Poezii Ortodoxe

Printre văi, peste coline
Lângă ape cristaline
E un iezer minunat,
De Domnul Iisus lăsat.

Cine-acolo va veni,
Loc de-odihnă va găsi;
Orice suflet frământat
Pace repede-a aflat.

Sfinţi acolo s-au jertfit
Pentru Domnul ce-au iubit,
Iar în peştera umilă
Viaţa lui Hristos o-nchină

Antonie, mare sfânt,
Om ca noi pe-acest pământ,
Care-acum prin darul său,
Roagă mult pe Dumnezeu

Pentru toţi ce vin aici,
Oameni mari sau din cei mici,
Ca să fie ei iertaţi
Şi în viaţă ajutaţi.

O, voi sfinţi, ne auziţi
Şi la noi acum veniţi,
Ruga noastră-o ascultaţi,
Suferinţa ne-alinaţi !

Din jocuri, dansuri şi orgii,
Din cântece nebune – mii,
Cu cântec sfânt şi glas duios,
Chemaţi copiii la Hristos.

Şi dacă-ai lor părinţi dau sfat
Să-şi ducă viaţa în păcat,
Cu rugăciuni şi plâns pios,
Chemaţi părinţii la Hristos.

Şi dacă-ai lor bunici nu au ştiut
Păcatul să-l ferească în trecut,
Cu cânt de jale dureros,
Chemaţi bătrânii la Hristos..

Iar în Dumineci – Sfinte Liturghii –,
Nu cântece nebune mii,
Să înălţăm la Cel de sus
Veniţi cu toţii la Iisus.

Venea Iisus călare pe asină,
În cale-i ramuri verzi şi flori,
El pe copii chema să vină,
Să lumineze-a vieţii zori.

E primăvară-n crâng şi văile-s pustii.
Icoanele sunt triste şi florile stinghere!
Căci… nu mai zburdă mieii-ntre copii,
Îngerii plâng şi viaţa plânge prin unghere.

Întunecaţi sunt zorii şi-ngheţaţi!
Se cumpără-„nviere”-n pieţe,
Jupoaie miei demonizaţi,
În fum de mititei şi în ospeţe.

Coboară Doamne-ntre creştini,
Alungă moartea din vitrine-
Reclame cu protexe şi bikini,
Cheamă-i pe copii la Tine!

De peste tot păcatu-i înconjoară,
Fă-i orbi şi surzi, de Tine doar să ştie
Că Tu eşti stânca ce iadul n-o doboară,
Şi Dă-le lor …copilărie!

Un copil la Cer striga
Răzbunare el cerea
Pentru mama sa.
Că de viaţă l-a lipsit,

Nicidecum nu l-a iubit,
În pântece l-a omorât
Fără milă.
El n-ar fi voit.

“-Nu mă omorâţi!”

Disperat striga
Copilul ce-abia se vedea.
Dar nimeni nu l-a auzit,
Şi-apoi a murit.

Pe el mama nu l-a vrut,
Deşi i-a fost fiu,
Dacă el ar fi trăit
Ar fi iubit-o mult.

Măcar de l-ar fi lăsat
Să se nască,
Ar fi vrut şi el s-o vadă,
S-o cunoască.

Şi să-i dea şi lui hăinuţă,
Haină albă şi călduţă
Şi apoi nume să-i dea,
Să-l boteze.

Acum de Rai n-are parte,
De Hristos el stă departe,
Nume n-are în Cartea Vieţii,
Ci e-n moarte.

Alţi copii, veseli în Rai
Cântă-n cor voios,
Bucuroşi, imnuri de slavă
Domnului Hristos.

Dar cu ei nu poate fi,
Le e-n veci străin,
Nu va ajunge niciodată
În Raiul divin.

Plânge tot nemângâiat
Sufletu-i îndurerat,
Şi doar pocăinţa mamei,
Greu, l-ar fi salvat.

Oare, mama lui nu ştie că,
De când a fost zămislit,
Dumnezeu un suflet sfânt
Lui i-a dăruit !

Dacă el s-ar fi născut,
Ar fi îndrăgit-o mult,
Şi Domnul nu i-ar fi lăsat,
I-ar fi ajutat.

Mame dragi, nu vă jucaţi,
Copiii nu-i avortaţi,
Că ei nu sunt jucării,
Ci au suflet, ei sunt vii !

Domnul este lângă noi,
Doar nu Îl vedem;
Însă inima îl simte,
Ne dă un îndemn.

Să Îi ascultăm chemarea
Când ne strigă,
Să Îi urmăm cărarea
Fără frică.

El va fi mereu cu noi,
Dacă şi noi vrem;
Ne va scoate din nevoi,
Fii ai Lui suntem.

