Poezii Ortodoxe

În liniştea supremă a câmpiei,
Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând!
Erai acolo, în culmea bucuriei.
Priveai în bob, pâinea crescând.

Ne vrem atât de singuri, câteodată
Că, în păduri, ne fuge gândul-revanşard.
Dar când dispare parcă, lumea toată,
Rămân doar fricile care ne ard.

Şi iar şi iar, luând-o de la capăt,
Pe-o aţă, zilele le înşiruim,
Clătind lumina în izvorul proaspăt,
O nouă faţă, lumii, dăruim.

Au înflorit caişii, aşa cum visele-nfloresc
Şi simt o bucurie ce nu pot să o definesc!
E numai primăvara, ce sufletul inundă,
Lumina vieţii calmă, căldura ce abundă.

Au înflorit caişii, inimii mele-i spun!
Narcise şi lalele îmi înfloresc în drum.
Tu, bucură-te iară, inimă iubitoare!
Rămâi, în primăvară cea mai frumoasă floare!

Inima de gheaţă este transparentă,
Prin ea poţi vedea ce poartă în sine;
Ea conservă la rece sentimente,
Omenia o păstrează bine.

Este tare în vremuri de frig,
Rezistă la ger, la furtună.
Nimic nu o poate schimba,
Decât o adiere de căldură.

Când mâhnirea te cuprinde
Şi în suflet este ger,
Ridică-ţi degrabă mintea
Către Cel de Sus, din Cer.

Dacă vijelie mare
Se porneşte-n jurul tău,
Tu Îl roagă să îţi ierte
Dacă ai făcut vreun rău.

La liman de nu ajungi
Într-o  încercare mare,
Iar la Dumnezeu insistă,
El e plin de îndurare.

Când otrăvite gânduri
În minte ţi se-adună,
Nu le lăsa, ci luptă,
Căci lupta este bună.

Când inima ţi-e plină
De ură şi amar,
Nu te lasa, ci luptă,
Nimic nu e-n zadar.

Când patimi şi ispite
Cumplit te împresoară,
Adu-ţi degrab’ aminte
De-a raiului comoară.

Fericire dacă vrem
Gânduri bune să avem,
Dragoste şi-ngăduinţă
Pentru oricare fiinţă.

Talanţii ce i-am primit
Să-nmulţim necontenit.
Pe Domnul să Îl iubim,
Voia Lui să o-mplinim.

Cel ce lumea a creat
Şi viaţă întâi a dat,
Poate să ne rânduiască
Fericirea pământească.

Noaptea lin coboară,
E linişte iară.
Ceru-i plin de stele,
Vor să fim ca ele:
Văpăi arzătoare,
Lumini sclipitoare.

Soarele răsare,
Noapte-acum dispare;
Flori petale şi-au deschis,
Cum ştiau din Paradis;
Suflete se reînnoiesc,
Pe Hristos când îl primesc.

Ca să-nflorească iar
crinul curăţiei
Şi ca iubirea sfântă să răsară
în inimile tuturor,
Ca să pătrundă iar lumina
acolo unde-i întuneric
Şi orice om să îl slăvească
pe bunul Creator,
Să-i auzim chemarea-i blândă,
să fim cuprinşi de-un tainic dor,
Ca să iertăm,
să biruim în luptă,
Pe Domnul să-L rugăm!

Iertând oricui,
Vom fi iertaţi,
De orice rău
Vom fi scăpaţi.

Dăruind,
vom dobândi
mai mult
decât am dori.

Iubind pe toţi,
vom fi iubiţi
şi vom putea fi
fericiti.

O stea din nou azi a căzut,
Dar încă mai sunt stele,
Iar luna cea aleasă este
Împărăteasă peste ele.

Şi pe pământ mai sunt lumini
Ce luminează-n noapte
Şi întuneric greu ar fi
Dacă s-ar stinge toate.

Iar sus în Cer e-un Soare
Ce veşnic luminează,
şi Luna cea aleasă
E Sfânta Împărăteasă.

Iar Stelele sunt Sfinţii,
Ce neîncetat sclipesc
Dând slavă şi cinstire
Împăratului ceresc.