Ioana VOICILĂ DOBRE : Stropi de dragoste bălaie

Trec prin parc de dimineaţă şi soarelui iar zâmbesc
Şi-n acest miraj de viaţă, nu pot să nu zăbovesc!
Liliacul dă în floare şi-un castan se pregăteşte
Pentru-a florilor ninsoare. Pasul nici că se grăbeşte!

După ploaia din ajun, toate strălucesc acum!
O ciupercă, albă toată, printre fire verzi înoată.
Prin mirosul de răşină, printre crengile de pin,
Veveriţe se strecoară uşurele ca un fulg!

Păpădia şi-a deschis iar bănuţul său aprins!
Vrăbiuţe gureşe ciugulesc un arbore.
Mierla cântă a-nviere şi a ,,bună revedere,,
Şi sticletele pe-o creangă jură că i-a picat dragă!

Stropi de rouă şi de ploaie, stropi de dragoste bălaie
Hrănesc firele de iarbă şi pe flori s-au prins în salbă.
Raze noi de dimineaţă se aşează pe verdeaţă
Şi-o înalţă voiniceşte-n ochii celui ce iubeşte.

Ioana VOICILA DOBRE : Poetului la moartea sa

Dedicată poetului Adrian PĂUNESCU

Zăpezile postume au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă
Cum la nevreme iarna în vară azi începe
La fel plecarea ta, e ce nu pot pricepe.

În vine îmi îngheaţă cuvântul de iubire
Cum te-am iubit în viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.

Sărac şi fără vlagă, mă laşi acum o pradă
Să duc lămpaşul tău în lumea de paradă.
Biet lampagiu se duse într-o audienţă
La însusi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă
(pentru poporul său).

Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat!

Ioana VOICILA DOBRE : In lumea iubirii

În lumea în care se naşte iubirea
sunt numai parfumuri de roze.
Acolo vin fluturi să-şi clătească privirea
cu iasomii, trandafiri, tuberoze!

În lumea în care se naşte iubirea
sunt numai cuvinte de pluş.
Să mângâie suflete le e menirea
s-alunece lin pe arcuş.

În lumea în care se naşte iubirea
e limpede apă şi-i aspru pârjol.
Făcută-i din inimi ce-şi duc fericirea,
pământului dându-i ocol.

Ioana VOICILA DOBRE : Suflet deschis

Atâtea bogăţii am strâns în ochii blânzi şi părul nins
Dar când furtuna a venit eu o epavă-am devenit!

Căutătorii de comori m-au ocolit de-atâtea ori
Şi, leneşii, au adunat nisipul ce m-a îngropat.

Sunt o epavă prea bogată în aur şi în diamante!
A mea e marea, marea toată la fel şi stâncile înalte!

Văd cum se zbat în zarea strâmtă, cum marea pare prea adâncă…
Îi văd izbindu-se de stâncă şi, orbii, mă ocolesc încă!

Ioana VOICILA DOBRE : Acelasi drum

Te prind de mână: nu privi-napoi!
Nu fă greşeala fără de scăpare,
Urcăm Golgota asta amândoi!

Ţi-e drumul greu, primejduit,
Picioarele ţi-s aprig scrijelite,
Dar chipul tău e luminos şi privirile-osândite!

Şi de-o să cazi cu fruntea-n mărăcini
Lasă-mi povara frunţii tale!
O cruce, fie şi din spini
Să-ţi duc pe-a vieţii înspinată cale!

Când soarele se va ascunde
Şi de durere n-o să-l vezi,
Să-ţi fiu alături, o lumină,
Şi în lumină să mai crezi!

Când sete-ţi este, eu să-ţi fiu
Năframa buzii arse în pustiu!
Să-ţi întăresc, în timp, credinţa
În tot ce înseamnă iubire

Şi să câştigi cu biruinţă a noastră primenire!

Ioana VOICILA DOBRE : Miracole

Lumea mai crede
în miracole,
cum ar fi ploaia mult aşteptată.
Dar nimeni nu face nimic.
E drept că
nu poţi inventa ploaia
dar o poţi chema!
Cât te-am chemat!
Am implorat cerul
şi ai venit nesperat
aducându-mi însăşi, ploaia!
Să mai spun lumii cât m-am rugat?
Numai aburii ploii ştiu
cât am ars în această iubire!
Lumea mai crede în miracole,
dar nu le imploră Cerului…

Ioana VOICILA DOBRE : Iubirea mea cu sufletul curat

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în norii ce treceau voios
deasupra mea.
Şi azi te chem
cât nu e prea târziu,
când îi zăresc iar,
încărcaţi de nea.

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în limpezimea apei
de izvor.
Şi azi te chem
cât nu e prea târziu,
când arde-n suflet
necuprinsul dor.

Te-am căutat mereu,
de când mă ştiu,
în raza soarelui
ce îmi zâmbea roşcat.
Şi azi te chem
cât nu e prea târziu,
iubirea mea,
cu sufletul curat!

Ioana VOICILA DOBRE : Devenire

Am fost floare de măr,
într-o copilărie frumoasă,
prinţesa cu rochia roz.
Treceam într-un docar
printre oameni şi printre cai
visând să devin un măr copt.
Lumea-şi vedea încă de ale sale
când sămânţa mărului
a încolţit miraculos.
Şi, cum Dumnezeu ne împlineşte
mereu visele,
azi, mă regăsesc întreit.
Pe cea mai tânără ramură,
o floare nouă
cântă soarelui de ziua bună.

Ioana VOICILA DOBRE : Darurile vietii

Pentru fiecare spin vin să-ţi dau un trandafir!
Pentru fiecare rană o să ning din cer, o mană!

Pentru fiecare clipă, de visare, din cuvânt,
Mă înclin pân la pământ şi mă-nalţ pe o aripă.

Pentru fiecare vis, pe-o undă de dor, trimis
Dăruiesc speranţa mea. Tu să-mi dai inima ta!