Maria-Lucia CORNEA : Teodora de Peloponez

Ca o petală purtată în aer de vânt,
Ai primit chemarea dumnezeiască,
Iar Tu, Teodora, nume sfânt,
Ai părăsit noaptea casa părintească.

Paşii te-au purtat spre mântuire,
Ai lăsat bucuriile vremelnice
Ai dorit să fii monah, nu monahie,
Arzând cu dor spre cele veşnice.

Atunci hainele ţi le-ai schimbat
Din firava femeie, în puternic bărbat,
La poarta mânăstirii te-ai înfăţişat
La egumen ca:,,Teodor monah!”

Ai făcut ascultare cu drag,
La fiecare cuvânt, de egumen,
Şi ai adus apă din izvor secat
Ca seva ce străbate prin lumen.

Într-un sat pe foamete, ai fost trimisă
De către egumen, să aduci pâine,
Iar după luni de zile ai fost surprinsă
Când sătenii te-au acuzat de calomnie.

Pe nedreptate ai fost judecată
De o faptă pe care nu ai comis-o
Şi hotărârea a fost luată
Spre decapitarea ta, muceniţo!

La locul de jertfă aşa te-ai rugat
Ca din sângele tău să iasă
Un râu rece cu apă, curat,
Pe Domnul lumea să-l slăvească.

,,Cu voia Ta Doamne să faci
Biserică din trupul meu,
Din părul meu să iasă copaci,
Să se slăvească Dumnezeu!”

Când sufletul tău s-a înălţat
La Domnul Slavei cel ceresc,
Acolo aidoma s-a întâmplat
Ce în rugă ai cerut firesc.

Şi astăzi de secole dăinuie
O Bisericuţă de piatră minunată,
Alături râul care o străjuie
Copacii pe acoperiş îi poartă.

Maria-Lucia CORNEA : Duhovnicul

Ca o pasăre măiastră
Ce se înalţă spre zenit,
Vroiam credinţa noastră
Să nu se frângă la pământ.

Cu câtă micime eu văd,
Că sufletul mi-e în ger
Cu o aripă, eu prevăd,
Nu pot zbura spre cer!

Orbecăind în întuneric
Fără să fac ascultare,
Nu zbor spre cerul feeric,
Tot trupul meu mă doare.

Flămândă şi însetată
Îmi doream acum să zbor,
Cu o aripă aplecată
N-aveam al Tău ajutor.

Şi cu povara-n spate
Cu o aripă rănită,
Voi merge mai departe…
Sau voi sta zgribulită?

Maria-Lucia CORNEA : Uimire

Dacă soarele e atât de luminos,
Cu mult mai luminos eşti Tu;
Dacă acestea contemplăm de jos,
Atunci ce măreţie este acolo sus!

Când toţi în cer Te proslăvesc
Îngeri, Sfinţi şi Mucenici,
Aş vrea şi eu să împletesc
Virtuţi dumnezeieşti de aici.

Când mâna Ta-i pe orice floare,
În orice zâmbet de copil,
În a primăverii dulce boare,
Ajută-mă să fiu docil.

Când vântul bate a credinţă
Şi sălciile-s cu pietate
Când totul e adus spre fiinţă,
Cum să n-avem creştinătate?

Şi în susur de izvoare
Parcă Domnul îţi vorbeşte,
Să fim noi ca piatra oare,
Când apa piatra şlefuieşte?

Cum să cuprinzi nemărginirea
La Sfinte Taine să gândeşti,
Fără să ştii că nemurirea
Se află-n slove biserceşti.

Maria-Lucia CORNEA : Oaia cea pierduta

Sunt oaia cea pierdută
Ce Păstorul a aflat-o,
Ruptă de cele o sută
Când turma a lăsat-o.

Pe cărări cu spini,
Adesea colindam,
Prin ierburi, rădăcini
Hrana îmi aflam.

În ce prăpastii, Doamne
Acum mă îngrozesc,
Mă coboram cu foame
Fără să mă gândesc.

Iar Tu, măritule Păstor,
Venind din altă lume,
Cu braţul înduioşător
M-ai ridicat la cele bune.

Cu ochii-Ţi trişti şi blânzi
Nu m-ai certat Stăpâne,
Ca şi pe cei flămânzi
Tu m-ai hrănit cu pâine.

Atunci am plâns Stăpâne
Cu lacrimile vale,
Cu adânc de bunătate
M-ai îndreptat pe cale.

