Poezii Ortodoxe

Împrejurul meu să fiţi
Voi îngeri şi voi buni sfinţi,
În această  scurtă viaţă
Să nu mă părăsiţi.

Lui Dumnezeu rugaţi-vă
Şi Maicii Preacurate,
Să-mi ierte orişice păcat
Şi orice nedreptate.

De primejdii mă izbăviţi,
În tot locul m-ocrotiţi,
Nu mă uitaţi nicicând,
Ai Domnului slujitori iubiţi.

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.

Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.

Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.

Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.

De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.

El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.

Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.

Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.

Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.

Eu mă iubesc pe mine
Bine aceasta ştiu.
Cum să iubesc pe Domnul
C-un suflet mic, pustiu?

Mi-e frică de durere
Şi fug cât pot de ea,
Un chin, vreo neplăcere
Eu nu le pot răbda.

Ce mai pot face-acum?
Dar ce văd, o, Iisuse
Tu ai făcut ca zările senine
S-apară pe negurosul drum!

Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.

Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.

Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.

Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.

În livada lui Hristos
Mulţi copii tu ai adus
Ca să cânte tot voios
Într-un cor armonios.

În livada lui Hristos
Vreau şi eu cu ei să fiu
Deci îndreaptă-mă mereu
Pe drumul cel luminos.

Să fim toţi tot împreună
Cu Mama noastră de mână,
Să ne veselim frumos
În livada lui Hristos.

Eram copil plăpând
când te-am chemat întâia oară,
Ştiam că Tu exişti,
că-mi duci a mea povară.

Deşi nu te vedeam, dar inima-mi spunea
de Tine Doamne Sfinte şi-n taină se ruga.
Ştia că eşti iubire, iertare, bunătate,
că vrei să ne fereşti de rău şi de păcate.

Ştiam că Tu ai vrea să fiu la fel ca Tine,
doream să-mi fie viaţa o jertfă de iubire.
Dar vremea a trecut şi repede-am uitat
ce îmi doream fiind copil nevinovat.

Oaia este blândă şi ascultătoare,
Omului îi este mult folositoare.
Ne dă hrană şi îmbrăcăminte,
Oaia este bună, tăcută şi cuminte.

Liniştită paşte ea mereu în turmă,
Lupul greu mai poate s-o prindă din urmă.
Deşi ea nu ştie deloc ca să lupte,
Oile-s puternice pentru că sunt multe.

Dar pe oaia ce de turmă s-a îndepărtat,
Lupul poate să o prindă uşor, de îndat’.
Căci cu râvnă el le tot urmăreşte
Şi moment prielnic de atac găseşte.

Bucuroase pasc oile-mpreună,
Iar păstorul cu drag mereu le îndrumă.
Spre păşune proaspătă, curată şi verde
Şi cu grijă mare el de toate vede.

Daca vreodată una e rănită,
De păstor ea este mai mult îngrijită.
O pune în spate, repede-o ridică,
Oiţa este de păstor iubită.

Oare care frumuseţe
Îi place lui Dumnezeu?
Cea trupească, trecătoare,
Sau a sufletului tău?

Căci mult noi ne străduim
Corpul să-l împodobim,
Dar de suflet am uitat
Să-l păstrăm măcar curat.

Cine-n viaţă cât trăieşte
Sufletul împodobeşte,
E lui Dumnezeu plăcut,
Voia Sa el a făcut.

Iar de-aici când vom pleca,
Sufletul ne va zbura
Către bunul Creator,
Dacă i-am slujit cu dor.

Şi astăzi eşti chemat la judecată,
Strâmb mărturisesc chemaţii,
Tăcerea ta e …vinovată!
Sunt mincinoase legile cetăţii!

Aceeaşi josnicie omenească
Se-acoperă cu false jurăminte;
Dreptatea e oprită să rodească,
Sentinţa-i dată dinainte!

N-au priceput cum Te-ai dat nadă,
Lipsit de vină – „vinovat”-
Minciuna ai vădit schiloadă-
Peste-mpăraţi eşti Împărat!

Dar vai! Ce chin şi ce osândă,
A pregătit amăgitorul,
Acelora ce-n ceasul de izbândă,
Doar Tu vei fi Judecătorul!