Poezii Ortodoxe

A fi creştin înseamnă a iubi
cu patimă cuvântul ce te-ndeamnă,
să arzi în Hristos şi să mai ştii
că dragostea nicicând nu se destramă.

A arde în iubirea Celui care
la ospăţul lumii a întins o pâine,
spălând picioarele tremurătoare
tuturor înfometaţilor de mâine.

A fi creştin înseamnă a fi încredinţat
că eşti în starea leprosului, şi-n tine,
creşte neoprit minunea. A fi vindecat,
mereu vindecat de nepământescul Bine.

A fi creştin înseamnă a te străpunge
spinii durerii şi a zâmbi înţelepciunii,
cu tăria luată din cel ce mai frânge
pâinea nemuririi la cina lumii.

A fi creştin înseamnă a urca mereu
golgotele, călcând sfios pe colţi
de piatră şi a crede că pasu-ţi greu
e-al lui Hristos Cel înviat din morţi.

Colindă iar la geamul dintre ani
Minunii gângurirea.
Fulgi mari mi-aduc peste castani
Pe braţe amintirea.

Ai mai crescut copile rătăcit
Şi întrebările cu tine.
Desframă vise-n cerul risipit
Din zările senine.

Îţi este bine sau ţi-e greu,
Te-aş întreba într-una;
Tu treci înstrăinat mereu,
Tăcut, întotdeauna.

Ce flori ai risipit crescând
În suflet pustiirea!
Surâs ceresc cu spini urcând
Pe braţe – răstignirea.

Voi copii şi voi părinţi,
Ce pe Domnul îl iubiţi,
Haideţi toţi să-L lăudăm,
Cu drag Lui să ne-nchinăm!
La biserică veniţi
Pe Hristos să îl slăviţi,
Căci se naşte pe Pământ
Să ne-aducă Harul Sfânt.
Lumea să o mântuiască,
Raiul să ne dăruiască.
Chiar de sunteţi întristaţi
Şi de griji împovăraţi,
Din nou să ne bucurăm,
Împreună să cântăm!
Căci s-a născut prunc Iisus,
Copilaş prea blând, supus,
În ieslea din Betleem
Ca şi noi să îl vedem.
Iar Maria, maica sa,
Cu dragoste-l legăna.
Cum fecioară a născut
Pe cel fără de-nceput,
E o taină foarte mare,
N-o înţelege fiecare.
Când pe lume s-a născut
Stea pe cer a apărut,
Îngerii Îl lăudau,
Magii daruri aduceau.
Fericiţi că au găsit
Pe Mesia proorocit.
Şi noi să ne veselim
Şi ceva să-i dăruim:
Cuget şi suflet curat,
Gând smerit şi luminat.
Iar voi, copiii cuminţi,
Ca pruncul Iisus să fiţi:
De părinţi să ascultaţi,
Cât mai bine să-nvăţaţi!
Pe profesori respectaţi,
Note bune să luaţi.
Pe colegi să-i ajutaţi,
De greşesc, să îi iertaţi,
Rău cu bine răsplătiţi,
Dacă vreţi să fiţi iubiţi.
Anul Nou să vă aducă
Pace-n case, spor la muncă,
Sănătate, bucurii,
Frumoase prietenii!
La mulţi ani, Isteţi copii!

Îngeraşul meu iubit
De ce eşti nefericit?
Oare eu te-am întristat
De la mine ai plecat?

- Plâng copile, ce să fac?
Căci la Tatăl nu-i pe plac,
E uitat şi părăsit
De cel care I-a zidit.

Vezi, pe toate El le ştie,
Şi-i Biserica pustie
La slujbă Duminica
Când copiii nu-s în ea.

Dumnezeu Tatăl ceresc
Cu tot neamul îngeresc
Vin să vadă slujba sfântă
Şi cum copilaşii cântă.

Dar copii nu sunt veniţi
Mai sunt încă adormiţi,
Sau se joacă pe la bloc,
Nu se roagă chiar deloc!

Şi mă tem că într-o zi
Mila Lui se va sfârşi.
Şi-o să ia mamă şi tată
Tot ce-a dat în lumea toată.

Floricele şi steluţe,
Fluturaşi şi maşinuţe,
Păsărele mii şi mii
Pentru-ai Săi iubiţi copii.

La şcoală şi grădiniţă
Norii astăzi ţin şedinţă.
Supăraţi şi cenuşii,
Au chemat pe toţi părinţii
Pentru-a iernii ghiduşii.

Soarele e zgribulit,
Îmbrăcat în haine groase,
Ia pastile că-i răcit,
Stă în pat şi plăpumi coase.

