Poezii Ortodoxe

Maica Domnului,
Mireasma crinului.

Floare alba, nepătată,
Din raiul cel sfânt luată.

Fecioară Marie,
Lumii bucurie.

Roua florilor neveştejite,
Cheia vieţii celei nesfârşite.

Sfântă mireasă,
De Domnul aleasă.

Izvor nesecat de minuni
Celor credincioşi şi buni.

Râul vindecărilor,
Mâna îndurărilor.

Povăţuirea celor rătăciţi,
Iertarea celor greşiţi.

Maica creştinilor,
Crăiasa luminilor.

Corabia ce ne treci
Peste marea grelei vieţi.

Rază de soare
Mângâietoare.

Împărăteasă preasfântă,
Cerul, Imn de slavă-ţi cântă.

Potir de iubire,
Reverşi fericire.

Smerit îţi cântăm,
Rugă înălţăm.

Sus în Ceruri
Heruvimi şi Serafimi
stau în jurul Fecioarei,
împreună cu Cetele cereşti
şi cu toţi sfinţii,
care o laudă;
Fiind o mare împărăteasă
toţi Te slăvesc;
Tu stai pe un scaun
atât de scump;
Eşti o comoară;
Eşti Marea Doamnă,
stăpână a noastră;
Eşti o preabună mamă,
iubită şi preamărită
şi atât de sfântă,
pururea fecioară.
Eşti ca un izvor,
ca un acoperământ
sau un sfeştnic
pentru orice om.
Pe cel care suferă
Maica îl alintă,
atinge a lui faţă
şi îl binecuvântă.
Deşi nu merităm,
fii mereu cu noi,
o, preasfântă Fecioară,
Maica noastră bună,
şi ne iartă,
din căile pierzării
ne adună.

O cruce-nsângerată
Pe Golgota se ridica,
Sfârşită de durere
Maica Domnului plângea.

În inima-i de mamă,
Tot chinul cel cumplit,
La fel ca Fiul său
Şi ea l-a suferit.

Ia pildă de la Preasfânta Născătoare:
pe Domnul Iisus iubeşte-L cum l-a iubit Ea,
fii pentru copii o mamă iubitoare,
neprihănitul suflet nicicând nu-l întina.

Ia pildă de la Sfântul Gheorghe, ostaşul:
lancea şi scutul cu tine poartă-le mereu,
pe balaurul din gânduri, pe vrăjmaşul,
ucide-l făra milă, oricât ţi-ar fi de greu.

Ia pildă de la Sfântul Ioan Damaschin,
făcător de stihuri. Şi viaţa-ţi cenuşie
toarn-o acum în psalmi divini. Cu sufletul plin
fă-ţi din clipe goale cântec şi poezie.

Ia pildă de la Sfinţii Fără-de-Arginţi:
vindecă-i pe oameni de patimi şi beţie.
Smerita cugetare, în înnoite minţi,
vorba cuviincioasă mereu cu ei sa fie.

Ia pildă de la Sfântul Constantin cel Mare:
tu, crucea să o vezi pe cerul credinţei.
Semnul creştinesc să-ţi fie îmbărbătare,
viaţă şi nădejde, poarta biruinţei.

Priveşte la ei, căci au fost oameni ca tine,
ce astăzi, în ceruri, stau la masă cu Hristos.
Ei te-nsoţesc pe drum şi te-ntăresc, creştine,
căci viaţa lor în Domnul e-o pildă cu folos.

Maică Sfântă, dar divin
Floare albă ca de crin.

Maica Domnului aleasă,
Stăpână împărăteasă.

Cea mai sfântă dintre sfinţi
Vezi a noastre suferinţi

Şi ne-mprăştie durerea
Tu aduci doar mângâierea

Pe toţi oamenii iubeşti,
Tot ce-i bun le dăruieşti.

Floare gingaşă de mai,
Loc ne pregăteşti în rai.

Oamenii să te cunoască
Şi în veci să te slăvească!

S-a înfiorat pământul de lacrimi şi de jale.
O, Maica durerii !
Tu stai plângând amar pe dealul Căpăţânii,
Strângând la pieptu-ţi cald ca pe o comoară,
Pe care vrei să o fereşti, de pornirile răutăţii şi a urii
Picioarele sfinte, pătrunse de cuie, însângerate.
Picioarele care au călcat valurile mării înfuriate
Şi au sfinţit pământul.
Apoi, ochii tăi, înroşiţi de lacrimi,
Abia pot să mai privească,
Mâinile cele preacurate, care au dat atâtea binecuvântări
Şi au vindecat atâtea boli,
Cum sunt ţintuite pe lemnul aspru şi uscat al crucii tari.
Urechile tale aud printre vorbele de ocară şi pline de dispreţ,
Răsuflarea dulce a Fiului tău
Şi bătăile inimii Lui cum se sting uşor.
Şi atunci, simţi prin inima de Mamă,
Sabia proorocită de dreptul Simeon,
Cum se învârte mai cu cruzime în rană.

