Toate poeziile scrise de către Poezii de prietenie :

1 2 3 4

Florina POPOVICI : Hristos a inviat!

Pe drumul vieţii tot mergând
Vei întâlni oameni plângând,
Dar tu să le zâmbeşti cu drag
Căci Hristos a înviat!

Şi pe poteca din pădure
Să-ţi aminteşti mereu de lume,
Şi să îi ajuţi cu drag,
Căci Hristos a înviat!

Şi dacă obstacole apar
Şi gândurile nu dispar,
Să te gândeşti mereu cu drag,
Căci Hristos a înviat!

Hristos pe moarte a călcat
Şi lumea a luminat.
Hristos pentru tine a murit
Şi lumea a mântuit.

Hristos din moarte a-nviat
După ce S-a dus la iad
Şi lumină-a răsărit
Tuturor ce L-au iubit.

El a vrut să-ncurajeze,
El a vrut să lumineze
Şi lumii să dea nadejde.

Rodica : Veniti cu bucurie

Veniţi toţi, cu mic, cu mare,
La o sfântă Sărbătoare

Căci azi s-a născut Hristos,
Prunc smerit şi luminos.

Din Fecioara Preacurată,
Sfântă şi nevinovată.

Veniţi repede, nu staţi,
De El sunteţi aşteptaţi

În casa lui cea sfântă
La biserica gătită

Iar, în strai de sărbătoare
Cine poate lipsi oare?

Darurile-s pregătite;
La toţi vor fi împărţite.

Şi noi ne vom bucura;
Tot ce vrem ne poate da.

Căci astăzi e ziua Lui,
De naştere a Fiului

Domnului adevărat
Ce pe toate le-a creat.

Să-i cântăm şi noi voios
Un colind cu glas duios,

Să-i aducem gând curat
Şi suflet neîntinat

Să-L rugăm cu noi să fie
Astăzi, mâine, în vecie

Fericire să ne dea
În Împărăţia Sa !

Dorina PADURARU : Colinda iar

Colindă iar la geamul dintre ani
Minunii gângurirea.
Fulgi mari mi-aduc peste castani
Pe braţe amintirea.

Ai mai crescut copile rătăcit
Şi întrebările cu tine.
Desframă vise-n cerul risipit
Din zările senine.

Îţi este bine sau ţi-e greu,
Te-aş întreba într-una;
Tu treci înstrăinat mereu,
Tăcut, întotdeauna.

Ce flori ai risipit crescând
În suflet pustiirea!
Surâs ceresc cu spini urcând
Pe braţe – răstignirea.

Carmen : Colind de Craciun

Voi copii şi voi părinţi,
Ce pe Domnul îl iubiţi,
Haideţi toţi să-L lăudăm,
Cu drag Lui să ne-nchinăm!
La biserică veniţi
Pe Hristos să îl slăviţi,
Căci se naşte pe Pământ
Să ne-aducă Harul Sfânt.
Lumea să o mântuiască,
Raiul să ne dăruiască.
Chiar de sunteţi întristaţi
Şi de griji împovăraţi,
Din nou să ne bucurăm,
Împreună să cântăm!
Căci s-a născut prunc Iisus,
Copilaş prea blând, supus,
În ieslea din Betleem
Ca şi noi să îl vedem.
Iar Maria, maica sa,
Cu dragoste-l legăna.
Cum fecioară a născut
Pe cel fără de-nceput,
E o taină foarte mare,
N-o înţelege fiecare.
Când pe lume s-a născut
Stea pe cer a apărut,
Îngerii Îl lăudau,
Magii daruri aduceau.
Fericiţi că au găsit
Pe Mesia proorocit.
Şi noi să ne veselim
Şi ceva să-i dăruim:
Cuget şi suflet curat,
Gând smerit şi luminat.
Iar voi, copiii cuminţi,
Ca pruncul Iisus să fiţi:
De părinţi să ascultaţi,
Cât mai bine să-nvăţaţi!
Pe profesori respectaţi,
Note bune să luaţi.
Pe colegi să-i ajutaţi,
De greşesc, să îi iertaţi,
Rău cu bine răsplătiţi,
Dacă vreţi să fiţi iubiţi.
Anul Nou să vă aducă
Pace-n case, spor la muncă,
Sănătate, bucurii,
Frumoase prietenii!
La mulţi ani, Isteţi copii!

Carmen : Cadou

Mamă, azi îmi cumperi mie
Păpuşica cea zglobie
Ce se află în vitrină
Zâmbitoare şi senină!?

Vreau s-o am ca pe o soră
Să mă joc cu ea cuminte
Împreună, bucuroasă,
De acuma înainte.

Îi voi face o rochiţă
Colorată, din dantele
Şi-i voi prinde în codiţă
Fluturaşi şi multe stele.

Dar mama bani n-a avut
Nici măcar de împrumut;
Însă mai târziu mi-a dat
Un cadou adevărat.

O fetiţă mititică
Pe lume ea ne-a adus,
Iară eu, tata şi mama,
Toţi ne-am bucurat nespus.

De atunci în casa noastră
Multe-n bine s-au schimbat,
Deşi la-nceput părinţii
Cam mult s-au îngrijorat.

Visul meu de multă vreme
Este-acuma împlinit
Am o soră aşa bună
Şi-o iubesc la nesfârşit!

1 2 3 4