Poezii Ortodoxe

Bucuria de-a trăi,
Lupta de a birui;
Vorba spusă cu blândeţe,
Osteneala-n tinereţe;

Zămbetul sincer, senin,
Cântecul plăcut, divin;
Mâna întinsă-n ajutor
De un frate salvator;

Răbdarea în suferinţă,
Spoveditul cu căinţă,
Păcatul mărturisit,
Cu virtuţi înlocuit,

Iertarea celui greşit,
Pacea cu cel răzvrătit;
Rugăciunea cea rostită
Dintr-o inimă smerită,

Este câştig preţios,
Rod din sufletul frumos;
El în veci nu se va pierde,
Căci însuşi Hristos îl vede.

Nu te lăsa învins,
chiar dacă suferinţa
ar vrea să te doboare.

Tu nu eşti singur,
Hristos este cu tine,
Putere multă are.

Iar a Lui Maică te-nsoţeşte
în fiecare clipă,
cu dragoste, ca pe un fiu.

Deci luptă fără frică !

Câţi ani avea când a plecat Mântuitorul
La Tatăl său, în Cerul cel de sus?
De ce a vrut ca să se nască din Fecioară?
De ce o cruce grea pe umeri El a dus?

De ce a acceptat atâta umilinţă?
Pentru ce a fost El oare răstignit?
Care a fost vina Lui cea mare?
Răspunsul este : Pe oameni a iubit!

În orice zi mai e un om
ce este fericit;
Cu el noi să ne bucurăm
visul i s-a împlinit.

În orice ceas e cineva
ce este bucuros;
Cu el noi să ne veselim
că este-acum voios.

În orice clipă-i cineva
ce este mulţumit.
Ca el putem şi noi să fim,
căci azi l-am întâlnit.

Avem sfinţi vindecători
De oameni mult iubitori.
Noi de ei să nu uităm,
Ziua lor să o serbăm.

Daruri noi vom dobândi,
Sănătoşi ne vor păzi.
Ei la Domnul mijlocesc
Pentru cei ce îi cinstesc.

Vreau să mă plimb
Pe aripi de vis
Lăsând lumea,
S-ajung în paradis.

Acolo e pace şi cer senin,
Putem avea tot ce dorim
Oameni-s veseli şi fericiţi,
Pe toţi ei iubesc,
De toţi sunt iubiţi.

Sunt flori ‘miresmate,
Lumină, cuvânt;
Este odihnă,
Nu-i nor şi nici vânt.
Furtuni nu mai sunt.

Nu-i boală, nici suferinţă,
Nu-i râvnă sau vreo căinţă.
E cântec de păsări măiestre
Dulceaţă, frumuseţe
Cum nicăieri nu este.
Acolo aş vrea şi eu
Ca să petrec mereu.

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.

Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.

Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.

Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.

De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.

El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.

Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.

Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.

Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.

Eu mă iubesc pe mine
Bine aceasta ştiu.
Cum să iubesc pe Domnul
C-un suflet mic, pustiu?

Mi-e frică de durere
Şi fug cât pot de ea,
Un chin, vreo neplăcere
Eu nu le pot răbda.

Ce mai pot face-acum?
Dar ce văd, o, Iisuse
Tu ai făcut ca zările senine
S-apară pe negurosul drum!

Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.

Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.

Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.

Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.