Poezii Ortodoxe

În livada lui Hristos
Mulţi copii tu ai adus
Ca să cânte tot voios
Într-un cor armonios.

În livada lui Hristos
Vreau şi eu cu ei să fiu
Deci îndreaptă-mă mereu
Pe drumul cel luminos.

Să fim toţi tot împreună
Cu Mama noastră de mână,
Să ne veselim frumos
În livada lui Hristos.

Eram copil plăpând
când te-am chemat întâia oară,
Ştiam că Tu exişti,
că-mi duci a mea povară.

Deşi nu te vedeam, dar inima-mi spunea
de Tine Doamne Sfinte şi-n taină se ruga.
Ştia că eşti iubire, iertare, bunătate,
că vrei să ne fereşti de rău şi de păcate.

Ştiam că Tu ai vrea să fiu la fel ca Tine,
doream să-mi fie viaţa o jertfă de iubire.
Dar vremea a trecut şi repede-am uitat
ce îmi doream fiind copil nevinovat.

Oare care frumuseţe
Îi place lui Dumnezeu?
Cea trupească, trecătoare,
Sau a sufletului tău?

Căci mult noi ne străduim
Corpul să-l împodobim,
Dar de suflet am uitat
Să-l păstrăm măcar curat.

Cine-n viaţă cât trăieşte
Sufletul împodobeşte,
E lui Dumnezeu plăcut,
Voia Sa el a făcut.

Iar de-aici când vom pleca,
Sufletul ne va zbura
Către bunul Creator,
Dacă i-am slujit cu dor.

Într-o primăvară
A prins rădăcini
Un copac cu ramuri,
Din cereşti grădini.

An de an de-atunci
Soarele venea,
Mugurii închişi
Larg îi deschidea.

Flori curate, albe
Din muguri ieşeau,
Pomul înverzit
Ele-nveseleau.

Mereu tot aşa
El întinerea,
Iară mai târziu
Multe roade da.

Ca florile albe
Sufletul să-l ai!
Roadele credinţei
Şi tu să le dai!

Încă mai avem în lume
Oameni iubitori şi sfinţi,
Către Domnul ridicând
Rugăciuni fierbinţi.

Încă, iată, mai există
Oameni credincioşi şi buni,
Care grabnic te ajută
Când le spui.

De vor fi tot mai puţini,
Răul se va înmulţi,
Iar atunci sfârşitul lumii
Domnul va grăbi.

O zi măcar de-aş mai trăi,
Frumos cu oamenii-aş vorbi,
M-aş împăca cu cei din jur,
Cerându-le iertare.

O zi în plus de aş avea,
Mi-aş aminti de viaţa mea,
Ce rău eu am făcut cândva,
La Dumnezeu cerând iertare.

De aş avea încă o zi
La preot eu m-aş spovedi,
De iad uşor m-aş izbăvi,
Luând iertare.

Dar nu ştiu cât eu voi trăi
Şi cât în lume voi mai fi;
Să fac acum ce-ar trebui,
Să nu amân încă o zi.

Timpul trece nevăzut,
Dar nimic nu s-a pierdut.

Fapte bune de-am făcut,
La greu, ne vor fi un scut.

Fapte rele de găsim,
Sincer să le spovedim.

De vreun om te-a supărat,
Uită, iartă-l de îndat’.

Faţa să-ţi fie senină,
Deseori de zâmbet plină.

Pe părinţi să îi iubeşti,
A lor sfaturi să-mplineşti.

Şi pe fraţi să nu îi uiţi,
Cât de mult să îi ajuţi.

Spor la muncă tu să ai,
Slavă Domnului să-i dai.

Şi să fii tot mulţumit
Căci de Domnul eşti iubit.

Trecând grăbită printre oameni,
N-am timp ca să le văd tristeţea
Ce-i zugrăvită pe-a lor feţe,
Nici ca să le alin durerea.

N-am timp ca să admir natura
Şi pomii care-s plini de flori,
Bolta cerească înstelată,
Nici triluri de privighetori.

În nepăsare, în egoism,
Adesea iată vieţuiesc,
De am greşit, nici nu îmi pasă,
Căci “a greşi e omenesc”.

La ce va fi de voi muri,
O clipă n-am ca să gândesc,
De o fi rai sau iad, acestea
Doar mici poveşti le socotesc.

Dar timpul trece, nu aşteaptă,
Iar clipa morţii va sosi.
Şi dacă ce-am crezut poveste,
Adevărat atunci va fi?

Din jocuri, dansuri şi orgii,
Din cântece nebune – mii,
Cu cântec sfânt şi glas duios,
Chemaţi copiii la Hristos.

Şi dacă-ai lor părinţi dau sfat
Să-şi ducă viaţa în păcat,
Cu rugăciuni şi plâns pios,
Chemaţi părinţii la Hristos.

Şi dacă-ai lor bunici nu au ştiut
Păcatul să-l ferească în trecut,
Cu cânt de jale dureros,
Chemaţi bătrânii la Hristos..

Iar în Dumineci – Sfinte Liturghii –,
Nu cântece nebune mii,
Să înălţăm la Cel de sus
Veniţi cu toţii la Iisus.

Viaţa noastră e o luptă,
Atunci când vrem să fim cu Dumnezeu
Să avem trezvie la tot pasul,
Să nu ne biruie cel rău.

Să luăm aminte şi la gânduri,
Să nu lăsăm să pună stăpânire,
Căci de ispite este plin pământul,
Şi zilnic noi greşim şi prin privire.

Viaţa noastră e o luptă,
Dar să luptăm, c-avem un sprijin, e Iisus,
Să avem nădejde, că după orice luptă
Vom primi cununi nevestejite, acolo sus.

Viaţa e o luptă nevăzută,
Între întuneric şi lumină,
Dar să ascultăm de glasul conştiinţei
Şi viaţa noastră va renaşte în lumină.

Viaţa noastră e o luptă,
Când vrem cu adevărat sa fim doar cu Iisus.
Noi să luptăm mereu cu cei din întuneric
Şi să avem nădejde la Cămările de Sus.

Până la sfârşit viaţa noastră e o luptă
Când vrem cu adevărat să placem lui Hristos,
Dar să luptăm, să avem mereu nădejde
Şi viaţa noastră să o trăim frumos.

Să trăim în curăţie şi jertfire,
Să luptăm, să fim cu adevărat cu Dumnezeu,
La tot pasul noi să dăruim iubire
Întorcându-le cu bine, tuturor ce ne fac nouă rău.

Atunci când vrem să fim cu Dumnezeu
Se scoală iadul şi crâncen el ne luptă,
Dar să ne încredem doar în Dumnezeu
Şi viaţa noastră nu va fi înfrântă.

Atunci când vrei să placi lui Dumnezeu
Mulţi vor fi în jurul tău cu ură,
Căci iadul îi ridică contra ta…
Ca să te facă să renunţi la luptă…

Dar nu lăsa tu arma biruinţei
Şi încrede-te în El cu hotărâre
Şi vei fi mereu învingător
Iadului ce se ridică cu-îndârjire.