Toate poeziile scrise de către Poezii Crăciun :

1 2 3

Silvia Moian : In ieslea sfanta

Pădurea parcă-i de cleştar
Şi luna se reflectă unduitoare-n ape.
Stelele par licurici pe cerul cel senin
Văzduhul e de un tainic fior plin.

Lumea doarme trudită de a zilei munci.
Copii au adormit, visând la poveştile zise de bunici
Focul arde-n sobe si mesele-s îndestulate,
Doar trei fiinţe stau în frig şi-s nemâncate.

Să pătrundem în ieslea cea săracă,
De la margine de Betleem.
Şi-l vom găsi pe Iosif uitându-se cu îngrijorare
Spre prunc şi spre Maria, Măicuţa iubitoare.

Ce trist lucru,căci peste tot găsit-au ocupat.
Oraşul era ca niciodată atât de aglomerat,
De peste tot venit-a lume să se înscrie
Din porunca lui August împărat.

Copilul doarme, lumina parcă din micul trupuşor răsare.
Păru-i ondulat se aseamană cu grâul copt de soare
Şi zâmbetul e atâta de fermecător şi lin
Iar calzii ochişori întredeschişi se contopesc cu cerul cel senin.

El îi va izbăvi pe oameni,
Acest micuţ frumos şi delicat.
El va aduce mântuirea,
El pruncul mic şi sfânt ce-i veşnic Împărat.

Şi-n noaptea cu luciri pe cerul înstelat
Cu luna care zâmbeşte oglindită-n ape plutitoare,
Inimile lor sunt pline de fericire
S-a născut Izbăvitorul ce aduce lumii veşnic mântuire.

Silvia MOIAN : Fara Craciun?

Fără să avem Crăciun
Nu ne-am bucura acum.
N-am fi an de an copii,
Moş Crăciun n-ar mai veni.

N-am trăi minunea sfântă,
Când colind inima cântă
Celui ce din Cer coboară
Şi se naşte din Fecioară.

Dacă n-am avea Crăciun
Cum ne-am mântui acum?
El s-a coborât din a Sa mărire
S-aducă pe pământ pace şi bunăvoire.

Dar Crăciunul vine an de an,
Domnul îşi urmează a mântuirii plan.
Vine iar in peştera săracă
Şi se naşte din Maica Preacurată.

Îngeri, oameni cântă împreună,
În miez de noapte colindele răsună
Steaua îşi urmează strălucitoare calea,
Păstoraşii aud de Sus chemarea.

Dacă n-ar mai fi Crăciun
Brazi nu am împodobi acum,
Inimi n-ar mai tresălta,
Lumea în întuneric ar umbla.

Dar El vine negreşit,
Cu magii de la răsărit,
Cu iubire vine iară,
Din Cerul Cel sfânt coboară.

Să-i cântăm colid pios,
Domnului Iisus Hristos.
Să-l rugăm, cu îndurare,
Ca şi-n peştera din suflet să coboare.

Silvia MOIAN : Colind in noapte

Noapte de vis în zări se arată
Stelele par licurici pe bolta întunecată.
În aer pluteşte un adânc mister necunoscut
E noaptea minunată aşteptată de demult.

Luciri puternice se arată clar spre răsărit
Clipa mântuirii pentru toată lumea a sosit.
Îngerii coboară pe pământ.
Osanale pline de armonie se aud vibrând.

În ieslea cea săracă stă Fecioara prea iubită
Şi inima îi plină de o dragoste neţărmurită.
Ea strânge cu iubire la pieptul ei gingaş
Pe cel mai scump din lume şi dulce copilaş.

Noapte sfântă minunată
Umple de lumină lumea toată.
Căci astăzi s-a născut Domnul Ceresc
Umplând de bucurie neamul omenesc.

Sărac, umil pe acest pământ
A coborât Cel ce-i din veacuri sfânt.
În peştera săracă printre dobitoace
Nu în porfiri şi luxuri cum lumii îi place.

Magii vin din depărtări cu daruri scumpe
Şi păstorii simt că bucuria inima le umple.
Că îngerii şi steaua lumii întregi vestesc,
Că vine Salvatorul, Împăratul cel Ceresc.