O, Maică a durerii !
Sufletu-ţi gingaş, preacurat şi sfânt
Se sfâşie de mare amărăciune.
Şi întrebările se nasc pe rând :
- Unde sunteţi voi, cei de aproape
Ce L-aţi cunoscut ?
Petru şi ceilalţi apostoli
Unde v-aţi ascuns şi a-ţi fugit?
Slăbănogule de la Vitezda, nu eşti prin mulţime ?
Oameni care a-ţi fost odinioară
Orbi, şchiopi, surzi şi muţi, paralitci, îndrăciţi
De ce nu veniţi aici cu mine
Şi minunile Lui, să le descoperiţi ?
Poate aşa s-or îndura
Şi pe El, de pe cruce mi-l vor da.
Unde sunteţi cei cinci mii de bărbaţi
Ce aţi fost hrăniţi de Fiul meu cel dulce în pustie.
De ce nu v-aţi unit să împiedicaţi
Osânda cea mai crudă, din câte au fost să fie ?
De ce aţi plecat, cum de L-aţi părasit
Durerea-mi mare de mamă, cu cine s-o alin ?
În jur sunt numai priviri pline de răutate.
Iar Fiul meu, Stăpânul meu, dulcele Iisus
E acum pe moarte.

O, scump Iisus, nu mă lăsa !
Ce mult aş vrea să-Ţi scot cununa de spini
Ce îţi apasă atât de tare fruntea.
În locul sângelui ce-Ţi curge din vinele sfinţite
Ţi-aş da sângele meu de mamă,
Viaţa mea Ţi-aş da, Stăpâne prea iubite.
O, Dumnezeul meu şi Fiul meu dorit !
Cât de singur eşti şi cât de părăsit.
Ce-au putut să-Ţi facă …
De ce te-ai dat lor ca un miel ?
Tu Creatorule, a tot ce-i pe pământ şi-n cer
De ce Te-ai lăsat vândut de Iuda cel mişel ?
Nu, nu muri cel ce ai înviat pe Lazăr!
Milostiveşte-te de mine, mama Ta,
Cum te-ai milostivit de lacrimile văduvei din Nain.
Şi pe fiul ei, singurul născut,
Pe care îl ducea spre groapă,
Viu i l-ai dat, scăpându-l de iad şi chin.
Îndură-te Stăpâne, Cel ce Te-ai lăsat pe cruce răstignit,
Îndură-te de mine, mama Ta,
O, Fiul meu iubit!

Pleoapele vinete ale Răstignitului se deschid uşor.
Şi lacrimile îi curg de milă, pentru mamă şi al său popor.
O învălui pe dulcea lui Măicuţă cu trista sa privire
Şi c-un efort, îi spuse abia şoptit :
- Femeie, iată fiul tău !
Apoi privirea-i se mută la ucenicul cel iubit şi-i spuse :
- Iată Mama ta.
Întunericul cuprinse crucea şi mulţimea.
Pământul Golgotei, plângea.

Nu am crinul de lumină,
De noroi mi-i viaţa plină,
Ochii-s dezbrăcaţi de taine,
Hâd păcatul pe ecrane,
Şi Tu… plângi peste icoane!
Dar… nu-i plânsu-Ţi în zadar,
Tu eşti cea plină de har!

Maică Sfântă şi Fecioară
Cânt suav de primăvară,
Lauda fecioarelor,
Lacrima izvoarelor,
Lacrima pământului,
Inima Cuvântului,
Bucuria Cerului,
Lacătul misterului.

Ruga mea la Tine zboară
Inima mi-o înfioară,
De iubire- un strop măcar-
Şi-ntr-al ei rece altar
Răsădeşte flori de har!…
Că Tu eşti Măicuţă bună
Floare-a Cerului – cunună.

Pe a cântecului scară
Maică bună Te coboară,
Şi dă foc păcatului…
Lacrima Cuvântului,
Lacătul misterelor
Şi regina stelelor.
Căci noi spunem iar şi iar –
Tu eşti „Cea plină de har”.

Maica Domnului, maica dorului,
pentru cântare, pentru lucrare,
lucrare cerească în vie domnească,
nouă încredinţată din mila de Tată.

Curge pe pământ Cuvântul cel sfânt,
precum o ploaie de stele-n văpaie,
biruieşte somnul şi vino la Domnul,
El îţi dă odihnă, rănile-ţi alină.

