Silvia AVRAM: Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină însă toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi crucea ce se-nalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer parcă veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care omul şi natura
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu.

Poezie dedicată Mânăstirii Sfântul Nicolae Grădiştea ILFOV şi tuturor slujitorilor acelui loc,
Cu multă dragoste.

Gheorghe PAUL: Montana

Taci! Ascultă!
E răsuflarea muntelui
Cu miros de răşină,
Vioară de cetini
Pe murmur de stânci.

Ascultă inima muntelui
Zvâcneşte în tine.
Priveşte cum aburi
Îi ies din adâncuri
Şi-n cer se anină.

Priveşte ce piscuri solare
Şi gânduri, şi gânduri…
Prăpăstii adânci…

Silvia MOIAN : În zi de Înviere

Florile zâmbesc şi îşi deschid petalele de înviere
Şi soarele străluceşte, în zi de sărbătoare, mai cu putere.
În toată lumea s-a auzit ca într-un glas: ” Hristos a înviat!”
“Adevărat a înviat!”  răspund cei ce cred şi au sufletul curat.

La sfântul Mormânt, lumina divină a coborât ca mărturie,
Umplând de veselie pe tot omul ce crezând, cu sufletul învie.
Făclii pline de lumină sfântă se răspândesc în zare cu bucurie,
A înviat cu adevărat, Domnul Hristos, Cel ce este din vecie.

Pace şi iubire peste lumea toată din ceruri se revarsă,
Îngerii cântă în coruri minunate, cântare de înviere, aleasă.
Peste tot e bucurie, e lumină, încredere, dragoste, speranţă
Cu adevărat a înviat Hristos, Împăratul Slavei şi ne-a adus viaţă.

A înviat Hristos, treziţi-vă strămoşilor ce aţi adormit, din vecie,
A înviat Hristos şi ne-a răscumpărat împlinind vechea proorocie,
“Cu adevărat a înviat!” au strigat moşii şi bunicii noştri peste veacuri,
“Cu adevărat a înviat!” strigăm şi noi, cei de azi, cu înălţătoare glasuri.

Carmen: Parintelui Arsenie Boca

Te-ai dus spre tărâm de fericire
Unde nu este întristare, nici suspin,
Unde este pace şi lumină,
Spre Cerul cel divin.

Dar ne vom întâlni,
Avem nădejde tare,
În viaţa cea eternă
Şi-acolo vom trăi

În iubire şi în armonie,
Pe Dumnezeu îl vom slăvi
Cu multă bucurie
Şi îi vom mulţumi.

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.

Maria-Lucia CORNEA : Binecuvantarea parintelui monah

Ieri am primit o binecuvântare
Ce mi-a adus tot cerul în inima mea
Şi am simţit cea mai mare comoară
Ce poate o inimă umplea!

Simţeam că am prins aripi să zbor
Şi că puteam atinge Everestul,
Bucuria şi pacea mă copleşeau
Şi aş fi îmbrăţişat tot Universul.

Ca o cascadă ce curge din înalt
Aşa mi s-a revărsat binecuvântarea;
Cu nici o bucurie telurică n-aş asemăna
Ca aceea ce mi-a dus iluminarea.

Ce putere au acele mâini sfinte
Ce creştetul mi l-a binecuvântat,
Câtă rugăciune a străbătut prin ele,
Ce liniştea sufletească în mine s-a durat!

Luca Ionel BRANISLAV: Vrajmasilor mei

Lăsaţi-mă în pace să-mi plâng sufletul meu
Lăsaţi-mă în pace să mă rog lui Dumnezeu
Lăsaţi-mă în pace în Numele lui Hristos,
Lăsaţi-mă în pace că sunt un păcătos.

Lăsaţi-mă în pace cu dorurile mele,
Lăsaţi-mă să visez că mă plimb printre stele
Lăsaţi-mă să mă bucur de-o stea preafrumoasă,
Dragii mei vrăjmaşi, dar vouă ce va pasă?

Ce vă pasă vouă dacă dorm uşor,
Ce vă pasă vouă dacă mâine mor,
Ce va pasă vouă de mănânc ouă crude,
Nu-mi sunteţi prieteni, nici vecini, nici rude!

Înaintea voastră acum eu mă smeresc,
Şi dacă v-am greşit ceva, sincer mă căiesc,
Dacă v-am rănit cândva prin vorbă sau purtare,
Acum îmi pare rău şi vă cer iertare.

Domnul Sfânt din ceruri pe voi să vă păzească,
Din necaz şi de tot răul, El să va mântuiască,
Să vă dea sănătate şi pace şi binecuvântare
Şi păcatelor voastre în veci să le dea iertare.

