Poezii Ortodoxe

Iubirea Ta e-un foc mistuitor
ce arde a spinilor păcate,
este noian de fericire,
de milă şi de bunătate.

Cine-a simţit a Ta iubire,
singur nu poate să  trăiască,
este ca floarea ce în zori aşteaptă
lumina soarelui să o-ncălzească.

Iubirea ta-i nepieritoare,
în sufletul de om rămâne,
prin ea noi vom putea ajunge
în raiul pregătit anume.

Doamne, să fiu candelă să ard
Cu iubire, trezvie de Tine,
Ca prinos, cel mai scump nard
Să fie al rugii mele cu suspine.

Din Scripturi să mă învrednicesc
Să beau apa slovelor cereşti,
Să fiu însetat şi flămând
De bunătăţile duhovniceşti.

Să tânjesc cu nespus dor
Spre Ţara Cereasca, Stăpâne,
Cu cutremur şi sfios dor
Să-mi fie privirea spre Tine.

Nu pot cuprinde atâta bucurie
Ce-mi reverşi în suflet mereu,
Eşti dulce Iisuse ca mierea aurie
Şi nu mă laşi când totul e greu.

Dragostea Ta sfântă
Viaţa îmi veghează,
Către mântuire
Ea mă îndreptează.

Chiar şi-n suferinţă
Tu cu mine eşti,
Îmi ridici povara,
Nu mă părăseşti.

Lăcaş fericit
Tu vei dărui
Celor ce pe Tine
Mult te vor iubi.

Noaptea lin coboară,
E linişte iară.
Ceru-i plin de stele,
Vor să fim ca ele:
Văpăi arzătoare,
Lumini sclipitoare.

Soarele răsare,
Noapte-acum dispare;
Flori petale şi-au deschis,
Cum ştiau din Paradis;
Suflete se reînnoiesc,
Pe Hristos când îl primesc.

Ca să-nflorească iar
crinul curăţiei
Şi ca iubirea sfântă să răsară
în inimile tuturor,
Ca să pătrundă iar lumina
acolo unde-i întuneric
Şi orice om să îl slăvească
pe bunul Creator,
Să-i auzim chemarea-i blândă,
să fim cuprinşi de-un tainic dor,
Ca să iertăm,
să biruim în luptă,
Pe Domnul să-L rugăm!

O stea din nou azi a căzut,
Dar încă mai sunt stele,
Iar luna cea aleasă este
Împărăteasă peste ele.

Şi pe pământ mai sunt lumini
Ce luminează-n noapte
Şi întuneric greu ar fi
Dacă s-ar stinge toate.

Iar sus în Cer e-un Soare
Ce veşnic luminează,
şi Luna cea aleasă
E Sfânta Împărăteasă.

Iar Stelele sunt Sfinţii,
Ce neîncetat sclipesc
Dând slavă şi cinstire
Împăratului ceresc.

Bucuria de-a trăi,
Lupta de a birui;
Vorba spusă cu blândeţe,
Osteneala-n tinereţe;

Zămbetul sincer, senin,
Cântecul plăcut, divin;
Mâna întinsă-n ajutor
De un frate salvator;

Răbdarea în suferinţă,
Spoveditul cu căinţă,
Păcatul mărturisit,
Cu virtuţi înlocuit,

Iertarea celui greşit,
Pacea cu cel răzvrătit;
Rugăciunea cea rostită
Dintr-o inimă smerită,

Este câştig preţios,
Rod din sufletul frumos;
El în veci nu se va pierde,
Căci însuşi Hristos îl vede.

Nu te lăsa învins,
chiar dacă suferinţa
ar vrea să te doboare.

Tu nu eşti singur,
Hristos este cu tine,
Putere multă are.

Iar a Lui Maică te-nsoţeşte
în fiecare clipă,
cu dragoste, ca pe un fiu.

Deci luptă fără frică !

Bucură-te Preacurată
Care ieri te-ai tânguit,
Iată Fiul tău cu slavă
Din mormânt a răsărit.

Toată firea prăznuieşte
Învierea lui Hristos
Toate se îmbracă astăzi
Cu veşmânt mai luminos.

Îngerii şi pământenii
Cântă azi acelaşi grai,
Iar Adam şi cu tâlharul
Azi se veselesc în rai.

Nu mai este astăzi pază
În Edenul cel ceresc,
Uşa stă mereu deschisă
Pentru neamul creştinesc.

Câţi ani avea când a plecat Mântuitorul
La Tatăl său, în Cerul cel de sus?
De ce a vrut ca să se nască din Fecioară?
De ce o cruce grea pe umeri El a dus?

De ce a acceptat atâta umilinţă?
Pentru ce a fost El oare răstignit?
Care a fost vina Lui cea mare?
Răspunsul este : Pe oameni a iubit!