Şi încă plâng şi astăzi
Când mai privesc în urmă,
Şi parcă deunăzi
Mă despărţeam de turmă.

Maria-Lucia CORNEA : Calea vietii

Paşii mei aleargă spre Tine Doamne,
Dar pe cale mă împiedic mereu
De pietre, spini şi rafale
Şi drumu-i greu, tot mai greu.

Cu corpul zdrobit de atâtea căderi
Cu inima-mi frântă şi grea
Alerg încă Doamne cu temeri
Şi îţi cer ca Petru mâna.

Am Doamne încă atâta neputinţă,
Dar cad, mă ridic şi pornesc,
Tu ştii Doamne a mea nevoinţă
Când paşii tot mai greu îi târşesc.

Tu mai ştii că murdară mi-e firea,
Din înalta-ţi mărire din Cer
Întoarce-Ţi cu milostivire privirea
Şi nu mă lasa Iisuse să pier!

Iartă-mă iubite Stăpâne Ceresc
De faptele rele ce pe cale
Le-am ridicat ca pe un Everest
Şi privesc spre Tine cu jale.

Maria-Lucia CORNEA : Candela arzand

Doamne, să fiu candelă să ard
Cu iubire, trezvie de Tine,
Ca prinos, cel mai scump nard
Să fie al rugii mele cu suspine.

Din Scripturi să mă învrednicesc
Să beau apa slovelor cereşti,
Să fiu însetat şi flămând
De bunătăţile duhovniceşti.

Să tânjesc cu nespus dor
Spre Ţara Cereasca, Stăpâne,
Cu cutremur şi sfios dor
Să-mi fie privirea spre Tine.

Nu pot cuprinde atâta bucurie
Ce-mi reverşi în suflet mereu,
Eşti dulce Iisuse ca mierea aurie
Şi nu mă laşi când totul e greu.

Maria-Lucia CORNEA : Măicuţă Sfântă

Dulce Marie, luceafărul dimineţii,
Miracol din Ceruri al blândeţii,
Braţul care tainic ne ocroteşte,
Steaua ce paşii ni-i călăuzeşte.

Marie, sublim nume de Crăiasă,
Ne trimiţi mângâierea ca rază,
Ne ştergi chipul de lacrimi brăzdat
Şi nu-ţi uiţi copilul îngenunchiat.

Eşti inocenta făptură a iubirii,
Şi râul ce curge, al milostivirii,
Eşti răsăritul dimineţii de vară
Şi raza ce-n suflet coboară.

Tu eşti magnifica Împărăteasă
Din azurul Ceresc ce priveşti,
Nu-ţi uiţi supuşii ce-i doboară
Atâtea şi atâtea griji pământeşti.

Maria-Lucia CORNEA : Muntele Athos

În muntele Athosului Sfânt
Miracol Dumnezeiesc pe pamânt,
Stau monahii, sfetnice vii
Ca cedrii Libanului sute, mii.

Ochii lor blânzi, şuvoi nesecat
Ce curg cu oftat după oftat,
Genunchii zdreliţi de atâtea plecări,
Au puterea rugii ca fulgerul pe cer.

Stau solitari în adânca pustie,
Rabdă foamea şi setea cu vrednicie,
Durerea sau boala nu-i înconvoaie,
Nici ger, arşiţă, vânt aprig sau ploaie.

Cu paşii mărunţi, domoli şi târsiţi,
Maicii Sfinte se roagă nestăviliţi,
Îşi coboară în inimi icoana iubirii
Şi o poartă în gândul nemărginirii.

În muntele Athosului Sfânt
Îngeri în chip de om pe pământ
Înalţă metanii şi rugi neîncetat,
Aduc ofrandă cu suflet curat.

Maria-Lucia CORNEA : Să nu pleci, Doamne!

Să nu pleci Doamne de la mine,
Ca să nu rămân searbăd şi gol,
Şi atunci să Te strig prin suspine:
“Nu Il găsesc pe Mântuitor!”

Doamne să nu îţi intorci faţa,
De la mine un biet muritor,
Să ma laşi rece ca gheaţa
Fără Tine Foc mistuitor.

Să ai mila de mine Stăpâne,
Să nu mă poarte paşii-n deşert
Pe Cărări neumblate, străine
Ca să gonesc Lumina din piept.

Fără Tine Doamne, totu-i pustiu
Şi întuneric, teama şi frig
Nu lăsa să pierd Calea ce-o ştiu
Dupa Tine Iisuse să strig!