Carmen: Nu va ingrijorati

Fraţi creştini să nu uităm
Pe Dumnezeu să Îl chemăm
Cât mai des în rugăciune,
Să-i urmăm prin fapte bune.

Întâi să ne îngrijim
Voia Lui să o-mplinim
Să ducem viaţă curată,
Sfântă şi nevinovată.

De-am greşit să mă căiesc,
Păcatul să-l spovedesc;
În biserici să venim
Harul Sfânt să îl primim.

Dumnezeu nu părăseşte
Pe ai Săi fii; El îi iubeşte
Şi cele de trebuinţă
Le va da cu prisosinţă.

Silvia AVRAM: Suflete drag

Ce îţi doreşti tu suflet drag?
Ce stai tăcut şi aştepţi?
Tu mă-nsoţeşti când sunt pribeag,
Tu nu mă părăseşti.

De ai putea şi tu să ceri,
Să vrei şi tu ceva,
Să-mi spui ce-ai vrea să îţi ofer
Şi poate aş încerca.

Vai, oare cât îţi e de greu
Să fii lăsat uitării,
Căci trupului îi dau mereu
Din roadele plăcerii.

Dar pentru tine suflet drag,
Ce fac eu pentru tine?
Cum aş putea să te îngrijesc,
Foc viu ce arde în mine.

Silvia MOIAN: Urma pasilor

Văd calea vieţii mele plină de neprevăzut
Şi urma paşilor mei pe nisipul ud.
Treceam plin clipe grele, urcam şi coboram
Şi drumul vieţii mele cu anevoie străbăteam.

Dar văd că lângă urma mea de paşi, mai e o urmă,
Paşi necunoscuţi lângă paşii mei se-adună,
Şi merg şi ei lângă ai mei paşi pe a vieţii cale,
Mă însoţesc mereu văd, pe lunga mea cărare.

Dar când mă uit mai bine, când mi-a fost mai greu,
Doar o singură pereche de paşi urca mereu.
N-am înţeles ce e, ce taină urma paşilor ascunde,
Dar în cuget o voce blândă îmi răspunde.

Vezi în viaţa ta, Eu Iisus te-am însoţit mereu,
Urma mea de paşi e lângă urma ta şi te-am urmat şi eu.
Când tu credeai că nu mai poţi pe drumul drept urca,
Eu îţi dădeam putere, mergeam în dreapta ta.

Când tu credeai că ai să cazi, îţi era tare greu,
Mâna mea te ridica, că ţi-am slujit, eu Domnul tău.
Şi sarcini grele de fărădelegi şi de păcate ţi-am purtat.
Şi crucea vieţii tale, pe umerii mei din dragoste am luat.

– Dar,  Doamne, când eram în nevoia cea mai grea,
Mai lăsat singur, că nu se vede pe nisipul umed urma Ta.
Atunci cu glasul Tău cel dulce mi-ai răspuns în adâncuri  întristat:
– Aceia erau doar paşii mei, că pe tine pe braţe te-am purtat.

Luca Ionel BRANISLAV: Durere sufleteasca

O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Eşti suferinţa omenească
Şi-mi stai în suflet în zadar.

Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.

Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Şi numai Ei cer ajutor.

Priveşte suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!

O, Preasfânta mea Măicuţă,
Ce-aveai în inimă şi-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit şi blând?

Ce ai simţit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit şi răstignit?

A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt,
Tu ai ştiut că-i Dumnezeu!

Dar n-ai putut să Îl ajuţi,
Pentru că cei mari şi tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.

În suflet iadul ţi-a venit
Şi vărsând lacrimi amare,
Cu El şi Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.

Ai privit cu disperare
Spre întunecaţii nori,
A căzut pe Tine cerul
Şi cu El ai vrut să mori.

Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putinţă
Un suflet atât de gingaş
Să rabde-atâta suferinţa?

Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii şi-ngropării,
Când s-au cutremurat şi munţii
Şi adâncurile mării ?

Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare şi cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Şi celui care mi-a greşit,
Negreşit să-i dau iertare.

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduinţă
Şi să trec uşor, cu Tine,
Peste orice suferinţă.

Iar suferinţa cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.

Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.

Iar restul, toate-s praf în vânt
Şi trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Şi toate-n lume-s trecătoare.

Silvia AVRAM: Mi-e tare dor

Mi-e dor de anii ce-au trecut
Și inima-mi suspină,
Și mă întreb de am pierdut
Iubirea Ta divină.

Căci dacă toată viața mea,
De s-ar opri puțin,
Aș cântări de s-ar putea
Și zâmbet și suspin.

Și suferințe și iubiri
Căință și păcat,
Nădejde sau dezamăgiri
Și tot ce-am adunat.

Le-aș pune toate la un loc
Și mult le-aș judeca,
Căci nu vreau, Doamne, să te pierd,
Din necredința mea.

Luca Ionel BRANISLAV: Cararea Imparatiei

Pe Cărarea Împărăţiei
Atât de mult am pătimit,
Foame, sete şi durere
Şi oameni mulţi m-au prigonit.

Pe Cărarea Împărăţiei
Multe primejdii am aflat,
Crivăţul, arşiţa şi gerul,
Pe toate le-am îndurat.

