Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Doi oameni

Doi oameni când se întâlnesc,
uniţi în rugăciune,
care spre Tine năzuiesc
în cuget şi-n simţire,

vor dobândi har sfinţitor
ce îi va întări,
împlini-vei ruga lor
şi nu-i vei părăsi.

Doi tineri de se hotărăsc
să fie împreună
şi-or cere binecuvântare,
Tu le vei da cunună.

La fapte bune, fraţii,
mai mulţi de se unesc,
de cursele viclene
uşor se izbăvesc.

Carmen: Pe Domnul intampinau

Sălciile se plecau
Pe Domnul întâmpinau,
Însă ele-amar plângeau.

Vesteau cu multă  mâhnire
A lui Hristos pătimire
Pentru a Sa omenire.

Cum va fi El chinuit,
Ocărât şi răstignit,
“Vinovat” că ne-a iubit.

Merii frumos înfloriţi
Se plecau şi ei smeriţi,
De sărbătoare gătiţi.

Ei ştiau că suferinţa,
Răbdarea şi umilinţa,
Vor aduce biruinţa.

Carmen: Hristos ar vrea

Hristos ar vrea
Ca să vorbim mai des cu El,
Să îl chemăm în rugăciune;
Ar vrea să Îl iubim mai mult,
Să îi urmăm prin fapte bune;

Ar vrea să îi iertăm pe toţi,
Cum şi El a iertat
Chiar pe aceia care
Cumplit L-au chinuit,
Deşi era nevinovat.

Carmen: Doi amici

Doi amici se întâlneau,
Unul altuia-şi vorbeau.
Iată unul ce voia,
Iar al doilea altceva:

“-Vreau să fiu un om bogat
Foarte bine aranjat,
Să fiu de toţi lăudat
Şi mereu apreciat.

Să fiu liber, sănătos,
Tânăr, voios şi frumos,
Să mă pot destul distra
Oricât de mult voi putea.

Mai mult să mă odihnesc,
Să fac numai ce poftesc,
Cât mai bine să trăiesc,
Asta iată îmi doresc!

Dacă şi eu voi muri
Fie cu mine ce-o fi
Loc în groapă s-o găsi
Pământul mă va primi.

Raiul de ce să-l doresc?
Cu ce am mă mulţumesc:
Pe pământ mai bine stau,
Ca să fac şi eu ce vreau.

De altul mie nu-mi pasă
De-are casă, de-are masă,
Dacă este sănătos,
Ori de e bolnăvicios.

Ori de este om lipsit,
Sau de alţii urgisit,
Timp nu am ca să-l ajut,
Timpul meu este prea scurt.”

Astfel primul a vorbit,
Mulţi ca el am întâlnit.

“-Omule, necazul tău,
Este-acuma şi al meu,
Iară fericirea ta,
Este-acuma şi a mea.

Eu vreau să slujesc mereu
Unuia sfânt Dumnezeu,
Care pe noi ne-a creat
Viaţă veşnică a dat.

Pe acesta să-l iubesc,
Voia lui să o-mplinesc
Pe vrăjmaşi uşor să-i iert,
Viaţa eu să mi-o îndrept.

Către Cer când voi pleca,
Lumea eu o voi lăsa;
Sufletul meu vrea să fie
Unde e doar bucurie,

Unde nu este durere
Ci doar bine, mângâiere,
Unde este Împărat
Chiar Hristos adevărat.

Căci fraţi buni noi ne aflăm
Tată sfânt în cer avem,
Care pe toţi ne iubeşte,
Şi ce-i bun ne dăruieşte.”

Ioana : Iubirea Ta

Iubirea Ta e-un foc mistuitor
ce arde a spinilor păcate,
este noian de fericire,
de milă şi de bunătate.

Cine-a simţit a Ta iubire,
singur nu poate să  trăiască,
este ca floarea ce în zori aşteaptă
lumina soarelui să o-ncălzească.

Iubirea ta-i nepieritoare,
în sufletul de om rămâne,
prin ea noi vom putea ajunge
în raiul pregătit anume.

Ioana : Pe Domnul sa rugam!

Ca să-nflorească iar
crinul curăţiei
Şi ca iubirea sfântă să răsară
în inimile tuturor,
Ca să pătrundă iar lumina
acolo unde-i întuneric
Şi orice om să îl slăvească
pe bunul Creator,
Să-i auzim chemarea-i blândă,
să fim cuprinşi de-un tainic dor,
Ca să iertăm,
să biruim în luptă,
Pe Domnul să-L rugăm!