Pisicuţa mea Gheruţa
Toarce sub calorifer,
Să colindea vrea drăguţa
Şi tot miaună de zor.

Martinel şi Urşiţica
Stau cuminţi într-un bârlog.
Le-a făcut cojoc mămica,
Ursuleasa Martinica.

Moşului au scris scrisoare
Să le-aducă jucării,
Patinuţe pentru gheaţă,
Şi din zmeură dulceaţă,
Prăjituri şi bombonele,
Şi un fagure de miere.

Vrăbiuţe ciripind
Caută pe la fereasră,
Să vadă iubirea noastră.

Vin mereu, şi azi şi mâine
Ciugulesc un bob de grâu
Sau un firicel de pâine.

Stele-n şir se văd pe stradă,
În vitrine jucării,
Fac păpuşile paradă
Şi îi cheamă pe copii.

Şi, deodată…
Roi de fluturi, albi, zglobii,
Fulgi de gheaţă, zboară-obraznici, argintii!

Şi tot zburdă jucăuşi,
Să aşeze pe la uşi
Covoraş moale de pluş.

Le miroase-a cozonac,
A sarmale şi cârnaţi,
Îşi pun pofta-n cui şi tac!…
Până-or fi şi ei …mâncaţi!

Unul este mai uituc,
Singurel s-a rătăcit,
Repede s-a şi topit
Chiar la mine pe năsuc.

Alţii adunaţi grămadă
S-au oprit pe la fereşti,
Vor să vadă, eşti cuminte,
Jucării ca să primeşti?

Sus pe deal e derdeluş
Şi o gloată de pitici.
Arşi obrajii de voinici,
Se avântă pe gheţuş.

Căciuliţele sar, zboară,
Se învârt cu voioşie,
Se înşiră ca o sfoară
Săniuţele fâşie.

În grădina de la bloc,
Altă ceată cu noroc!
Prin zăpadă tăvăleşte,
Bolovanul tot măreşte!

Repede a mai crescut,
Un om mare, de temut,
Ţine-n mână-un măturoi
Că e gospodar de soi.

Fulgi zoriţi, cu mare grabă,
Se aşează pe taxi,
Au atât de multă treabă…
E serbare, şi-i târziu!

Sus în cer pentru plecare,
Pregătiţi stau îngeraşii
Au zburat către serbare,
Să privească copilaşii.

La fereastră stau cuminţi,
Ne filmează şi ne-ascultă,
Merg apoi iar printre sfinţi
Ducând bucurie multă.

Povestesc în ceruri sus,
Cum de noi a fost vestită,
Naşterea cea preamărită
Din Fecioară-a Lui Iisus.

Frumos e cerul înstelat
Şi luna care în splendoarea ei apare.
Nici vântul nu adie,
Natura pare că pluteşte-n transparenţă
Şi totul e schimbat.

Pe câmp păstorii au adormit
Şi lumea visează către vremuri bune.
Nici un foşnet nu se aude
Totu-i nemişcat.
Vibrează peste întreaga fire
Un mister de taine înmănunchiat.

Pe bolta clară printre sclipiri senine,
Îşi face loc pe-o traiectorie nescrisă
O stea strălucitoare, puternică şi rară.
Ce taine ascunde oare?
Ce se întâmplă în noaptea asta
De atâta farmec plină ?
Şi iată că lumini străbat în brazde cerul ,
Ca fulgerele se aprind în aurore încântătoare.
Şi glasuri nemaiauzite
Acompaniate de harfe minunate,
Cântă în coruri divine
Ziditorului, imn de slavă, osanele.

O, măreţia nopţii de Ajun
Când cerurile coboară pe Împăratul Slavei
În mica iesle a lui Crăciun.
El a venit la noi,
Nu ca împăraţii lumii
În palate somptuoase,
Ci pe păiţe îngheţate, moi.
Ce bucurie cuprinde universul!
Pământ şi îngeri cântă imnuri minunate.
Doar omenirea zace în neştiinţă,
În a sa tiranie şi nedreptate.
Natura se veseleşte tainic
În noaptea sfântă în care,
Două inimi calde bat mai tare.
Pruncul şi Fecioara,
Izbăvitorul şi Neprihănirea.
Mântuitorul s-a născut
Din Cea care
Prin deplina-i curăţie
A biruit păcatul, firea.

O noapte Sfântă de Crăciun
Dă-ne te rugăm Stăpâne.
Să medităm la taina cea sublimă,
Să ne învăluim cu mila cea divină
Şi să te primim cu sufletul curat,
Apoi să ne unim cu Tine-n rugăciune,
Căci în ieslea cea din suflet te-am aflat Stăpâne.

