Cereţi şi vi se va da
Spune Dumnezeu,
Căci tot ce doriţi
Pot să vă dau eu.

Nu vă depărtaţi de mine
Căci eu vă iubesc,
Locaş veşnic fericit
Eu vă pregătesc.

În miez de noapte, se arăta
Lumină de foc mare,
Ce se putea vedea
Din orice orice depărtare.

Acolo mâinile spre cer
Un pustnic înălţa
Şi ruga sa aprinsă
La Domnul ajungea.

Harul sfinţitor
Spre dânsul cobora,
Văpaie argintie
Îl învăluia.

Când cuviosul înceta
A inimii lucrare,
Atunci lumina dispare
În nesfârşita zare.

Să vie-n fiecare an
Cu sacul plin de bunătăţi
Şi la şcolarii mai sărmani
S-aducă hăinuţe şi cărţi.

Iar cei cuminţi şi-ascultători
Şi din părinţi cu stare,
Sunt mulţumiţi cu prăjituri
Şi-o săniuţă de plimbare.

Ci te-aş ruga să-mi faci ca dar
Un caiet şi un abecedar,
Le voi folosi cu drag
Căci acuma sunt şcolar.

Pe ploaie, pe ninsoare sau pe vânt,
Ne săreai înainte,
Şi îţi plăcea să te alint,
Spunându-ţi dulci cuvinte.

Erai însă neiertător,
Şi turbai de mânie,
Când îndrăznea vreun trecător,
De poartă să se ţie.

Dar într-o noapte neuitată,
Ţi-au dat “prietenii” otravă
Credinţa ta n-o mai voiau,
Dar n-au făcut mare ispravă.

Azi curtea e stingheră fără tine,
Gina crede c-o să mai revii,
Nu te-am înlocuit cu nimeni,
Deşi nopţile ne par pustii.

Şi eu sunt tare supărat
Că de părinţi n-am ascultat.

Nici temele n-am învăţat
Ce doamna-n clasă mi le-a dat.

Şi ce ruşine o să-mi fie
Când tot copilu-ascultător

Va primi câte-o jucărie,
Iar eu, dojana tuturor.

Noi vă iubim, vă îndrumăm
Pe drumul cel mai bun în viaţă,
Veniţi, veniţi că v-aşteptăm
Cu drag, în orice dimineaţă.

Prin voi surâde orizontul
Nădejdei noastre de mai bine
Vino, deci, de ia lumină!
Nu ne ocoli, copile.

Iertând îmi fac prieten
Pe cel mai rău duşman,
Căci toată vrăjmăşia
Dispare-atunci în van.

Iisuse, care ai iertat
Pe-ai tăi răstignitori,
Ajută-ne, cu Harul tău,
Să fim mai iertători!

Munca întreţine viaţa
Şi de-aceea să muncim;
Nu e viaţă pentru muncă,
Ci muncim ca să trăim.

Orişicare ar fi munca,
Fie grapă sau cosit,
Ţăranul munceşte într-una
Şi se simte fericit.

Fierarul, pe nicovală
Bate fierul înroşit,
Iar lucrul acesta
Este iarăşi răsplătit.

Croitorul coase haine
Cu acul cel mititel,
Dar acesta minunat
Face lucrul frumuşel.

Cizmarul cu gheata-n mână
Pentru-n lucru de nimică
Bate cu ciocanul cuiul:
Dar, chiar “dacă nu curge, pică”.

Zidarul cu cărămida,
Zideşte casa cea mare,
Lucrul nu e chiar uşor,
Dar de-aici câştig el are.

Vedem de aici, că munca
E o brăţara de aur,
Sau, mai bine zis, aduce
Un foarte mare tezaur.

Datoria nostră este,
De copil şi de şcolar,
Să-nvăţăm mai multă carte,
Să ne facem nouă dar.

Ne lua de mână pe cei doi nepoţi
Şi pornea cu noi spre Sfânta Liturghie,
Apoi ne închinam la iconostas cu toţi,
Parcă sorbind prin sărut apa cea vie!

Ne aşezam la locurile bine ştiute
Şi într-o atmosferă caldă, cerească,
Sufletele noastre de preot erau lipite
Făcându-l atât de divin să liturghisească.

Câtă bucurie în ochi avea bunicul
Şi cu câtă iubire ne mângâia,
Visul lui era ca să purtăm stindardul
Credinţei ortodoxe ce în el vuia!

Azi, după zeci de ani, privesc o strană
În care nu se mai află bunicul meu,
Şi inima-mi revarsă lacrimi în taină
Şi ecteniile le cânt tot mai greu…