Mariana VASS : Adevarata fericire

Adevărata fericire
De sus vine
EL este Acela care dăruieşte
Viaţa,
Adevărul,
Ruşinea.
Acolo unde acestea lipsesc
Totul este deşertăciune.
Ascultă

Firul ierbii;
El îţi şopteşte că
Regele regilor te
Iubeşte.
Crezând,
Iubind,
Rugându-te neîncetat
Exişti cu adevărat.

Mariana VASS : Un dar

De undeva de sus
Ai primit un dar, pe care
Neîncetat folosindu-l, vei face ca
IUBIREA să se răspândească încet-încet,
Oricât ar fi de greu drumul aici pe această planetă şi
Norii oricât de negri, avem în ceruri un Mijlocitor care

Viaţa Şi-a dat pentru ca tu, eu şi toţi ceilalţi locuitori
Ai planetei
Să ne bucurăm
Iubind cu adevărat,  iubind
Lumina, fiindcă Lumina vine de la
EL.

Mariana VASS : Acrostih

Ce simplu este pentru fiecare
Om, să facă diferenţă între Lumină şi întuneric;
Rugăciunea este aceea care pe toţi
Ne ajută să ne
Eliberăm de povara întunericului din noi.
Lumina aduce cu ea adevărate bucurii pe care
IUBIREA le presară pe calea ta şi pe a mea.
Ascultând şi împlinind Cuvântul vom avea acea minunată

Binecuvântare, care vine de sus când ai mai multă nevoie;
Existăm pentru a-L căuta şi a-L găsi pe Acela care este
Regele regilor, Pe Acela care S-a jertfit pentru tine şi pentru mine;
EL ne iubeşte pe toţi şi doreşte că toţi să
Ne mântuim şi să învăţăm să iubim, aşa cum EL ne-a iubit şi ne iubeşte.
De la EL am primit Viaţă,
EL ESTE VIAŢA NOASTRĂ A TUTUROR.