Maria-Lucia CORNEA : In post

În post noi cultivăm tăcerea
Ca pe cea mai râvnită roadă
Şi alungăm de la noi părerea,
Care duce la clocotită sfadă.

Ne-am pus pecetea pe buze
Şi ochii la Cer voim să-i înălţăm,
Gândurile ca ale toamnei frunze
Încercăm să le mai măturăm.

Rugăciunile sunt mai fierbinţi
Din inimi sincere descătuşate,
Vorbim cu Domnul Iisus şi Sfinţi,
Cu Maica Sfântă, cu tenacitate.

Încercăm sufletul să-l curăţim
De la hrană să ne înfrânăm,
Un om nou vrem ca să zidim
Păcatul din noi să îl înfierăm.

Ne înfrânăm trupul pământesc
Ca să curăţim sufletul de patimi,
La Sfântul Dositei mă gândesc
Şi la ucenicul lui, prin lacrimi.

În post acei Sfinţi postitori
Viaţa lăuntrică au desăvârşit,
Iar noi ca păcătoşi muritori
Să nu trecem pe drumul bătătorit?

Gândurile exterioare le pecetluim
Mintea o facem slugă ascultatoare
La cer să privească, la lucrul sublim,
De la cele telurice să zboare!

Maria-Lucia CORNEA : Serafim de Sarov

O stea luminoasă călăuzea poporul
Din pustia Sarovului spre cer,
Era blândul Serafim-iubitorul
Ce primea oricare suflet stingher.

Atâta bucurie duhovnicească avea
Şi atâta iubire pentru fiece om,
Cu vorba blândă pe toţi mângâia
Şi răcorea ca umbra unui pom.

Prin post şi rugă neîncetată,
Nevoinţe ascetice de neînchipuit,
Cu viaţa ca roua de curată,
Harisma străvederii i s-a dăruit.

Tămăduia bolnavii de suferinţa mare,
Când ruga lui la cer s-a înălţat,
Şi bolnavii făceau ascultare
Şi Icoana Maicii Sfinte au sărutat.

Pe buze numele Domnului avea,
Iar în minte şi inimă purta
Comoara de preţ pe care o ducea
Şi dulceaţa cerească o gusta.

I-a fost sprijin Împărăteasa Luminii
Şi paşii mereu i-a îndrumat,
Când cu sufletele albe ca şi crinii
La Diveevo obştea de maici a înfiinţat.

Şi dacă azi în cer sălăşluieşte
În soborul Sfinţilor Părinţi,
Serafim de Sarov nu părăseşte
Pe cei ce au credinţă în Sfinţi!

Maria-Lucia CORNEA : Saracie

La casa unui sărac
Cu o mulţime de copii,
Azi e frig ca în cerdac
Nu au cu ce se încălzi.

În farfuria lor la masă
Supa de linte-i de trei zile,
Dar la copii nici că le pasă:
“Azi e bine că avem pâine!”

Dar ei ştiu să mulţumească
De orice bun au înainte
Şi ştiu pe Domnul să slăvească
Din a lor inimă fierbinte.

Iar tatăl lor, vai, sărmanul!
E vlăguit de grea muncă,
Cu greu câştigă banul
De traiul îl mai înfurcă.

Dar îl mângâie copilaşii
Cu glas lin de clopoţei
Şi îi mai liniştesc paşii
Ca nişte suavi îngerei.

“Noi tată, ştii tu bine,
Suntem bogaţi pe lume
Când Domnul Iisus vine
La noi la rugăciune.

Şi Maica Sfântă, tată,
Din Icoană ne zâmbeşte
Ce ne mai trebuie, iată,
Când Ea ne călăuzeşte?”

Maria-Lucia CORNEA : Sfinte locasuri

Turlele Bisericilor parcă ating cerul
Şi măreţia ortodoxă se vesteşte
Şi dangătul de clopote spintecă gerul
Şi parcă tot aşezământul vorbeşte.

Atât cât există Sfinte Locaşuri
În care Domnul se sălăşluieşte,
În care primim cu pioşenie daruri,
Splendoarea cerească ne copleşeşte.

Când primim Sfânta Euharistie
Cu fior şi cutremur creştin,
Atunci Domnul pe noi ne învie,
Ca pe Lazăr după trei zile, din chin.

Şi cum la Sfânta Liturghie
Maica Sfântă şi Sfinţii veghează,
Ce negrăită, necuprinsă bucurie
Când oameni şi Îngeri psalmodiază.

Maria-Lucia CORNEA : Copil sarac

Azi, un înger de copil
Cu ochii ca două migdale,
Cu trupul micuţ şi fragil,
Porni către mine agale.

“Doamnă, azi ni-l aduci
Nouă pe Doamne, Doamne?”
Iar eu cu suflet la răscruci,
Cuvintele coborau în genune.

