Antoanela DUMITRIU: Dumnezeu

Dumnezeu este un om
Infinit de bun,
Atât de răbdător
Şi foarte iubitor.

El e Creatorul
Tuturor lucrurilor,
El a creat pe om,
L-a făcut după chipul
Şi asemănarea Lui.

El nu vrea ca noi
Să fim suferinzi
Trişti şi bolnavi
Însetaţi şi înfometaţi.

El a făcut pe om
Teafăr şi sănătos,
Fără nici un defect,
L-a făcut întreg
La minte şi la trup,

Să facă ceva bun,
Nu să fie leneş,
Să fie iertător şi milostiv
La fel ca Tatăl său.

Nu e vina Lui
Că suntem altfel;
El nu vrea
Ca omul să fie bolnav
Sau să zacă în pat;

El vrea să fie bine,
Să se bucure
Şi să lucreze,
Să facă fapte bune.

El nu e vinovat
Că noi suferim.
Noi ne îmbolnăvim
Şi ne facem rău
Singuri şi unii altora.

El vrea să fim bine,
Să fim pe picioare,
Fără să fie nevoie
Ca alţii să ne ajute.

Ne trebuie voinţă
Şi multă credinţă
Să trecem peste toate,
El nu e vinovat
Că noi suferim.

Ar trebui să înţelegem
Şi să facem
Tot ce putem,
Să nu mai suferim.

Cristina ONOIU: Buna dimineata, Doamne!

Cât de frumos este, Doamne,
Dimineaţa, când în lume
Soarele pe cer răsare,
Ca o binecuvâtare!

Atunci când îngerii-n ceruri
Îţi înalţă numai imnuri,
Pe noi vine să ne-ncânte
Imnul păsărilor sfinte.

E un concert înălţător,
Ce te mângâie uşor,
Ce îţi alină durerea,
Lăsându–ţi doar fericirea.

O linişte sufletească,
Din bucuria cerescă,
Te înalţă cât mai sus,
La tronul lui Iisus.

Atunci simţi că tu poţi spune:
Bună dimineaţa, Doamne!
Mulţumesc că m-ai trezit
Şi paşii mi-ai călăuzit .

Mulţumesc că m-ai lăsat,
Pe-acest pământ luminat,
Să văd creaţia Ta,
Să mă minunez de ea.

Mare minune mai este,
Când soarele se iveşte,
Frumos şi strălucitor,
Ca stăpânul tuturor.

El ne-nchipuie Treimea
Sfântă, ce–o vedem cu firea:
Tatăl în cer ne iubeşte,
Sfântul Soare străluceşte,

Tatăl ne-a trimis de sus,
Pe Fiul Său Iisus,
Să ne aducă mântuirea
Şi în suflet fericirea.

Aşa soarele ne-aduce
Lumina lină şi dulce,
Un dar binecuvântat,
Ce Dumnezeu ni l-a dat.

Duhul Sfânt e mângâirea,
De la El vine puterea,
El pe noi ne întăreşte,
Gândul ni-l povăţuieşte.

Aşa soarele trimite
Căldura , ce ne permite,
Să fim protejaţi mereu
Şi iubiţi de Dumnezeu.

Strălucirea soarelui
E privirea Tatălui,
Ce ne veghează mereu
Şi ne fereşte de rău.

Mulţumim Ţie ,Părinte,
Şi de sus Tu ne trimite,
Căldură blândă şi lumină
Binecuvântări în inimă.

Iartă–mă şi mă ajută
Ca în această grea luptă
Cât trăiesc eu să pot spune
“Bună dimineaţa, Doamne!”.

Luca Ionel BRANISLAV: Intamplare minunata

Pe malul mării agale mă plimbam
Şi zeci de planuri în minte îmi făceam.
Cum să scriu o carte despre Dumnezeu,
O carte minunată pentru poporul meu.

Să nu mai creadă-n stele şi-n zeii lor străbuni,
Ci în Dumnezeul slavei, Făcătorul de minuni.
În Hristos Iisus, Cel Sfânt şi Bun şi Mare
În Treimea sfântă de viaţă dătătoare,

În Preasfânta Maică şi Oştirile cereşti,
Nu în basme şi legende, mituri sau poveşti.
Am început cu începutul: Dumnezeu Creatorul
Atoateţiitorul şi de viaţă Făcătorul:

Este pretutindeni în cer şi pe pământ
Închinat în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt,
Treimea Sfântă cea fără de început
Care şi prin Care toate s-au făcut

Soarele şi luna, omul, Cetele îngereşti,
Pământul, Universul, galaxiile cereşti.
Păsări, animale şi toate câte câte ştim
Şi mult mai multe alte, ce nici nu le gândim.

Şi meditând la cele demult întâmplate,
Cum să exprim în scris aceste minunate fapte,
Fără de veste, deodată-n faţa mea
Apăru un copilaş, singurel, ce se juca.

Avea o găletuşă-n mână şi…cum să vă zic,
Căra cu dânsa apă într-o groapă în nisip.
Şi l-am întrebat: “-Copile, ce faci tu singur aici?”
M-a privit ciudat copilul cu ochii lui frumoşi şi mici:

“-Marea aceasta, mare cât de lungă, cât de lată,
Vreau s-o mut acum, aicea, în această mică groapă,
Cu tot cu peşti şi scoici, şi cu tot ce are,
Că să mă joc acolo, uite-n depărtare!”

Am început să râd de ale lui cuvinte,
Dar imediat un gând mi-a fulgerat prin minte:
O, Doamne preaslăvite, al meu simţământ şi crez
‘Naintea Ta Părinte smerit îngenunchez,

Îţi mulţumesc că mintea acum mi-ai luminat
Cu Adevărul Unic, Veşnic, Neschimbat.
Mi-ai arătat în chip simplu şi umil
Că eu am fost şi sunt acel nepriceput copil;

Cum puteam închide nesfârşitul în sfârşit?!
Cum puteam închide infinitul în finit?!
Cum puteam eu Doamne, fiind aşa departe,
Să te închid pe Tine într-o banală carte?!

Dar cine poate oare să Te definească,
Când nici îngerii din ceruri nu pot să te privească?!
Îţi mulţumesc acum, preabunule Părinte,
Că m-ai învăţat prin pildă şi fără de cuvinte;

Da, îţi mulţumesc, o, Doamne încă-odată
Că mi-ai dăruit această învăţătura minunată.
Şi tu, omule, care citeşti aceste rânduri,
Nu mai sta atât de mult pe gânduri,

Că Domnul este Sfânt şi Bun,
Şi Mare, în Sferele cereşti,
Este necesar să ştii,
Că să te mântuieşti.

Această minunată întâmplare
E a Sfântului Vasile cel Mare,
Pe la orele înserării,
Când se plimba pe malul mării.

Rodica : Suflet de copil

Eram copil plăpând
când te-am chemat întâia oară,
Ştiam că Tu exişti,
că-mi duci a mea povară.

Deşi nu te vedeam, dar inima-mi spunea
de Tine Doamne Sfinte şi-n taină se ruga.
Ştia că eşti iubire, iertare, bunătate,
că vrei să ne fereşti de rău şi de păcate.

Ştiam că Tu ai vrea să fiu la fel ca Tine,
doream să-mi fie viaţa o jertfă de iubire.
Dar vremea a trecut şi repede-am uitat
ce îmi doream fiind copil nevinovat.