Pe cărarea Împărăţiei
Am gustat băuturi amare,
Mai amare că pelinul
Şi mâncări otrăvitoare.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat să mă îngheţe,
Să mă împuşte, să mă fiarbă
Şi în iezer să mă-nece.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat că să mă ardă,
Căci au dorit cu orice chip
De pe Cărare să mă piardă.

Pe Cărarea Împărăţiei
Erau şerpi otrăvitori,
Şi casnicii mei de-o viaţă
Mi-au devenit prigonitori.

Pe Cărarea Împărăţiei
Prea mulţi spini am întâlnit,
Prăpăstii adânci şi curse,
Cu greu am supravieţuit.

Pe Cărarea Împărăţiei
De multe ori era să mor,
De nu era Domnul cu mine,
Bunul meu Ocrotitor.

Pe Cărarea Împărăţiei
De mii de ori eu L-am chemat,
Când eram în neputinţă,
De mii de ori mi-a ajutat.

Pe Cărarea Împărăţiei
De dorul cerului, nebun,
De nu era Domnul cu mine,
Demult mă prăpădeam pe drum.

Pe Cărarea Împărăţiei
Am ajuns eu în sfârşit,
Lângă Împăratul slavei,
Lângă Domnul mult dorit.

Cu Cununa Biruinţei
Domnul m-a încununat,
Şi m-a sălăşluit în cortul
Sfinţilor ce I-au urmat.

Deci, creştinilor din lume
Ce pe Cărare vă aflaţi,
Nu refuzaţi nici o-ncercare,
Că pacea Domnului o să aflaţi.

Iar de nu eşti pe Cărare,
Nu eşti părtaş al bucuriei,
Căci nimeni nu ajunge-n ceruri
Decât pe Cărarea Împărăţiei !

Luca Ionel BRANISLAV: Daca astazi voi pierde…

Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ,
Nimic nu iubesc mai mult ca pe Tine,
Pe Tine, Doamne, nu te voi pierde nicicând,
Căci Tu dăinui, Iisuse, de-a pururi în mine;

Credinţa din suflet în veci va rămâne,
Cum mila Ta din veac până-n veac
De la poporul creştin, la popoare păgâne,
La tânăr, bătrân, bogat sau sărac.

Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt,
Mântuitorul nostru slăvit şi-nchinat,
Care-ai venit la noi din cer pe pământ
Şi prin moarte, de moarte pe noi ne-ai scăpat.

Slavă ţie multmilostive Stăpâne,
Slavă ţie preabunule Dumnezeu,
Care prin Cruce, moarte-ai primit pentru mine,
Slavă ţie Iisuse, Mântuitorul meu!

Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ,
Credinţa din suflet în veci va rămâne,
Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt
Slavă ţie multmilostive Stăpâne !

Luca Ionel BRANISLAV: Mai am un vis

Mai am un vis, vis ne-mplinit,
Mai am un dor, dor nesfârşit
Să fiu cu tine tot mereu
Iisuse Dumnezeul meu.

Icoana ta o strâng la piept
Şi lacrimile curg pe obraz,
Privesc spre cer şi te aştept
Iisuse scump, Iisuse drag.

M-ai câştigat prin jertfa ta,
De-aceea când mă vei chema,
Te voi slăvi şi-ţi voi cânta
Iisuse, mântuirea mea.

Şi zilele se trec pe rând,
Te port în suflet şi în gând
Şi-n piept mă arde-un dor nespus
De tine, scumpul meu Iisus.

Ioana Voicila DOBRE: Un cantec de lumina

Un cântec de lumină
ninge-a mister prin crengi,
când ciutura-nflorită
adânc coboră-n suflet.
Izvoru-i nesecat,
cu apa cea mai lină,
răcoare-i e iubirii
cu arsiţă în umblet.

Un cântec de lumină
ninge cu maci în pleoape,
când somnul nopţii vine
să-ţi dăruiască vise.
Acolo te simt eu,
de mine, mai aproape,
în apele, duioase poveşti
încă nescrise.

Sunt cântecele toate
de fulgi-petale ninse,
acolo între ape,
acolo între vise…

Luca Ionel BRANISLAV: Fiul ratacitor

-În lumea mare eu am plecat
Între străini m-am desfătat
Zile şi nopţi am tot petrecut
Pân-am pierdut tot ce-am avut.

M-am dus ca slugă la un stăpân
Cu ziua porcii lui păscând
Şi mă bătea şi mă ocăra
Şi nici de mâncare nu îmi dădea.

Şi am ajuns sărac şi flămând
Singur, plângând şi suspinând;
Atuncea de tine mi-am amintit
Şi iată-mă tată, eu am venit.

Greşit-am ţie, stăpânul meu,
O, tată sfânt şi Dumnezeu;
Păcatul e mare, păcatul e greu
Şi nu mai pot fi copilul tău.

Primeşte-mă ca slugă a ta
Şi niciodată nu voi mai pleca
În zilele toate îţi voi sluji
Şi rob netrebnic mă vei numi !

– O, Fiul meu, copilul meu,
Revino iar în locul tău;
De tine mult mă veselesc
Căci te-am iubit şi te iubesc.

Te iert şi să ne bucurăm
Viţelul gras să-l junghiem,
Căci mort ai fost şi-ai înviat,
Pierdut ai fost şi te-ai aflat.

-O, Tată bun, o, Tată sfânt
‘Naintea ta cad la pământ;
M-ai izbăvit de jale şi chin,
Slăvit să fii în veci, amin !