Poezii Ortodoxe

Am fost sărac, străin şi gol,
Umbră şi vis, nor trecător;
Nu mai sunt singur şi nici sărac,
Pe tine Iisuse eu te-am aflat.

Izvorul de har mi s-a arătat
Pe cale iubirii m-a îndreptat;
Aş vrea de acum şi cât trăiesc
Oasana să-ţi cânt şi să-ţi mulţumesc.

Cum aş putea să-ţi mulţumesc
Decât viaţa să-ţi dăruiesc
Şi zilele toate să ţi le-nchin
Şi totuşi Iisuse, e prea puţin.

Iisuse, Stăpâne, primeşte inima mea,
Iisuse, preabune, în veci nu mă lăsa;
Hristoase, Sfinte, cu mine pururea fii
Hristoase, Cuvinte, nu mă părăsi!

Iisuse al meu şi Domnul meu,
Mântuitor şi Dumnezeu,
Tu m-ai creat desăvârşit,
Eu am greşit şi am murit.

Din veşnicie ai venit
Ca să-mi vesteşti cât mă iubeşti,
Pe cruce sus, te-ai răstignit
De moarte să mă mântuieşti.

Iisuse scump, Iisuse drag
Primeşte-mi sufletul pribeag
La tine când mă vei chema
Întru împărăţia ta.

Iisuse, scumpul meu stăpân
Aş vrea cu tine să rămân
De-a pururea să te slăvesc
În veci de veci să-ţi mulţumesc.

Pentru mine, Doamne,
Tu Te răstigneşti,
Pentru mine, Sfinte,
Mori şi înviezi.

Pentru mine, Doamne,
Tu înduri mereu
Numai chinuri grele,
Să mă scapi de rău.

Pentru mine, Doamne,
Te duci la calvar,
Şi în chin, Iisuse,
Te răstigneşti iar.

Pentru mine suferi
Bice şi bătăi,
Pentru  a mea vină,
Tu eşti dat la răi.

Ţi-am pus şi cunună
Făcută din spini,
Cu-a mele păcate
Eu Te-am dat la chin.

Cu suliţa-n coastă
Tu ai fost străpuns,
Pentru mine, Doamne,
Ai oftat şi-ai plâns.

Iartă-mă, Iisuse,
Că mult Ţi-am greşit,
Te-am suit pe Cruce,
Eu Te-am răstignit.

Te-ai jertifit, Iisuse,
Ca să mă salvezi,
Dar după trei zile
O să înviezi.

Bucurie mare
Aduci pe pământ,
Biruind Tu, Doamne,
Din morţi înviind.

Voi merge şi eu pe urma paşilor Tăi
În Săptămâna aceasta a Pătimirilor,
De suferinţa Ta, Domnul Măririlor,
Se înfioară pietrele de oamenii răi.

Voi fi alături de Tine, Iisuse al meu
Şi inima mea îţi este şi acum alături,
Prigonitorii când Te-or trimite în chinuri
Voi fi acolo cu suspinul cel greu.

Întinde-voi mâna să nu Te pălmuiască
Scuipatul îl voi primi în locul Tău,
Aş coborî în cel mai adânc hău,
Dar pe Domnul meu să nu-L osandească!

Dacă aş putea ca Simon Cireneanul
Să port şi eu Crucea cea grea,
Sau ca Veronica a-ţi şterge sudoarea,
Aş bea din paharul Tău şi eu amarul.

Voi plânge cu Mironosiţele şi eu
Şi voi striga de durere cruntă,
Când în pălmi cuiele se afundă
Sub lovitura ciocanului greu.

Alături de Maica Preacurată
Şi alături de a Ei suferinţă,
Voi sta neclintită în credinţă
Privind jertfa cea supremă înaltă!

Sălciile se plecau
Pe Domnul întâmpinau,
Însă ele-amar plângeau.

Vesteau cu multă  mâhnire
A lui Hristos pătimire
Pentru a Sa omenire.

Cum va fi El chinuit,
Ocărât şi răstignit,
“Vinovat” că ne-a iubit.

Merii frumos înfloriţi
Se plecau şi ei smeriţi,
De sărbătoare gătiţi.

