Poezii Ortodoxe

Un trandafir alb, tămâios
Odrăslit în ţinutul ardelenesc
Îi slujeşte cu patos lui Hristos,
Înfiată de pământul moldovenesc.

Cu faţa albă ca şi crinul,
Cu chipul blând, îngeresc
A îmbrăcat cu ardoare cinul,
Cinul cel sfânt monahicesc.

De pe buze îi curg râuri de miere
Sub privirea blândă te învăluia,
Ţi-ar purtat cu drag a ta durere
Dacă Dumnezeu îi permitea.

În trupul ei atât de firav
Se afla acea sfântă ascultare,
În inima mea gemea un glas grav:
,,Învaţă de la această floare!”

M-a cucerit atunci pe loc
Pietatea şi ale ei virtuţi,
Iubirea m-a încălzit ca un foc
Şi îmi străbătea ai inimii munţi!

Ieri am primit o binecuvântare
Ce mi-a adus tot cerul în inima mea
Şi am simţit cea mai mare comoară
Ce poate o inimă umplea!

Simţeam că am prins aripi să zbor
Şi că puteam atinge Everestul,
Bucuria şi pacea mă copleşeau
Şi aş fi îmbrăţişat tot Universul.

Ca o cascadă ce curge din înalt
Aşa mi s-a revărsat binecuvântarea;
Cu nici o bucurie telurică n-aş asemăna
Ca aceea ce mi-a dus iluminarea.

Ce putere au acele mâini sfinte
Ce creştetul mi l-a binecuvântat,
Câtă rugăciune a străbătut prin ele,
Ce liniştea sufletească în mine s-a durat!

Ca norii înfuriaţi care apar pe cer ,
Cu vuietul năpraznic în miezul zilei,
Ca pocnetul dat de un bici de fier
Aşa loveşte răutatea în lipsa milei.

Ca pomul înflorit, dar fără rod,
Aşa este omul fără fapte bune;
Când va trece pe al veşniciei pod
Doar lacrimi mai poate să adune…

Ca o fântână fără strop de apă
Aflată în calea unui însetat,
Aşa este credinţa care nu adapă
Sufletul ce se scaldă în păcat.

Ca norul ce nu revarsă pic de ploaie
Pe pământul sterp şi secetos,
Aşa este inima ce nu are vâlvătaie
Şi nu aleargă plângând la Hristos.

Îmi amintesc de o Sfântă Duminică
În care bunicul meu, om cucernic,
Urca spre Biserică cu iubire şi frică,
Ca slujitor al Bisericii destoinic.

Ne lua de mână pe cei doi nepoţi
Şi pornea cu noi spre Sfânta Liturghie,
Apoi ne închinam la iconostas cu toţi,
Parcă sorbind prin sărut apa cea vie!

Ne aşezam la locurile bine ştiute
Şi într-o atmosferă caldă, cerească,
Sufletele noastre de preot erau lipite
Făcându-l atât de divin să liturghisească.

Câtă bucurie în ochi avea bunicul
Şi cu câtă iubire ne mângâia,
Visul lui era ca să purtăm stindardul
Credinţei ortodoxe ce în el vuia!

Azi, după zeci de ani, privesc o strană
În care nu se mai află bunicul meu,
Şi inima-mi revarsă lacrimi în taină
Şi ecteniile le cânt tot mai greu…

În memoria lui Nicolae Vlad

A mai căzut o frunză verde din copac
Prin căderea ei alte frunze au tremurat,
Şi legănându-se a picat pe pământ
Şi pământul a aşteptat-o flămând.

Foşnetul frunzelor i-a adus un cânt
Un cânt de jale purtat de asprul vânt,
Iar ploaia a spălat-o cu lacrimi amare
Şi-a primenit-o pentru marea plecare.

Eşti tristă Maică Sfântă
Şi buzele Tale nu mai cuvântă,
De durerea cea sfâşietoare
Din inima-Ţi cea rugătoare.

Pe Fiul Tău, Soarele Dreptăţii,
Pe Dătătorul Sfânt al Vieţii,
Îl urmezi frântă spre Golgota
Gemând în spate la toată cohorta.

Pieptul îţi tresaltă cu suspin
O, Măicuţă iubită, ce mare chin,
Ce sabie a pătruns în al tău suflet,
Răutatea lumii având trist răsunet.

