Într-o carte veche scrie
O frumoasă învăţătură,
Care va cutremura
Întreaga noastră făptură.

Cu sute de ani în urmă,
Satana a ispitit
Pe un dascăl credincios
Şi cu hula l-a lovit.

Căci el nu putea să creadă,
Cum Preasfânta Născătoare
A fost şi este Fecioară,
A noastră Ocrotitoare.

Auzind de-un pustnic bun,
Ce se nevoia din greu,
Plecă spre peştera lui
Cu nădejde-n Dumnezeu.

Fiind cu duh văzător,
Pustnicul ştia că vine
Şi l-a-ntâmpinat pe cale,
Vrând să-l îndrepte spre bine.

Dascălul l-a salutat
Făcându-i metanie,
Dar nu a primit răspuns,
Mai mult din smerenie.

Cuviosul  a  lovit
Cu toiagul într-o stâncă,
Şi-a-nceput să  glăsuiască,
Cu-o voce puternică:

“Fecioară  mai înainte
De naşterea lui Hristos”,
Şi atunci a răsărit,
Un crin c-un miros frumos.

“Fecioară în naştere”
Şi, din nou, a răsărit
Un alt crin mirositor,
Dascălul fiind uimit.

“Fecioară  după naşterea
Sfântă a lui Dumnezeu”,
Glăsuit-a cuviosul…
“Şi va rămâne mereu”.

Atunci , din nou, răsărit-a
Un crin alb strălucitor,
C–un miros ce te-nălţa,
Pân‘ la slava stelelor.

Astfel s-a descoperit,
O preaslăvită minune,
Că, Maica lui Dumnezeu,
Fecioară a fost şi rămâne.

S-a preaslăvit şi  Treimea
Cea Sfântă, unită-ntr-una,
Prin cei trei crini răsăriţi,
Ce ne dau nouă  lumina.

Ca să credem cu tărie,
Într-un singur Dumnezeu,
Unit în trei ipostasuri,
Binecuvântând mereu.

Şi în Fecioria Sfântă
A Preasfintei Născătoare,
Pe care–o rugăm mereu
Să ne fie Ocrotitoare.

Să nu mai creadă-n stele şi-n zeii lor străbuni,
Ci în Dumnezeul slavei, Făcătorul de minuni.
În Hristos Iisus, Cel Sfânt şi Bun şi Mare
În Treimea sfântă de viaţă dătătoare,

În Preasfânta Maică şi Oştirile cereşti,
Nu în basme şi legende, mituri sau poveşti.
Am început cu începutul: Dumnezeu Creatorul
Atoateţiitorul şi de viaţă Făcătorul:

Este pretutindeni în cer şi pe pământ
Închinat în Tatăl, în Fiul şi în Duhul Sfânt,
Treimea Sfântă cea fără de început
Care şi prin Care toate s-au făcut

Soarele şi luna, omul, Cetele îngereşti,
Pământul, Universul, galaxiile cereşti.
Păsări, animale şi toate câte câte ştim
Şi mult mai multe alte, ce nici nu le gândim.

Şi meditând la cele demult întâmplate,
Cum să exprim în scris aceste minunate fapte,
Fără de veste, deodată-n faţa mea
Apăru un copilaş, singurel, ce se juca.

Avea o găletuşă-n mână şi…cum să vă zic,
Căra cu dânsa apă într-o groapă în nisip.
Şi l-am întrebat: “-Copile, ce faci tu singur aici?”
M-a privit ciudat copilul cu ochii lui frumoşi şi mici:

“-Marea aceasta, mare cât de lungă, cât de lată,
Vreau s-o mut acum, aicea, în această mică groapă,
Cu tot cu peşti şi scoici, şi cu tot ce are,
Că să mă joc acolo, uite-n depărtare!”

Am început să râd de ale lui cuvinte,
Dar imediat un gând mi-a fulgerat prin minte:
O, Doamne preaslăvite, al meu simţământ şi crez
‘Naintea Ta Părinte smerit îngenunchez,

Îţi mulţumesc că mintea acum mi-ai luminat
Cu Adevărul Unic, Veşnic, Neschimbat.
Mi-ai arătat în chip simplu şi umil
Că eu am fost şi sunt acel nepriceput copil;

Cum puteam închide nesfârşitul în sfârşit?!
Cum puteam închide infinitul în finit?!
Cum puteam eu Doamne, fiind aşa departe,
Să te închid pe Tine într-o banală carte?!

Dar cine poate oare să Te definească,
Când nici îngerii din ceruri nu pot să te privească?!
Îţi mulţumesc acum, preabunule Părinte,
Că m-ai învăţat prin pildă şi fără de cuvinte;

Da, îţi mulţumesc, o, Doamne încă-odată
Că mi-ai dăruit această învăţătura minunată.
Şi tu, omule, care citeşti aceste rânduri,
Nu mai sta atât de mult pe gânduri,

Că Domnul este Sfânt şi Bun,
Şi Mare, în Sferele cereşti,
Este necesar să ştii,
Că să te mântuieşti.

Această minunată întâmplare
E a Sfântului Vasile cel Mare,
Pe la orele înserării,
Când se plimba pe malul mării.

De am avea toată ştiinţa
La ce ne-ar folosi,
De n-am avea credinţa
După himere ne-am dosi.

Din ostroave secătuite
E greu ca să găseşti
Un firicel de apă
Setea să îţi potoleşti.

În inimi este focul
Ce arde cu avânt,
Acolo este tot cerul
E al Domnului Cuvânt.

Tot acolo e imboldul
La lupta cruntă, dreaptă,
Şi se află izvorul,
Al faptelor ce o adapă.

Iobagii carte nu ştiau,
Dar cu simplitate
Virtuţile le împleteau
Cu tenacitate.