Maria-Lucia CORNEA : Torța

De aș purta torța iubirii
În inima curată de păcat,
Să simt jertfa Răstignirii
Și dorul Celui Preaînalt!

Flori mi-ar răsări în suflet,
Cu seninul privirii aș mângâia,
Glasul ar izvorî duios sunet
Cădelnița inimii mi-ar tămâia.

Maria-Lucia CORNEA : Valea Plângerii

Prin Valea Plângerii şi a ispitirii
Coboară, Doamne, lumină în gând,
Să caut frumuseţea nemărginirii
Şi rădăcina vieţii din Cuvânt.

Primăveri şi ierni curg de-a valma
Copiii de ieri, astăzi sunt bătrâni,
Ajuta-mă ca să iau bine seama
Că furtunile bat vârfuri de munţi.

Să caut esenţa veşnicei iubiri
În ochii blânzi si miloşi din Icoană
Şi să mă trezesc uşor în simţiri
Când nepăsarea mă îmbracă-n haină…

Maria-Lucia CORNEA : Dorinţe

Din Izvorul Luminii sublime
Coboară-mi lumină în gând
Şi pace-n umila-mi micime
De la Tine Păstorul meu blând.
Revarsă-mi în inimă iubire
Ca şi eu doar iubire să ofer,
Mângâie-mi neputincioasa fire
Ca din Tine să respir, să sper…
Trimite-mi Doamne blândeţe
Să pot oricând a mângâia
Şi lacrimi curate în tristeţe
Cu rugăciunea să pot tămâia.
Paşii mei să nu obosească
Pe drumul spinos al vieţii,
Mâna să dăruie, să nu cârtească
Spre Lazării de la porţile cetăţii.
Ochii mei să privească la Cer
La deşertăciuni să nu ia aminte,
Să înveţe că toate se sting, pier
În inimă să cânte sfintele cuvinte.

Maria-Lucia CORNEA : Mărturisire

Pe un drum lăturalnic, întunecat
De piatră ascuţită, tăioasă,
O femeie trecea cu capul plecat
Cu faţa brăzdată, de lacrimi arsă.

Inima îi zvâcnea în durere
Ştiind că “prietenii” au trădat,
Un ţel înalt de adâncă mângâiere
Ce strămoşii zestre ne-au lăsat.

A strigat din ale ei răsputeri
Iubirea pentru dreapta credinţă,
Dar i-au turnat oţet în dureri
Fără nici un pic de căinţă!

Mărturisitorii credinţei azi plâng
Când fiarele încet ne încolţesc,
Rugăciuni pentru noi ei strâng
Când oile cu lupii se însoţesc.

Maria-Lucia CORNEA : Lumina unei stele

Am ţinut în palme o stea
Ce primise căldura din soare,
Lumina ei delicat mângâia
Oferindu-mi o dulce desfătare.

M-am încălzit la lumina ei
Şi am privit-o mereu cu nesaţ,
Dar mi-am retras paşii grei
Căutând tot vechiul opaiţ…

Cu durere am aşezat-o pe cer
Acolo unde îi este menirea,
Să lumineze în nopţile cu ger
Să binecuvânteze toată zidirea.

Ochii-mi ridic când mi-e dor
Spre cerul luminat de stele,
Privesc steaua aceea cu fior
Înghiţindu-mi lacrimile grele.

Maria-Lucia CORNEA : Muguri de lumină

Muguri de lumină
Gânduri de chihlimbar,
Speranţă fără vină
Din al sufletului cuibar.

Adiere de primăvară
Mireasmă negrăită,
Din a inimii cămară
Iubire nesfârşită.

Zbor de pribegie
Frânturi de adevăr,
Dor spre veşnicie
Al fericirii licăr.

Şuvoaie de har
Crâmpeie de soare,
Nestemate de dar
Credinţa cea tare.

Foc arzând molcom
Dor spre Cel Înalt
Porumbel trimis ca sol,
Înspre-al iubirii salt.

Triluri de bucurie,
Curcubeu de gând curat,
Pace şi armonie
Din sufletul cel înviat!

Maria-Lucia Cornea: Fără cârtire

In memoria Georgetei B.

Purtând boala fără cârtire
Cu ochi senini ca şi cerul,
Ai îngrămădit în inimă iubire,
Dar te învăluia încet misterul.

Când limba nu putea să lege
Cuvinte ce veneau din umbră,
Zâmbeai aidoma unui rege
Şi alungai partea cea sumbră.

Cu zâmbet şi cu demnitate
Purtai crucea ce ţi s-a dat,
Cu smerenie şi pietate
Priveai cerul ţintuită la pat.

Dar te-ai stins încet, încet
Ca flacăra unei lumânări
Şi ai plecat atât de discret
Ca pasărea ce se înalţă-n zări.

Am fi vrut atâtea  să îţi spunem
Şi  iubirea înapoi să-ţi oferim,
Dar voii Domnului ne supunem
Chiar dacă după tine acum tânjim.

Maria-Lucia Cornea: Ca Zaheu

,,Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”(Luca 19,5)

Doamne, doresc să Te văd, ca Zaheu,
Chiar dacă drumul este lung şi greu,
Vreau să pornesc în a Ta întâmpinare
Cu inima arzând ca o lumânare.

Aştept spre mine să Te întorci
Balsamul iubirii în inimă să-mi storci,
Să ştergi urmele atâtor păcate
Zidind din temelii umilă-mi cetate.

Te aştept să intri în a inimii casă,
Tu, oaspetele meu cel mai de vază!

Te aştept nevrednică, cu bucurie
Ca bobul de grâu ce trebuie să învie,
Ca firul de iarbă ce trebuie să apară
Într-o dimineaţă blândă de primăvară.

Maria-Lucia CORNEA : La mormantul parintelui Neofit

Când geana zilei se închidea
Şi în morminte era somnul lin,
Pacea în braţe ne cuprindea
Amintind de al vremelniciei chin.

O fiică duhovnicească se apropia
De Crucea iubitului duhovnic,
Lumânarea în mână îi pâlpâia
Privea spre mormânt  cucernic.

Lacrimile-i sclipeau ca diamantul
Din pieptul ei scoase un oftat:
“Of, părinte Neofit!” i-a fost cuvântul
Prin el tot dorul şi l-a revărsat.

Din mormânt aşteptam să-i răspundă
Iubitul ei părinte, demult plecat,
În inimă liniştea a început să-i pătrundă
După ce pe cruce a pus un sărutat.

Dar părintele i-a răspuns şoptit
Prin florile de toamnă târzie,
Prin lacrimile de ceară ce s-au topit
Pe crucea de marmură alburie.

Priveam din urmă ca într-un vis
Cum frontiera iubirii nu se închide,
Dacă anii ce s-au scurs ca într-un abis
Prin Hristos orice uşă se deschide!

Maria-Lucia CORNEA : Vesmantul parintelui Arsenie

Ţara Făgăraşului azi se închină
La veşmântul tău părinte ce-i alină,
Ce le mângâie inimile arse de dor
Chemându-te părinte cu iubire şi fior.

Ne este dor să-ţi ascultăm cuvântul
Să ne linişteşti inima şi gândul,
Din norii negri să aduci o rază de soare
La veşmânt venim într-o răsuflare!

Vesmântul tău poartă atâta slujire
Rugăciune de foc si ocrotire,
Poartă lacrimi curate ca cristalul
Tămâia de preţ ce a avut Ardealul.

În el se simte o inimă bătând
Mireasma rugăciunii dogorind,
Se simte pacea, puterea harică
De care lumea oare-i vrednică?