Dar acum lăsaţi-mă să îmi văd de viaţa mea,
Să-mi găsesc în lume rostul şi să fac cu ea ceva,
Lăsaţi-mă să cânt, să zbor şi să fac ce-mi place,
Dragii mei vrăjmaşi, vă rog: lăsaţi-mă în pace!

Cristina ONOIU: Buna dimineata, Doamne!

Cât de frumos este, Doamne,
Dimineaţa, când în lume
Soarele pe cer răsare,
Ca o binecuvâtare!

Atunci când îngerii-n ceruri
Îţi înalţă numai imnuri,
Pe noi vine să ne-ncânte
Imnul păsărilor sfinte.

E un concert înălţător,
Ce te mângâie uşor,
Ce îţi alină durerea,
Lăsându–ţi doar fericirea.

O linişte sufletească,
Din bucuria cerescă,
Te înalţă cât mai sus,
La tronul lui Iisus.

Atunci simţi că tu poţi spune:
Bună dimineaţa, Doamne!
Mulţumesc că m-ai trezit
Şi paşii mi-ai călăuzit .

Mulţumesc că m-ai lăsat,
Pe-acest pământ luminat,
Să văd creaţia Ta,
Să mă minunez de ea.

Mare minune mai este,
Când soarele se iveşte,
Frumos şi strălucitor,
Ca stăpânul tuturor.

El ne-nchipuie Treimea
Sfântă, ce–o vedem cu firea:
Tatăl în cer ne iubeşte,
Sfântul Soare străluceşte,

Tatăl ne-a trimis de sus,
Pe Fiul Său Iisus,
Să ne aducă mântuirea
Şi în suflet fericirea.

Aşa soarele ne-aduce
Lumina lină şi dulce,
Un dar binecuvântat,
Ce Dumnezeu ni l-a dat.

Duhul Sfânt e mângâirea,
De la El vine puterea,
El pe noi ne întăreşte,
Gândul ni-l povăţuieşte.

Aşa soarele trimite
Căldura , ce ne permite,
Să fim protejaţi mereu
Şi iubiţi de Dumnezeu.

Strălucirea soarelui
E privirea Tatălui,
Ce ne veghează mereu
Şi ne fereşte de rău.

Mulţumim Ţie ,Părinte,
Şi de sus Tu ne trimite,
Căldură blândă şi lumină
Binecuvântări în inimă.

Iartă–mă şi mă ajută
Ca în această grea luptă
Cât trăiesc eu să pot spune
“Bună dimineaţa, Doamne!”.

Luca Ionel BRANISLAV: Cararea Imparatiei

Pe Cărarea Împărăţiei
Atât de mult am pătimit,
Foame, sete şi durere
Şi oameni mulţi m-au prigonit.

Pe Cărarea Împărăţiei
Multe primejdii am aflat,
Crivăţul, arşiţa şi gerul,
Pe toate le-am îndurat.

Pe cărarea Împărăţiei
Am gustat băuturi amare,
Mai amare că pelinul
Şi mâncări otrăvitoare.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat să mă îngheţe,
Să mă împuşte, să mă fiarbă
Şi în iezer să mă-nece.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat că să mă ardă,
Căci au dorit cu orice chip
De pe Cărare să mă piardă.

Pe Cărarea Împărăţiei
Erau şerpi otrăvitori,
Şi casnicii mei de-o viaţă
Mi-au devenit prigonitori.

Pe Cărarea Împărăţiei
Prea mulţi spini am întâlnit,
Prăpăstii adânci şi curse,
Cu greu am supravieţuit.

Pe Cărarea Împărăţiei
De multe ori era să mor,
De nu era Domnul cu mine,
Bunul meu Ocrotitor.

Pe Cărarea Împărăţiei
De mii de ori eu L-am chemat,
Când eram în neputinţă,
De mii de ori mi-a ajutat.

Pe Cărarea Împărăţiei
De dorul cerului, nebun,
De nu era Domnul cu mine,
Demult mă prăpădeam pe drum.

Pe Cărarea Împărăţiei
Am ajuns eu în sfârşit,
Lângă Împăratul slavei,
Lângă Domnul mult dorit.

Cu Cununa Biruinţei
Domnul m-a încununat,
Şi m-a sălăşluit în cortul
Sfinţilor ce I-au urmat.

Deci, creştinilor din lume
Ce pe Cărare vă aflaţi,
Nu refuzaţi nici o-ncercare,
Că pacea Domnului o să aflaţi.

Iar de nu eşti pe Cărare,
Nu eşti părtaş al bucuriei,
Căci nimeni nu ajunge-n ceruri
Decât pe Cărarea Împărăţiei !