Harul să învingă, răul să se stingă,
lacrima să pice, focul să ridice
să aprindă dorul către-nalt Păstorul,
cel blând şi smerit, de lemn răstignit.

Biruie împietrirea, vino la iubirea
lui Hristos Dumnezeu, înalt Arhiereu,
inima să-ţi cânte, să binecuvânte
pe cel Împărat, de Paşti înviat.

Maica Domnului, maica dorului,
scoală-te creştine, mâna să se-nchine,
mătănii să bată pentru cea curată,
sfânta dorului, Maica Domnului.

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară Sfântă şi Dumnezeire.

În astă noapte, gerul muşcă din piatră crunt,
cerul seamănă argint pe brazde de pământ.

Seminţe poleite cad roiuri din stele
Peste naşterea Ta, Doamne, din colindele mele.

De două milenii, peste un colţ de lume,
ninge cu mai bine pentru vremi mai bune.

În astă noapte Te mai naşti o dată,
speranţă pentru o lume disperată.

Biserici, păsări cu piscul în nori,
despică bolta curbată cu rugi şi cântări.

Deschid Scriptura şi citesc vorba iubire,
Prunc din Fecioară, Dumnezeu şi mântuire.

1.O, fecioară preacurată de-a pururi sfinţită,
Tu, podoaba prodromiţilor nebiruită,
Laudă închinătorilor nebiruită…

2. Sfântul Petru Athonitul aflat-a prin tine
că-i ales Muntele Athos să ţi se închine,
loc ales Muntele Athos să ţi se închine.

3 Sfântul Petru Athonitul aflata-a uimit
că-i ales Muntele Athos şi-i afierosit,
pentru cei cuvioşi monahi afierosit.

4. Icoana ta nelucrată de mâini pământeşti,
hotărât-ai Sfântului Munte să o dăruieşti,
împăcarea cu Dumnezeu să o dăruieşti.

5. Izvor de praznic şi mântuire e a ta icoană,
prin ea, cununi ne dăruieşti, o, tu fără prihană,
cununi după vrednicie, o, tu fără prihană

6. Haruri dăruieşti celor ce te slăvesc şi te cinstesc,
cei care cu credinţă şi nădejde te măresc,
nu pier nicidecum cei care cu nădejde te măresc.

7. Tu, din negura patimilor mântuieşte-ne,
şi din necurăţia noastră, curăţeşte-ne,
o, tu, preacurată fecioară, curăţeşte-ne.

8. Tu, a noastră păzitoare neadormită,
Robilor tăi, chipul feţei tale preacinstită,
dat-ai lor chipul feţei tale preacinstită.

9. Tu, degrabă, ne întâmpini pe cei ce te chemăm,
chipul tău luminos, mulţumind îl sărutăm,
cu dragoste închinându-ne îl sărutăm.

10. Arată-ţi milele tale, Sfântă Născătoare,
primeşte cererile de folos şi a noastră strigare,
ale robilor tăi cereri şi a noastră strigare.

11. Depărtează al patimilor nor din zare,
izbăveşte-ne de ispite şi vătămare,
de trupeasca şi sufleteasca vătămare.

12. Fii a mărturisirii noastre mijlocitoare,
ajută-i pe cei ce cu dragoste arzătoare,
se închină ţie cu dragoste arzătoare.

13. Chipului tău nefăcut de mână omenească
i se închină cei ce ştiu să te cinstească,
înfricoşatele minuni ştiu să le cinstească.

14. O, pavăză tare a clerului bisericesc,
tu, stăpână a celor din cinul monahicesc,
acoperământul cinului monahicesc…

15. Miluieşte şi mântuieşte pe ortodocşi,
cu rugăciunile tale pe Părinţii cuvioşi,
pe diaconi şi popor şi pe cei cuvioşi…

16. Pe credincioşi şi pe Părinţii prodromiţi
ce la icoana ta se-nchină pururea smeriţi,
la icoana ta făcătoare de minuni smeriţi.

17. Ocroteşte-i şi cată cu a ta milostivire
spre noi şi învredniceşte-ne de iubire,
pentru Hristos, învredniceşte-ne de iubire.

18. Ca toţi creştinii în locaşurile cereşti
să se desfăteze şi cu Hristos pe veci
să vieţuiască în desfătare cu Hristos pe veci.

19. Cercetează-ne, maică de fii, iubitoare,
pe robii tăi cu mila ta, sfânta apărătoare,
pe noi cu darul tău, sfânta apărătoare.

20. Dăruieşte mântuire tuturor şi har deplin
şi tămăduire celor neputincioşi, amin,
linişte celor înviforaţi, în veci, amin.