Poezii Ortodoxe

Roagă-te şi pentru mine
La Domnul du-mi suferinţa,
Pe tine El te ascultă,
Îţi împlineşte dorinţa.

Spune-i că îi mulţumesc
Pentru toate ce mi-a dat,
Că o să mă străduiesc
Să am sufletul curat.

Împărăteasa lumii
În cer şi pe pământ
E caldă rugătoare
Pentru noi, oricând.

De Ea nu ar fi împlinit
Sfatul celui Preaînalt,
Demult am fi murit
Pierduţi în greu neant.

Dacă am greşit cândva
Cu sau fără voia mea,
Încă mai pot spera
Că ne vom împăca.

Există o îngustă cale
Pe care de poţi ajunge,
Maica Domnului apare
Şi toată ura se stinge.

Ca zăpada albă
Să fim iar curaţi,
Ca lumina zilei
Să fim luminaţi!

Înţelepţi şi buni,
Harnici şi voioşi,
Cât trăim în lume
Să fim bucuroşi!

Totdeauna Domnul
Ne va ajuta,
Rugăciuni sincere
De-i vom înălţa.

Fulgi albi de nea
cad liniştit pe pământul
rece şi-amorţit.
Unul parcă s-a oprit;
uşor mi-a şoptit;

Gândeam cum pruncul Iisus
în lume a venit;
El s-a născut în ieslea rece,
cum ştim, nu-i o poveste,
în noapte de iarnă geroasă,
cu sufletul curat
ca fulgul de zăpadă,
arzând de dor ca focul
ce-n sobă încălzeşte,
şi blând şi iubitor,
căci mult El ne iubeşte.

În jur tutul e alb
şi înspre noapte
doar stele mai apar
şi luna blândă aşteaptă.
Natura parc-a adormit
un somn profund şi lin,
dar prin omătul fin se-aude
freamăt şi un clinchet divin.

Sunt copii colindători care
de gazde vesele-s primiţi,
Ei vin să le ureze
Belşug şi spor în toate
şi multă sănătate,
Să le aducă vestea
căci Domnul s-a născut,
din nou, în ieslea rece
şi-acum, ca la-nceput;

Ca să aducă bucurie
la case de creştini,
s-aducă har şi pace
şi dragoste în inimi.

Iubirea Ta e-un foc mistuitor
ce arde a spinilor păcate,
este noian de fericire,
de milă şi de bunătate.

Cine-a simţit a Ta iubire,
singur nu poate să  trăiască,
este ca floarea ce în zori aşteaptă
lumina soarelui să o-ncălzească.

Iubirea ta-i nepieritoare,
în sufletul de om rămâne,
prin ea noi vom putea ajunge
în raiul pregătit anume.

Dragostea Ta sfântă
Viaţa îmi veghează,
Către mântuire
Ea mă îndreptează.

Chiar şi-n suferinţă
Tu cu mine eşti,
Îmi ridici povara,
Nu mă părăseşti.

Lăcaş fericit
Tu vei dărui
Celor ce pe Tine
Mult te vor iubi.

Noaptea lin coboară,
E linişte iară.
Ceru-i plin de stele,
Vor să fim ca ele:
Văpăi arzătoare,
Lumini sclipitoare.

Soarele răsare,
Noapte-acum dispare;
Flori petale şi-au deschis,
Cum ştiau din Paradis;
Suflete se reînnoiesc,
Pe Hristos când îl primesc.

Gingaşe flori ce azi împodobiţi
Cinstita Cruce în biserica străbună,
Ce fericite trebuie să fiţi,
Că v-aţi făcut Mântuitorului cunună.

Crucea care atunci, la Răstignire,
Era cumplit însângerată,
Acum, de multe, minunate flori,
Cu dor aprins e-nconjurată.

Iar în curând va apărea
Pe cer, în slavă negrăită,
Sfârşitul lumii ea va anunţa
Şi judecata cea nepărtinită.

Chiar dacă vremuri grele
În lume vor veni,
Avem Ocrotitoare,
Cu Ea vom birui.

Îndrumă-ne Măicuţă
Nădejde să avem
Şi-n orice suferinţă
La tine s-alergăm.

Ajută-ne Fecioară
Ca toţi să te iubim
Şi numele tău sfânt
Cu drag să îl rostim.