Mai am un vis, vis ne-mplinit,
Mai am un dor, dor nesfârşit
Să fiu cu tine tot mereu
Iisuse Dumnezeul meu.
Icoana ta o strâng la piept
Şi lacrimile curg pe obraz,
Privesc spre cer şi te aştept
Iisuse scump, Iisuse drag.
M-ai câştigat prin jertfa ta,
De-aceea când mă vei chema,
Te voi slăvi şi-ţi voi cânta
Iisuse, mântuirea mea.
Şi zilele se trec pe rând,
Te port în suflet şi în gând
Şi-n piept mă arde-un dor nespus
De tine, scumpul meu Iisus.
Un cântec de lumină
ninge-a mister prin crengi,
când ciutura-nflorită
adânc coboră-n suflet.
Izvoru-i nesecat,
cu apa cea mai lină,
răcoare-i e iubirii
cu arsiţă în umblet.
Un cântec de lumină
ninge cu maci în pleoape,
când somnul nopţii vine
să-ţi dăruiască vise.
Acolo te simt eu,
de mine, mai aproape,
în apele, duioase poveşti
încă nescrise.
Sunt cântecele toate
de fulgi-petale ninse,
acolo între ape,
acolo între vise…
-În lumea mare eu am plecat
Între străini m-am desfătat
Zile şi nopţi am tot petrecut
Pân-am pierdut tot ce-am avut.
M-am dus ca slugă la un stăpân
Cu ziua porcii lui păscând
Şi mă bătea şi mă ocăra
Şi nici de mâncare nu îmi dădea.
Şi am ajuns sărac şi flămând
Singur, plângând şi suspinând;
Atuncea de tine mi-am amintit
Şi iată-mă tată, eu am venit.
Greşit-am ţie, stăpânul meu,
O, tată sfânt şi Dumnezeu;
Păcatul e mare, păcatul e greu
Şi nu mai pot fi copilul tău.
Primeşte-mă ca slugă a ta
Şi niciodată nu voi mai pleca
În zilele toate îţi voi sluji
Şi rob netrebnic mă vei numi !
- O, Fiul meu, copilul meu,
Revino iar în locul tău;
De tine mult mă veselesc
Căci te-am iubit şi te iubesc.
Te iert şi să ne bucurăm
Viţelul gras să-l junghiem,
Căci mort ai fost şi-ai înviat,
Pierdut ai fost şi te-ai aflat.
-O, Tată bun, o, Tată sfânt
‘Naintea ta cad la pământ;
M-ai izbăvit de jale şi chin,
Slăvit să fii în veci, amin !
În liniştea supremă a câmpiei,
Te-am simţit, Doamne, în lanuri fremătând!
Erai acolo, în culmea bucuriei.
Priveai în bob, pâinea crescând.
Ne vrem atât de singuri, câteodată
Că, în păduri, ne fuge gândul-revanşard.
Dar când dispare parcă, lumea toată,
Rămân doar fricile care ne ard.
Şi iar şi iar, luând-o de la capăt,
Pe-o aţă, zilele le înşiruim,
Clătind lumina în izvorul proaspăt,
O nouă faţă, lumii, dăruim.
Au înflorit caişii, aşa cum visele-nfloresc
Şi simt o bucurie ce nu pot să o definesc!
E numai primăvara, ce sufletul inundă,
Lumina vieţii calmă, căldura ce abundă.
Au înflorit caişii, inimii mele-i spun!
Narcise şi lalele îmi înfloresc în drum.
Tu, bucură-te iară, inimă iubitoare!
Rămâi, în primăvară cea mai frumoasă floare!
Inima de gheaţă este transparentă,
Prin ea poţi vedea ce poartă în sine;
Ea conservă la rece sentimente,
Omenia o păstrează bine.
Este tare în vremuri de frig,
Rezistă la ger, la furtună.
Nimic nu o poate schimba,
Decât o adiere de căldură.
Când mâhnirea te cuprinde
Şi în suflet este ger,
Ridică-ţi degrabă mintea
Către Cel de Sus, din Cer.
Dacă vijelie mare
Se porneşte-n jurul tău,
Tu Îl roagă să îţi ierte
Dacă ai făcut vreun rău.
La liman de nu ajungi
Într-o încercare mare,
Iar la Dumnezeu insistă,
El e plin de îndurare.
Când otrăvite gânduri
În minte ţi se-adună,
Nu le lăsa, ci luptă,
Căci lupta este bună.
Când inima ţi-e plină
De ură şi amar,
Nu te lasa, ci luptă,
Nimic nu e-n zadar.
Când patimi şi ispite
Cumplit te împresoară,
Adu-ţi degrab’ aminte
De-a raiului comoară.
Fericire dacă vrem
Gânduri bune să avem,
Dragoste şi-ngăduinţă
Pentru oricare fiinţă.
Talanţii ce i-am primit
Să-nmulţim necontenit.
Pe Domnul să Îl iubim,
Voia Lui să o-mplinim.
Cel ce lumea a creat
Şi viaţă întâi a dat,
Poate să ne rânduiască
Fericirea pământească.
Noaptea lin coboară,
E linişte iară.
Ceru-i plin de stele,
Vor să fim ca ele:
Văpăi arzătoare,
Lumini sclipitoare.
Soarele răsare,
Noapte-acum dispare;
Flori petale şi-au deschis,
Cum ştiau din Paradis;
Suflete se reînnoiesc,
Pe Hristos când îl primesc.