
Şi toţi la un loc,

Aduc Domnului,
Umilă, caldă rugăciune,
Slavă Creatorului
Şi închinăciune!

Poezia este dedicată maicilor de la Mânăstirea Brâncoveni