Luca Ionel BRANISLAV: Mai am un vis

Mai am un vis, vis ne-mplinit,
Mai am un dor, dor nesfârşit
Să fiu cu tine tot mereu
Iisuse Dumnezeul meu.

Icoana ta o strâng la piept
Şi lacrimile curg pe obraz,
Privesc spre cer şi te aştept
Iisuse scump, Iisuse drag.

M-ai câştigat prin jertfa ta,
De-aceea când mă vei chema,
Te voi slăvi şi-ţi voi cânta
Iisuse, mântuirea mea.

Şi zilele se trec pe rând,
Te port în suflet şi în gând
Şi-n piept mă arde-un dor nespus
De tine, scumpul meu Iisus.

Luca Ionel BRANISLAV: Iisuse al meu si Domnul meu

Iisuse al meu şi Domnul meu,
Mântuitor şi Dumnezeu,
Tu m-ai creat desăvârşit,
Eu am greşit şi am murit.

Din veşnicie ai venit
Ca să-mi vesteşti cât mă iubeşti,
Pe cruce sus, te-ai răstignit
De moarte să mă mântuieşti.

Iisuse scump, Iisuse drag
Primeşte-mi sufletul pribeag
La tine când mă vei chema
Întru împărăţia ta.

Iisuse, scumpul meu stăpân
Aş vrea cu tine să rămân
De-a pururea să te slăvesc
În veci de veci să-ţi mulţumesc.

Luca Ionel BRANISLAV: Fiul ratacitor

-În lumea mare eu am plecat
Între străini m-am desfătat
Zile şi nopţi am tot petrecut
Pân-am pierdut tot ce-am avut.

M-am dus ca slugă la un stăpân
Cu ziua porcii lui păscând
Şi mă bătea şi mă ocăra
Şi nici de mâncare nu îmi dădea.

Şi am ajuns sărac şi flămând
Singur, plângând şi suspinând;
Atuncea de tine mi-am amintit
Şi iată-mă tată, eu am venit.

Greşit-am ţie, stăpânul meu,
O, tată sfânt şi Dumnezeu;
Păcatul e mare, păcatul e greu
Şi nu mai pot fi copilul tău.

Primeşte-mă ca slugă a ta
Şi niciodată nu voi mai pleca
În zilele toate îţi voi sluji
Şi rob netrebnic mă vei numi !

– O, Fiul meu, copilul meu,
Revino iar în locul tău;
De tine mult mă veselesc
Căci te-am iubit şi te iubesc.

Te iert şi să ne bucurăm
Viţelul gras să-l junghiem,
Căci mort ai fost şi-ai înviat,
Pierdut ai fost şi te-ai aflat.

-O, Tată bun, o, Tată sfânt
‘Naintea ta cad la pământ;
M-ai izbăvit de jale şi chin,
Slăvit să fii în veci, amin !

Luca Ionel BRANISLAV: O, Maica Preacurata

Smerindu-ne îngenunchiem,
Icoanei tale ne-nchinăm,
Cu credinţă te rugăm
Şi mila ta o aşteptăm.

Ispita-i multă şi e grea,
Noi te rugăm nu ne lăsa,
Ne scoate din necaz, nevoi
Şi totdeauna fii cu noi.

În orice zi te vom chema,
În orice zi te vom lăuda;
Acum şi-n veci şi pururea
Te vom binecuvânta.

O, Maică preacurată
Şi pururea Fecioară,
Tu, pacea Ta cea sfântă
Asupra ne-o coboară

Şi roagă-te preabună
Izvorului iubirii,
A sfinţilor stăpână
Şi maica mântuirii.

Luca Ionel BRANISLAV: Fara nume

O, mama mea, preadulce mamă
De jos eu te privesc pe tine,
Te văd tristă, fără vlagă
Te vaiţi şi plângi şi nu ţi-e bine.