Un sufleţel curat ca izvorul
Aştepta de la mine răspuns.
Iar eu înca rece de fiorul
Cuvintelor, n-aveam răspuns.

Cu Sfânta Scriptură în suflet,
Cu Vieţile Sfinţilor Părinţi,
Toţi copiii aşteptau cu răsunet,
Iar eu încleştam din dinţi.

Atunci, cu lacrimi pe faţă,
Am văzut ce nătângă pot fi,
Cum un copil pe adult învaţă
Să poată gândi şi simţi.

Maria-Lucia CORNEA : Ale Tale, Doamne!

Florile vorbesc despre Tine
În diversitatea de culori,
Şi aştrii ce dispar în zori,
Anotimpuri care pleacă-vine.

Şi susurul izvoarelor pădurii
Ce Iţi şoptesc neîncetata rugă,
Un vis hoinar ce e pe fugă
Spera în idealul nemuririi.

Munţii ce ne străjuiesc
Ca cele mai tari fortăreţe,
Şi brazii ce stau cu nobleţe
Tot măreţia Ta închipuiesc.

Un zbor al păsărilor spre cer
Cu cele două aripi întinse
Vor să atingă zări necuprinse
Spre zbor, spre înalt şi stingher.

Când toate ale Tale Te Slăvesc
Şi fac sfânta ascultare,
Eu păcătoasa de pe Cale
Fără asceză cum să izbutesc?

Maria-Lucia CORNEA : Arsenie si Teofil

Doi aştri ne veghează acum
A Făgăraşului Cetate
Şi spre Cer ne croiesc drum
Cu iubire şi cu pietate.

Arsenie şi Teofil împreună
Peste Cetate au pus cunună
Cu trandafiri înrouraţi,
Ca sfletele lor de curaţi.

Ne alină inima când doare
Se roagă cu foc la Născătoare,
Ne arată Cărarea Împărăţiei
Şi surâd din lumea veşniciei.

Arsenie din ceresc sobor
Lui Teofil cel odihnitor
I-a pregătit o cale cu flori,
Din Sâmbăta mai sus de nori.

Maria-Lucia CORNEA : Parintelui Teofil

Azi plânge Făgăraşul
Toţi ne tânguim,
La cer primit-a sălaşul
Părintele Teofil.

De azi suntem orfani,
Prin lume bâjbâim
La Sâmbăta de ani
Lumina noi găsim.

Sunt lacrimi prea sărate
Şi inimile-s frânte
Strigăm cu greul în spate:
,,Cui ne laşi Părinte?”

Clopotele sună a jale
Bisericile-s îndoliate
Vin versuri în rafale,
Părintele-I în Cetate?

Chilia Ta Părinte
De acum va fi încuiată,
Şi poveţele-ţi sfinte,
Nu vor avea tăgadă.

În suflet te vom avea
Ca pe o mare visterie,
Şi amintirea Ta pururea
Ca o mare dăruire.

Maria-Lucia CORNEA : Lavra Pecerska

Este un loc atât de maiestuos
Ca un vis grandios.
Un colţ de rai pe pământ
Lavra Pecerska-nume sfânt.

Comoara cea mai aleasă,
A ortodoxiei fortăreaţă,
A Ucrainei Sfântă minune
Ca un zâmbet ce nu apune.

Pe malul drept al Niprului
Totul din mila Domnului,
Antonie, Teodosie aveau să vină
Să înalţe Lavra pe o colină.

Erau stâlpii de foc ai credinţei
Şi ctitori de inimi sfinte,
Erau avântul cel mare al dorinţei
Al monahilor sfinte cuvinte.

Dintr-un trunchi, atătea rămurele:
Nikon, Lavrentie sau Varlaam
Şi rod însutit au dat din ele
Ca Moise, Isaia, Aretas, Damian.

Aici cuvioşii din cer ne privesc
Moaştele lor Sfinte sunt mărturie
Şi prin rugă ei ne dăruiesc
Ce cerem cu foc şi tărie.

E  atâta cuvânt în fiece piatră
Şi atâta credinţă în fiece ungher,
Început-a cândva viaţa ca la vatră,
Se adunau monahii ca stelele pe cer.

Maria-Lucia CORNEA : Realitate

Credinţa nu o afli
În inimi înfumurate,
Nici în slove reci ca Alpii
Sau în cuvinte elevate.

De am avea toată ştiinţa
La ce ne-ar folosi,
De n-am avea credinţa
După himere ne-am dosi.

Din ostroave secătuite
E greu ca să găseşti
Un firicel de apă
Setea să îţi potoleşti.

În inimi este focul
Ce arde cu avânt,
Acolo este tot cerul
E al Domnului Cuvânt.

Tot acolo e imboldul
La lupta cruntă, dreaptă,
Şi se află izvorul,
Al faptelor ce o adapă.

Iobagii carte nu ştiau,
Dar cu simplitate
Virtuţile le împleteau
Cu tenacitate.