De Hristos să nu fugim,
Nu vom reuşi.
Ce vrea El, noi să dorim,
Mult ne va iubi.

Cu El bine ne va fi
Pe pământ şi-n Cer,
Bucuroşi vom vieţui,
Chiar de-i cald , sau ger.

Ia pildă de la Preasfânta Născătoare:
pe Domnul Iisus iubeşte-L cum l-a iubit Ea,
fii pentru copii o mamă iubitoare,
neprihănitul suflet nicicând nu-l întina.

Ia pildă de la Sfântul Gheorghe, ostaşul:
lancea şi scutul cu tine poartă-le mereu,
pe balaurul din gânduri, pe vrăjmaşul,
ucide-l făra milă, oricât ţi-ar fi de greu.

Ia pildă de la Sfântul Ioan Damaschin,
făcător de stihuri. Şi viaţa-ţi cenuşie
toarn-o acum în psalmi divini. Cu sufletul plin
fă-ţi din clipe goale cântec şi poezie.

Ia pildă de la Sfinţii Fără-de-Arginţi:
vindecă-i pe oameni de patimi şi beţie.
Smerita cugetare, în înnoite minţi,
vorba cuviincioasă mereu cu ei sa fie.

Ia pildă de la Sfântul Constantin cel Mare:
tu, crucea să o vezi pe cerul credinţei.
Semnul creştinesc să-ţi fie îmbărbătare,
viaţă şi nădejde, poarta biruinţei.

Priveşte la ei, căci au fost oameni ca tine,
ce astăzi, în ceruri, stau la masă cu Hristos.
Ei te-nsoţesc pe drum şi te-ntăresc, creştine,
căci viaţa lor în Domnul e-o pildă cu folos.

Hristos e viu şi veşnic
Şi Dumnezeu adevărat.
El e atotputernic. E Fiul
Celui ce lumea a creat.

Hristos pe oameni îi iubeşte,
Viaţa pentru noi şi-a dat.
Fericit locaş El pregăteşte
Celor ce-n viaţă L-au urmat.

Cu al său sânge scurs pe cruce
Păcatul lui Adam este iertat,
Iar cine crede şi-i slujeşte
De veşnicele chinuri e salvat.

Zăpada albă şi pufoasă
Se-aşează-n linişte pe casă;
Totul în jur e uimitor,
Pătruns de-un tainic, sfânt fior.

Se lasă iară înserarea,
Natura parc-a adormit;
Doar luna-şi mai aruncă raze
Pe albul care-i nesfârşit.

E frig şi nimeni nu-i pe cale,
Pământul parcă-i amorţit;
În casă, lângă sobă stam
Şi-ndată, uşor am aţipit

Visam că-n lume era pace
Şi numai oameni buni şi sfinţi,
Era iubire-adevarată
Între copii şi-ntre părinţi.

În nea, jucam un joc,
Mai rar întâlnit,
Cel al iubirii sfinte
Ce nu are sfârşit.

Ură nu exista, nici răutate,
Ci numai dragoste cu-adevarat,;
Totul era curat si simplu,
De-un alb imaculat.

Iar oameni în veştminte albe,
Slăveau pe Fiul de-Împarat,
Ce-acum, deşi era în noapte,
Părea nespus de luminat.

Rugând, cu îndrăzneală multă,
Am început să strig mereu:
“-Iisuse Doamne, Fiu preadulce,
Cu Tine vreau să fiu şi eu!”

Mai vino iar în astă lume
Un strop de milă să aduci,
Să te mai naşti din nou în noapte;
E iarnă iar, ca şi atunci.

Vino in peştera din suflet,
Mi-o încălzeşte cu har sfânt,
Să aduci pacea Ta în lume
Şi fericirea pe pământ!

Cât în lume ne aflăm
Lupta bună să luptăm
Dar nu singuri să pornim,
Căci greu dacă izbutim.

Să luăm în ajutor
Harul de Sus, sfinţitor
Pe Domnul Hristos, pe Sfinţi,
Să ascultăm de părinţi.

Orice sfat bun să primim,
Poruncile să-mplinim,
Iar pe cei ce ne-au greşit
Să-i iertăm necontenit.

Cât ar fi lupta de grea,
Domnul ne-o va uşura,
De voim să-L ascultăm
Şi din suflet să-L urmăm!

Maică Sfântă, dar divin
Floare albă ca de crin.

Maica Domnului aleasă,
Stăpână împărăteasă.

Cea mai sfântă dintre sfinţi
Vezi a noastre suferinţi

Şi ne-mprăştie durerea
Tu aduci doar mângâierea

Pe toţi oamenii iubeşti,
Tot ce-i bun le dăruieşti.

Floare gingaşă de mai,
Loc ne pregăteşti în rai.

Oamenii să te cunoască
Şi în veci să te slăvească!