Carmen : Nu uita

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.

Carmen : Tot ce vrei

Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.

Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.

Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.

De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.

El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.

Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.

Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.

Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.

Carmen : Parintii

O fetiţă scumpă-aveţi,
De ea să vă îngrijiţi
Şi poate şi-un alt copil
În curând o să primiţi.

Nu este altă femeie
Tot aşa cum este mama,
Nu mai este alt bărbat
Tot aşa cum este tata.

Şi orice s-ar întâmpla,
Orice ceartă sau durere,
Numai dragostea-ntre voi
Să o aveţi în vedere.

Să iertaţi de v-aţi greşit,
Să uitaţi tot ce-a fost rău,
S-o luaţi de la-nceput,
Oricât vă va fi de greu.

Doar uniţi veţi reuşi
Bine-n viaţă să trăiţi
Şi pe-ai voştri dragi copii
Să îi faceţi fericiţi.

Rodica : Iubind pe Dumnezeu

Iubind pe Dumnezeu cu-adevărat
Prin lume umbli fără de mâhnire
Şi totu-n jurul tău e minunat,
Chiar şi-n furtuni găseşti o liniştire.

Iubind pe Dumnezeu cu-adevărat
Orice duşman va deveni prieten,
În dragoste chiar ura s-a schimbat,
Oricine-ţi poate fi prieten.

Pe Domnul de iubeşti cu-adevărat,
Nu poate nimeni ca să te doboare,
Oricât de grea e lupta ce o ai,
În jurul tău e viaţă, numai soare.

Pe Domnul când iubeşti cu-adevărat,
Munceşti cu râvnă, oricât de greu este,
Ajuţi cât poţi pe cel ce-i întristat,
Îl ierţi uşor pe cel ce îţi greşeşte.

Carmen : Frumuseţe

Oare care frumuseţe
Îi place lui Dumnezeu?
Cea trupească, trecătoare,
Sau a sufletului tău?

Căci mult noi ne străduim
Corpul să-l împodobim,
Dar de suflet am uitat
Să-l păstrăm măcar curat.

Cine-n viaţă cât trăieşte
Sufletul împodobeşte,
E lui Dumnezeu plăcut,
Voia Sa el a făcut.

Iar de-aici când vom pleca,
Sufletul ne va zbura
Către bunul Creator,
Dacă i-am slujit cu dor.

Fotinia : Copacul înflorit

Într-o primăvară
A prins rădăcini
Un copac cu ramuri,
Din cereşti grădini.

An de an de-atunci
Soarele venea,
Mugurii închişi
Larg îi deschidea.

Flori curate, albe
Din muguri ieşeau,
Pomul înverzit
Ele-nveseleau.

Mereu tot aşa
El întinerea,
Iară mai târziu
Multe roade da.

Ca florile albe
Sufletul să-l ai!
Roadele credinţei
Şi tu să le dai!