Elena MARIAN: Hero

Ai fost al casei credincios
Şi te-am ţinut cu drag,
Prindeai uşor de sus un os
Şi te-aşezai pe prag.

Pe ploaie, pe ninsoare sau pe vânt,
Ne săreai înainte,
Şi îţi plăcea să te alint,
Spunându-ţi dulci cuvinte.

Erai însă neiertător,
Şi turbai de mânie,
Când îndrăznea vreun trecător,
De poartă să se ţie.

Dar într-o noapte neuitată,
Ţi-au dat “prietenii” otravă
Credinţa ta n-o mai voiau,
Dar n-au făcut mare ispravă.

Azi curtea e stingheră fără tine,
Gina crede c-o să mai revii,
Nu te-am înlocuit cu nimeni,
Deşi nopţile ne par pustii.

Nic : Mosorasul vietii

Cu fiecare zi ni se scurtează viaţa
Şi-al vieţii mosoraş îşi rupe mereu aţa
Şi fiecare mică parte din mosor
Sunt ani şi ani de trudă, de trai istovitor.

Te-ntrebi, o, drag prieten, pentru ce trăieşti?
Ai tu un scop în viaţă pe care-l urmăreşti?
Te-ntreb: tragi vreo speranţă, de viaţă ţi-este dor?
Nu vezi, vai, cum se bat mulţi câini pentru mosor?

Te uiţi cum se deapănă, întâi, un fir mic
Şi deodată se rupe şi cade ca nimic.
Urmează apoi un altul, un alt fir de păr
Şi e ceva mai lung, mai plin de adevăr.

O, vai, drag mosoraş, subţire te-ai făcut
Şi cât erai de mare, dar mult ai mai scăzut
Şi-ncetul cu încetul te-ai micşorat mereu
Şi-ai dat acum pe faţă ceea ce sunt eu.

O, nu demult, mosor mic, nevinovat,
Eram copil. De-atunci te-ai depănat,
Te-ai micşorat continuu, mai ai prea puţin păr
…………………………………………………..
Şi, totuşi, eşti mereu tânăr şi-ncurajator.

Luca Ionel BRANISLAV: Iisuse, nu ma osandi

În faţa Ta, o, scumpul meu Iisus,
Iar am greşit şi regret nespus.
Păcătuit-am Doamne în fiecare zi
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit cu fapta şi cu gândul,
Am păcătuit cu lucrul şi cuvântul
Şi câte am greşit, doar Tu Doamne ştii,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Am păcătuit şi îmi pare rău,
Cer iertare preasfânt Numelui Tău,
Merge-voi la preot şi mă voi spovedi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi face fapte vrednice de pocăinţă,
Îmbrăca-mă-voi întru umilinţă,
Voi merge la biserică, mă voi împărtăşi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi că porumbelul, pur, nevinovat,
Voi fi cinstit şi sincer, creştin adevărat,
Pe toţi vrăjmaşii mei îi voi iubi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Voi fi calm şi paşnic, şi inofensiv,
Voi fi cuminte, bun şi milostiv,
Aşa voi fi, o, Doamne, în fiecare zi,
Dar Te rog Iisuse, nu mă osândi.

Căci cine poate oare suferi
Veşnicia iadului, de nu-l vei izbăvi,
Iisuse, Iisuse, milostiv îmi fii
Iartă-mă Iisuse şi nu mă osândi !

Luca Ionel BRANISLAV: Fara nume

O, mama mea, preadulce mamă
De jos eu te privesc pe tine,
Te văd tristă, fără vlagă
Te vaiţi şi plângi şi nu ţi-e bine.

Sunt fiul tău cel nenăscut
Sunt băieţelul fără nume,
Pe care, mamă, nu l-ai vrut
Născându-se-n a voastră lume.

Ţi-am fost în pântec ca un spin
Şi, numărând zilele mele,
Acel medic asasin
M-a rupt în mii de bucăţele.

Eu nu ştiam atunci de mine
Dar în acel chin preacumplit,
Am strigat, mamă, spre tine
Dar tu nu m-ai auzit.

Spuneai că sunt un pic de carne
Şi, oricum nu ştiu nimic,
Dar tu nu ştii, iubită mamă,
Că eu trăiesc, eu n-am murit!

Suntem mii şi milioane
Nenăscuţi şi fără nume
Ce-mpărtaşim aceleaşi drame
Lepădaţi fiind de lume.

Aruncaţi de pe pământ
Şi priviţi mai rău ca tina,
Fără botezul întru Duhul Sfânt
Noi nu putem vedea lumina.

Şi-am plâns amar, ne-am tânguit
Spre-a Cerului împărăţie
O, Doamne sfinte şi slăvit,
Vom petrece aici o veşnicie ?

Lipsiţi de orişice putere,
Lipsiţi de dragostea divină,
Lipsiţi de-a mamei mângâiere
Şi de a soarelui lumină ?

O, nu, Părinte prea-ndurate
Cel ce faci din pietre fii,
Fă-ne parte de dreptate
Şi, Doamne, nu ne osândi !

Spre Cer, cu lacrimi am privit!
Mângâiaţi fiind de sfinţi :
“Nu Dumnezeu v-a osândit
Ci dragii voştri, dragi părinţi!”

O, mama mea, preadulce nume,
Dacă priveai o clipă-n sus
Şi dacă mă lăsai să vin pe lume,
Să ştii că te iubeam nespus !

Şi mândră ai fi fost de mine,
M-ai fi iubit cu-adevărat,
Iar eu alăturea de tine
Eram şi rege şi-mpărat.

Mă răsfăţai cu jucărele
Şi cât în preajma ta stăteam,
La fiecare mângâiere
Un zâmbet cald îţi dăruiam.

Dar ai ales o altă cale
Ne-nţelegând ce e iubirea,
Eu plâng acum eterna-mi jale,
Iar tu îţi plângi nefericirea.

Măicuţa mea cea-nlăcrimată,
Păcatul să ţi-l plângi mereu,
Să nu te-ntorci din cale niciodată
Şi împăca-te cu Dumnezeu!

Părinţilor din lumea-ntreagă
Lăsaţi copii să se nască,
Căci ei sunt florile iubirii,
Ei sunt mântuirea voastră.

Daţi-le viaţă, fericire,
Şi tot ce un părinte poate da,
Daţi-le credinţă şi iubire
Şi mare plată veţi avea.

Dar nu-i ucideţi în formare
Ca pe un mugur răsărit,
Păcatu-acesta-i păcat mare
Şi nu va fi nepedepsit !

Copiilor ca nişte îngeri,
Ce aveţi părinţi şi fraţi,
Ascultaţi a noastre plângeri
Şi la Domnul vă rugaţi.

Ca în Ceruri să ne cheme
Pe noi, cei mici şi slabi şi goi,
Căci am murit mult prea devreme
Şi n-am ajuns să fim ca voi.

Noi n-avem jucării de-a gata
Noi n-avem răsărit de soare,
N-avem pe mamă, nici pe tată
Şi jalea noastră-i jale mare.

Noi n-avem altă mângâiere
Decât speranţa că-ntr-o zi
Va fi o sfântă Înviere
Şi sus în Cer ne vom trezi.

Şi fi-vom îngeri fericiţi
Într-o baie de lumină,
Noi, cei ce-am fost socotiţi
Vinovaţii fără vină.

Doamne, cel ce locuieşti cu sfinţii
Şi faci din păcătoşi eroi,
Te rog iartă-ne părinţii
Şi mântuieşte-ne pe noi!