Pe Fiul Tău îl priveşti pe Cruce
Câtă povară poţi Maică duce!
Aş vrea prin lacrimi să-Ţi şoptesc
,,Şi eu Măicuţa mea Îl iubesc!”

Îl iubesc prea Sfântă Născătoare
Privind la Cruce, cu cutremurare,
Privesc cum pentru al meu păcat
Domnul meu sângele a vărsat.

,,Părinţii au mâncat aguridă
Şi copiilor li s-au strepezit dinţii”;
Fie ca Sfântă Scriptură să aprindă
Flacăra credinţei ce au gustat-o Sfinţii!

Păcatele tinereţilor şi neştiinţa
Lovesc în urmaşi cu sălbăticie,
Se cutremură părinţilor toată fiinţa
Când copiii port poveri cu silnicie.

Lumea astăzi nu mai ia aminte
La învăţătura Sfinţilor Părinţi
Şi Decalogul neîmplinit se simte
În atitudinea ,, copiilor-doriţi”.

Se scutură relele în aceşti copii
Ca primăvara florile albe de măr,
În ochii părinţilor fierbinţi sunt stropii,
Că au semănat minciună în loc de adevăr.

Dacă prin pocăinţă nu ne vom întoarce
La Domnul nostru mult milostiv,
În suflet nu vom avea pic de pace
Iar copiii vor mai plânge cu motiv!

Cu braţele-Ţi întinse
Ne îmbrăţişai pe toţi,
Cu rănile-Ţi aprinse
Din moarte Tu ne scoţi.

Şi în dureri cumplite
Tot trupul îţi suspină,
Dar sufletele avide
Apusul Tău le alină.

Cu faţa însângerată,
Cu ochii blânzi-cereşti,
Iubirea-Ţi prea înaltă
Ai vrut să ne-o sădeşti.

Atunci eu nu am înţeles
Jertfa-Ţi de pe Cruce
Şi că Tu, Mielul cel ales,
Păcatele mele vei duce!

Dă-mi Doamne lacrimi
Să pot să mă îndrept,
Să nu uit acele patimi,
Domnul meu cel Drept!

Nu scriu acum despre Freud sau Darwin
Sau despre teorii de evoluţionism,
Nu vreau să ofer apă în loc de vin;
Să gândim ce aduce noul modernism.

Ştiinţa atât de mult a evoluat
Electronicele ne ocupă tot timpul,
Privim cum omul în toate a evoluat,
Dar nu vedem în suflet vidul.

Privim ore în şir la Tv sau monitoare
Tot ceea ce  mass-media ne oferă
Nu percepem că suntem fiinţe muritoare
Fiind prim-solişti în a vieţii operă.

Evoluţia nu ne apropie de Dumnezeu,
Ci din contră mai mult ne îndepărtează;
Alergăm după vremelnicie cu suflet ateu
Şi în rest doar clipa de faţă contează!

Medicina şi ea mult a progresat
Cu medicaţie de ultima generaţie,
Dar azi cancerul nu este vindecat
Şi bolile psihice au rată de inflaţie.

Psihologii şi psihatrii fac prognosticuri
Depresia tot mai mulţi oameni cuprinde,
Nu observăm ale lumii frecvenţe ticuri
Şi că focul necredinţei nu surprinde.

Să încercăm Domnului să-I facem loc
În inimile noastre goale şi reci,
Să nu facem al lumii mârşav joc
Să purcedem pe ale credinţei poteci.

Când Îl guşti pe Domnul Iisus
Şi când Îl simţi cât de dulce este,
Ţi se revarsă acest nectar de nespus
Şi totul în tine parcă lăstăreşte.

Iubirea Ta cea Sfântă coboară
Spre mine nevrednica slugă
Şi relele le surpă, le doboară
Şi grijile vremelnice le alungă.

Când Domnul spre mine priveşte
Sunt cel mai bogat pământean;
Iubirea şi mila Lui mă covârşeşte
Şi depăşesc regii, eu simplu mirean.

Cu Tine Doamne înalţ o citadelă,
Neînţeleasă de cei orbiţi sufleteşte
Şi mă urc prin rugă ca pe o schelă,
Ştiind că Domnul meu mă iubeşte.