Ei ştiau că suferinţa,
Răbdarea şi umilinţa,
Vor aduce biruinţa.

Din această lume nu-mi trebuie nimic
Îl vreau doar atât:”pe Domnul meu!”
Cu El înfloresc ca ramura de finic
La pieptul Lui alerg când mi-e greu.

Cuvintele Lui îmi mângâie auzul
Ca cel mai duios cânt ascultat,
Tot Domnul meu îmi curmă plânsul
Şi mă ridica când sunt în păcat.

Când necazurile mă lovesc cu furie
Şi mă aruncă cu violenţă la pământ,
Iisus îmi dă să beau apa cea vie
Spre Ierusalimul de sus îmi dă avânt.

Nici un om din întreaga lume
Nu poate atât de delicat mângâia,
Nici să şteargă ale rănilor urme
Sau sufletul mort să-l poată învia!

De undeva de sus
Ai primit un dar, pe care
Neîncetat folosindu-l, vei face ca
IUBIREA să se răspândească încet-încet,
Oricât ar fi de greu drumul aici pe această planetă şi
Norii oricât de negri, avem în ceruri un Mijlocitor care

Viaţa Şi-a dat pentru ca tu, eu şi toţi ceilalţi locuitori
Ai planetei
Să ne bucurăm
Iubind cu adevărat,  iubind
Lumina, fiindcă Lumina vine de la
EL.

Tu ne-ai iubit şi ne-ai iertat,
Ai suferit şi ai răbdat,
Dar oamenii te-au chinuit,
Pe cruce ei te-au pironit.

Din moarte Tu ai înviat,
Biruitor te-ai arătat
Şi pe pământ iar vei veni,
Pe robii tăi vei mântui.

Hristos ar vrea
Ca să vorbim mai des cu El,
Să îl chemăm în rugăciune;
Ar vrea să Îl iubim mai mult,
Să îi urmăm prin fapte bune;

Ar vrea să îi iertăm pe toţi,
Cum şi El a iertat
Chiar pe aceia care
Cumplit L-au chinuit,
Deşi era nevinovat.

Doi amici se întâlneau,
Unul altuia-şi vorbeau.
Iată unul ce voia,
Iar al doilea altceva:

“-Vreau să fiu un om bogat
Foarte bine aranjat,
Să fiu de toţi lăudat
Şi mereu apreciat.

Să fiu liber, sănătos,
Tânăr, voios şi frumos,
Să mă pot destul distra
Oricât de mult voi putea.

Mai mult să mă odihnesc,
Să fac numai ce poftesc,
Cât mai bine să trăiesc,
Asta iată îmi doresc!

Dacă şi eu voi muri
Fie cu mine ce-o fi
Loc în groapă s-o găsi
Pământul mă va primi.

Raiul de ce să-l doresc?
Cu ce am mă mulţumesc:
Pe pământ mai bine stau,
Ca să fac şi eu ce vreau.

De altul mie nu-mi pasă
De-are casă, de-are masă,
Dacă este sănătos,
Ori de e bolnăvicios.

Ori de este om lipsit,
Sau de alţii urgisit,
Timp nu am ca să-l ajut,
Timpul meu este prea scurt.”

Astfel primul a vorbit,
Mulţi ca el am întâlnit.

“-Omule, necazul tău,
Este-acuma şi al meu,
Iară fericirea ta,
Este-acuma şi a mea.

Eu vreau să slujesc mereu
Unuia sfânt Dumnezeu,
Care pe noi ne-a creat
Viaţă veşnică a dat.

Pe acesta să-l iubesc,
Voia lui să o-mplinesc
Pe vrăjmaşi uşor să-i iert,
Viaţa eu să mi-o îndrept.

Către Cer când voi pleca,
Lumea eu o voi lăsa;
Sufletul meu vrea să fie
Unde e doar bucurie,

Unde nu este durere
Ci doar bine, mângâiere,
Unde este Împărat
Chiar Hristos adevărat.

Căci fraţi buni noi ne aflăm
Tată sfânt în cer avem,
Care pe toţi ne iubeşte,
Şi ce-i bun ne dăruieşte.”