Sunt fiul tău cel nenăscut
Sunt băieţelul fără nume,
Pe care, mamă, nu l-ai vrut
Născându-se-n a voastră lume.

Ţi-am fost în pântec ca un spin
Şi, numărând zilele mele,
Acel medic asasin
M-a rupt în mii de bucăţele.

Eu nu ştiam atunci de mine
Dar în acel chin preacumplit,
Am strigat, mamă, spre tine
Dar tu nu m-ai auzit.

Spuneai că sunt un pic de carne
Şi, oricum nu ştiu nimic,
Dar tu nu ştii, iubită mamă,
Că eu trăiesc, eu n-am murit!

Suntem mii şi milioane
Nenăscuţi şi fără nume
Ce-mpărtaşim aceleaşi drame
Lepădaţi fiind de lume.

Aruncaţi de pe pământ
Şi priviţi mai rău ca tina,
Fără botezul întru Duhul Sfânt
Noi nu putem vedea lumina.

Şi-am plâns amar, ne-am tânguit
Spre-a Cerului împărăţie
O, Doamne sfinte şi slăvit,
Vom petrece aici o veşnicie ?

Lipsiţi de orişice putere,
Lipsiţi de dragostea divină,
Lipsiţi de-a mamei mângâiere
Şi de a soarelui lumină ?

O, nu, Părinte prea-ndurate
Cel ce faci din pietre fii,
Fă-ne parte de dreptate
Şi, Doamne, nu ne osândi !

Spre Cer, cu lacrimi am privit!
Mângâiaţi fiind de sfinţi :
“Nu Dumnezeu v-a osândit
Ci dragii voştri, dragi părinţi!”

O, mama mea, preadulce nume,
Dacă priveai o clipă-n sus
Şi dacă mă lăsai să vin pe lume,
Să ştii că te iubeam nespus !

Şi mândră ai fi fost de mine,
M-ai fi iubit cu-adevărat,
Iar eu alăturea de tine
Eram şi rege şi-mpărat.

Mă răsfăţai cu jucărele
Şi cât în preajma ta stăteam,
La fiecare mângâiere
Un zâmbet cald îţi dăruiam.

Dar ai ales o altă cale
Ne-nţelegând ce e iubirea,
Eu plâng acum eterna-mi jale,
Iar tu îţi plângi nefericirea.

Măicuţa mea cea-nlăcrimată,
Păcatul să ţi-l plângi mereu,
Să nu te-ntorci din cale niciodată
Şi împăca-te cu Dumnezeu!

Părinţilor din lumea-ntreagă
Lăsaţi copii să se nască,
Căci ei sunt florile iubirii,
Ei sunt mântuirea voastră.

Daţi-le viaţă, fericire,
Şi tot ce un părinte poate da,
Daţi-le credinţă şi iubire
Şi mare plată veţi avea.

Dar nu-i ucideţi în formare
Ca pe un mugur răsărit,
Păcatu-acesta-i păcat mare
Şi nu va fi nepedepsit !

Copiilor ca nişte îngeri,
Ce aveţi părinţi şi fraţi,
Ascultaţi a noastre plângeri
Şi la Domnul vă rugaţi.

Ca în Ceruri să ne cheme
Pe noi, cei mici şi slabi şi goi,
Căci am murit mult prea devreme
Şi n-am ajuns să fim ca voi.

Noi n-avem jucării de-a gata
Noi n-avem răsărit de soare,
N-avem pe mamă, nici pe tată
Şi jalea noastră-i jale mare.

Noi n-avem altă mângâiere
Decât speranţa că-ntr-o zi
Va fi o sfântă Înviere
Şi sus în Cer ne vom trezi.

Şi fi-vom îngeri fericiţi
Într-o baie de lumină,
Noi, cei ce-am fost socotiţi
Vinovaţii fără vină.

Doamne, cel ce locuieşti cu sfinţii
Şi faci din păcătoşi eroi,
Te rog iartă-ne părinţii
Şi mântuieşte-ne pe noi!