Pădurea parcă-i de cleştar
Şi luna se reflectă unduitoare-n ape.
Stelele par licurici pe cerul cel senin
Văzduhul e de un tainic fior plin.

Lumea doarme trudită de a zilei munci.
Copii au adormit, visând la poveştile zise de bunici
Focul arde-n sobe si mesele-s îndestulate,
Doar trei fiinţe stau în frig şi-s nemâncate.

Să pătrundem în ieslea cea săracă,
De la margine de Betleem.
Şi-l vom găsi pe Iosif uitându-se cu îngrijorare
Spre prunc şi spre Maria, Măicuţa iubitoare.

Ce trist lucru,căci peste tot găsit-au ocupat.
Oraşul era ca niciodată atât de aglomerat,
De peste tot venit-a lume să se înscrie
Din porunca lui August împărat.

Copilul doarme, lumina parcă din micul trupuşor răsare.
Păru-i ondulat se aseamană cu grâul copt de soare
Şi zâmbetul e atâta de fermecător şi lin
Iar calzii ochişori întredeschişi se contopesc cu cerul cel senin.

El îi va izbăvi pe oameni,
Acest micuţ frumos şi delicat.
El va aduce mântuirea,
El pruncul mic şi sfânt ce-i veşnic Împărat.

Şi-n noaptea cu luciri pe cerul înstelat
Cu luna care zâmbeşte oglindită-n ape plutitoare,
Inimile lor sunt pline de fericire
S-a născut Izbăvitorul ce aduce lumii veşnic mântuire.

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.
În aer pluteşte un adânc mister necunoscut
E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit
Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.
Îngerii coboară pe pământ.
Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită
Şi inima îi plină de o dragoste neţărmurită.
Ea strânge cu iubire la pieptul ei gingaş
Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş.

Noapte sfântă minunată
Umple de lumină lumea toată.
Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc
Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ
A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.
În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-l primim în taină pe Iisus Hristos.

Fugar, pe drumul vieţii ,
Nemulţumit, mereu neliniştit ,
Pierdut în căutări vremelnice şi fără rost,
Într-un sfârşit de toamnă, spre asfinţit ,
Te-am cunoscut cu adevărat, IIsus iubit.

Trecea-i prin dreptul uşii
Sufletului meu întunecat.
Ferestrele pe unde pătrunde
Lumina cea dumnezeească
Erau ferecate de păcat.

Şi uşa zăvorâtă cu lacăt greu
De fărădelegi, de rele.
Şi întunericul plăcerii,
Pusese straşnic stăpânire,
Pe toate simţurile mele.

Dar Tu, cu pasul tău uşor
Ce pluteşte în zări
Transparente şi senine,
Ai coborât din slava Ta cea mare
Şi ai venit la mine.

Cu glasul blând ce străbate-n veacuri,
Mai chemat pe nume.
Cu privirea plină
De dragostea cea nesfârşită,
Mi-ai mângâiat inima rănită.

Eu ţi-am deschis
C-am auzit chemarea.
Şi te-am primit,
Că Tu, cu pacea Ta ,
Umpleai totul in jur şi zarea.

Într-un sfârşit de toamnă ,
Te-am întâlnit IIsus iubit.
Şi inima s-a umplut de mângâiere,
Sufletul se lumineză în tăcere,
C-am fost pierdut şi m-ai gasit.

“Nu vreau s-ascult de nimeni,
Vreau liber ca să fiu ;
Să duc o viaţă sobră,
Nu e deloc hazliu!

Pot viaţa singur s-o trăiesc
Aşa cum eu voiesc,
După al meu bun plac,
Cum astăzi eu gândesc.

Voi fi desigur fericit
Şi voi sta liniştit…
Pe nimeni nu am supărat,
Nicicând nu am greşit.

Nici chiar Adam n-a ascultat,
În rai, de Domnul Sfânt!
De ce s-ascult chiar eu,
Căci cine oare sunt?

Şi-apoi sunt alţii ce ascultă
Dar mult ei se prefac…
Decât un fariseu făţarnic
Mai bine liber şi curat…

Şi cum s-ascult de cineva
Pe care nici nu-l văd
Pe Dumnezeu nu L-am văzut,
Atunci de ce să cred?”

Aşa gândeam odată
Până ce am aflat
De Cel ce pentru mine
Viaţa pe Cruce Şi-a dat.

Când pe un om iubeşti,
L-asculţi, chiar dacă-i rău
Cum dar, să nu ascult
De Bunul Dumnezeu?

Chiar dacă nu reuşesc
Şi deseori greşesc,
Dar vreau să Îi urmez
Ca semn că Îl iubesc!