Mihaela SLAINA : Scările

Îmi este  trupul greu şi  inert,  ca la îngropăciune,
Iar sufletul uşor şi luminos precum o rugăciune…
Trupul plin de dorinţe mă trage în jos, ca să pier…
Sufletul se înalţă pe aripi de îngeri, la Cer…

Între trup şi suflet este o delicată scară ,
Pe care voinţa mea urcă mereu şi coboară…
Între Rai şi Pământ este-o scară înaltă, de Sus,
Pe care tot timpul,  coboară Domnul Iisus…

Între om şi Dumnezeu este o scară nevăzută,
Împodobită şi binecuvântată de Duhul Sfânt,
Este însăşi  Maria, Maica Preacurată şi Sfântă,
Ea  uneşte prin rugăciune blândă , Cerul  de  Pământ…

Mihaela SLAINA: Te-am pierdut…

– Duhului Sfânt –

Te-am pierdut… cum pierde cerul
Multe stele într-o noapte,
Te-am pierdut,  cum pierde timpul
Clipe dulci şi minunate…

Te-am pierdut…  cum pierde omul
Rugăciunea, făr’ să ştie…
Te-am pierdut, cum pierde pomul
Câte-o frunză ruginie…

Te-am pierdut…cum pierde marea,
Printre stânci, câte-un val…
Te-am pierdut, cum pierde zarea
Câte-un munte, câte-un deal…

Te-am pierdut… cum pierde omul
Câte-o zi,  fără de ştire…
Te-am pierdut,  cum pierde dorul
Câte-un drag, câte-o iubire…

Te-am pierdut…  cum pierde mintea
Un gând bun, care adună…
Te-am pierdut, cum pierde gura,
Aruncată, o vorbă bună…

Te-am pierdut…  din al meu suflet
Bucurie…  Nerostită…
Şi-acum plâng… fără răsuflet…
Inima…  mi-e pocăită…

Te-am pierdut…  Duhule Sfinte,
Vino iar de mă învie!
Nu lăsa, că mă cuprinde
Neagra moarte!…  stă să vie…

Te-am pierdut… Dulce Iubire…
Te-am pierdut… Blândă Lumină…
Vino! … Te chem ca pe-un Mire…
Recunosc,  c-am fost de vină…

Poezie dedicată Părintelui Teofil Părăian

Mihaela SLAINA : Muntele Athos

sălaşul Maicii Domnului şi inima mea

Muntele Athos, e împletit din curcubee,
E ca  o preafrumoasã, albă, orhidee…
El a’nflorit de-acum, nepãmântesc,
Ca sã îl vãd, aşa cum îl iubesc…

Atunci când coboarã Maica Sfantã pe pãmânt,
Vârful îi este-acoperit de-un nor alb şi sfânt,
Care-i de fapt o-ntraripatã adunare,
De îngeri şi de heruvimi, pânã spre mare…

Ei cântă-ncet, încât abia se-aude versul lor,
Şi e venit chiar dintr-un  colţ de Rai, cerescul nor,
Razele aurii ce ies din el, încãlzesc vieţi
Şi privitorii, rămaşi fãrã grai, devin poeţi…

Din stâncile umblate de a lor cãutare,
Au răsărit, înlãcrimate, dulci izvoare…
Din inimile lor fierbinţi ca un tăciune,
A izvorât un mare-ocean de rugăciune…

Pietrele sunt într-o mereu-îmbrãţişare
Şi se întrepãtrund, de-atâta-nfiorare…
Copacii-s înfloriţi, înmiresmându-se-ntre ei
Şi drumurile-s albe, precum un şir de miei…

Iarba, e de un verde, abia acum nãscut,
Iar cerul se sfârşeşte în Raiul nevãzut…
Dar marea, ce se zbate val după val, i-un cânt,
În mângâierea-dulce-a  Duhului cel Sfânt…

Am vrut, demult, să vin la tine Munte sfânt,
Dar sunt femeie slabă, cu ochii de pământ…
Şi–apoi, eu ştiu, nu mai sunt ca un copilaş,
Aici, doar Maica Domnului are sãlaş!

Mihaela SLAINA : Dar nepretuit, Domnul te-a dorit …

Părintelui duhovnic Teofil  Pârâian
Apostolul bucuriei

Ai plecat la Domnul, Rai de Bucurie,
Inima îmi plânge cu lacrimi o mie,
Lãsat-ai  în urmã,  mir  duhovnicesc,
Sufletul sã mi-l clãtesc…

Ai vorbit despre Înviere şi ai înviat…
Ai trecut prin lume zâmbind, blând şi neplecat…
Chemat-ai întruna Duhul Sfânt să vină,
Să ne umple viaţa, de Har şi Lumină…

Dar în Ceruri grabnic, locul ţi s-a pus,
Aproape de Tronul Domnului Iisus,
Ca să fii de-a pururi la El  rugător,
Pentru noi, cei…  plânşi de dor…