Să colindăm vestind naşterea sfântă,
Să simţim că inima ne cântă,
Pregătind peştera sufletului cu un gând pios
Ca să-l primim în taină pe Iisus Hristos.

Radu BOTIS : Se aud colindatorii

Ce clipe înalţătoare ne cercetează iar
Ca un fior prea tainic de sfântă resemnare,
Aici unde cerescul şi preacuratul har
Simţim cum ne umbreşte adânc, pe fiecare.

Suntem părtaşii unei naşteri sfinte
De peste vremuri ca un ecou în timp,
Spre ceruri înălţând rugă fierbinte
Colindul nostru – preacuratul nimb.

Vestim azi naşterea fără pereche
Se aud colindătorii lui Hristos,
Şi-n sfânta noastră patrie străveche,
Colindele sunt praznic luminos.

Voi glasuri minunate de copii
Purtaţi iar faima craiului ferice,
Şi voi părinţi, din inimile vii,
Al vostru imn spre cer să se ridice.

Daţi lui Iisus toţi slava cuvenită,
Colindul păcii ca o rugăciune
Precum lumina ce nicicând n-apune;
O taină a împăcării dăruită.

Rodica : Prunca aleasa

O pruncă aleasă
În lume s-a născut,
Din Sfinţi părinţi,
Ce viaţă curată au avut.

Ea s-a născut s-aducă
În suflet bucurie,
S-aducă izbăvire
De orişice robie.

S-aducă pace unde
E încă tulburare,
Să poată mijloci
La Dumnezeu iertare.

O, Sfântă pruncă, fie-ţi milă
De tânăr, de bătrân,
De toţi copiii,
De pruncii de la sân

De cei care în lume
Aşteaptă să se nască,
La Dumnezeu tu cere
Ca să ne mântuiască!

Rodica : Zorii mantuirii

Când pe lume ai venit,
Soarele a răsărit,
Îngeri te-au înconjurat,
Făptura s-a bucurat.

Mama-n braţe te ţinea
Şi cu lapte te hrănea;
Tatăl tău se minuna
Şi cu drag el te privea.

Domnului i-au mulţumit
Pentru darul ce-au primit.
Cum a fost proorocit,
Tu în lume ai venit

Ca din Tine să se nască,
Pe noi să ne mântuiască,
Hristos-Fiul cel iubit
Ce pentru noi s-a jertfit.

Ioana : Salvatorul

Din mila sa , Dumnezeu,
A trimis pe Fiul său
În lumea ce se-afunda
Şi-n păcate se pierdea.

Ca prin El s-o mântuiască,
Raiul iar să-i dăruiască,
Să trăiască-n fericire,
Bunătate şi iubire.

Şi iată că a găsit,
Hristos-Fiu s-a zămislit
Dintr-o fecioară curată,
Smerită, nevinovată.

Prin Ea noi ne-am izbăvit
De păcatul moştenit
De la strămoşul Adam
Al omenescului neam.

Ea de-atunci a devenit
Maica celui preaslăvit,
Maica oamenilor,
Aleasa creştinilor.

Ca o mamă iubitoare
Odihnă deloc nu are,
Al său grabnic ajutor,
Dăruieşte tuturor.

Doru GĂDIUŢĂ : Colind

Deschideţi oameni buni fereastra,
Cu sufletul curat căci s-a născut!
De bucurie acum Mariei
O lacrimă pe jos, ei i-a căzut.

Deschideţi oameni buni şi uşa,
Căci Domnul nostru Iisus ne va păzi,
Rugaţi-vă smerit la Domnul,
Lumină şi iubire noi vom fi!

Trei crai la răsărit se-arată,
Vestind că fericirea a venit
Şi Dumnezeul nostru tată,
Un fiu, cu chip de om, ne-a dăruit.

Priviţi în iesle cum el doarme,
Lumina vieţii noastre a venit,
Ne apără de rău în toate
Cu chipul său cel bun şi liniştit.

În ziua asta toţi îţi cerem:
Mai iartă-ne pre noi că ţi-am greşit,
În voia ta de-acum ne-ncredem
Şi tu de-a pururi vei fi cel iubit!

Mai multe despre colinde găsiţi aici:
http://dictionarortodox.com/dictionar/litera-c/colindul/

1 2 3