Razvan CLAUDIESCU: Copiii sunt Ingerii lui Dumnezeu trimisi pentru noi

Copiii sunt îngerii lui  Dumnezeu trimişi pentru noi,
Ei ne dau speranţe şi putere-n viaţă, de altoi,
La un necaz privirea lor de îngeri ne eliberează
Şi sufletul lor pur ne alină viaţa şi ne încurajează.

Copilul este o binecuvântare de la Dumnenzeu,
El este o mână de iertare de păcat,
Ei ne inspiră în viaţă şi profesia noastră aleasă,
Puritatea lor ne mângâie gândirea cu dumneasă,

Copiii abandonaţi, folosiţi pentru a scăpa de sărăcie,
Cu ajutorul lor, ei pot obţine bani de la oamenii cu dărnicie,
Când îi vezi pe stradă cum stau la cerşit, ţi se rupe sufletul
De tristeţe şi cum îşi poate pune viaţa până la sfârşitul…

Copiii sunt un semn de la Domnul pentru a crea poezie,
Copiii sunt o bucată din carne a celui divin, cu precizie,
Lacrimile curg pe obraz când te poţi gândi la ei,
Că unii sunt fericiţi şi alţii mor de sărăcie.

Nimeni nu simte bucurie ori satisfacţie fără reacţie,
Când vezi un copil abandonat de părinţi şi de ajutorie,
Copiii abandonaţi, crescuţi în condiţii inumane,
Nespălaţi, nehrăniţi, neiubiţi, neglijaţi ca şi-un câine.

Luca Ionel BRANISLAV: Sarbatoare

Bucuria mea cea mare şi Nădejdea mea cea tare,
Cerească Împărăteasă şi Preaminunată Floare,
Azi, în cer şi pe pământ, e sărbătoare mare,
E sărbătoarea Ta, Preasfântă Născătoare.

Azi Serafimii şi cu Heruvimii într-un glas Îţi cântă,
Îngerii şi oamenii şi toate cele care nu cuvântă,
Natura întreagă, de bucurie se frământă,
Pentru că e ziua Ta, Măicuţa mea Preasfântă!

Să străluceşti că soarele între cetele îngereşti,
Să ne povăţuieşti şi să ne aperi, să ne mântuieşti,
Peste oameni, peste îngeri, de-a pururi să domneşti,
Că Preasfântă, Preacurată şi Preanevinovată eşti.

Noi, azi, cu buze păcătoase, pe Tine Te mărim,
Noi, azi, cu inimi întinate, pe Tine Te cinstim,
Curăţeşte-ne Stăpână, în Har să strălucim,
Cu Serafimii şi cu Heruvimii în veci să Te slăvim.

Luca Ionel BRANISLAV: Inger sau calugar

Se aude-n depărtare
Un cântec preafrumos,
Ce-ar putea să fie oare?
Un imn Domnului Hristos.

Al cui e cântul drăgăstos
Atât de lin şi de sublim
Atât de dulce şi duios,
O fi pe-aici vre-un Heruvim ?

O fi vreun îngeraş căzut
Între oamenii ce pier,
Care plânge nevăzut,
Căutând calea către cer?

Văd în depărtare-un munte
Şi nici ţipenie de om,
Oare muntele să cânte
Pe aşa un dulce ton ?

Mă apropii-ncetişor,
Dar mă opresc mirat:
Oare acest vântişor
Să cânte-atât de minunat?

Lângă munte am ajuns
La o peşteră micuţă,
Cine oare stă ascuns
Aici, că o vrăbiuţă ?

Intru, dar cu mare teamă
Micindu-se inima mea,
Şi fără să mă bage-n seamă,
Un monah, plângând, cânta.

Şi cânta el şi plângea
Ca fiind al nimănui,
Tot muntele se întrista
Şi plângea de jalea lui.

Iar când în duh se bucura,
Şi stâncile se veseleau,
“Osana” peştera cânta
Şi cu toţi slavosloveau.

Şi cânta cântec de dor
Cum n-am auzit nicicând,
Către al sau Mântuitor
Atât de trist, smerit şi blând.

Tristeţea lui mă întrista
Şi cu el plângeam şi eu,
Cântul lui mă veselea
Şi mă ‘nălţa la Dumnezeu.

Multă vreme am stătut
Topindu-mă în al sau zel,
Că aşa mi s-a părut
Că ceru-ntreg este în el.

Poate a fost o minune,
Acea albă floare de nufăr,
Nici acuma nu pot spune
De-a fost înger sau călugăr.

El demult este plecat,
Dar mai răsună pe pământ,
Glasul lui imaculat,
Glasul imnului cel sfânt.

Luca Ionel BRANISLAV: Dor de manastire

Îngeraşul meu preabun
Călător pe-acelaşi drum,
De la Tatăl ai venit,
Peste tot m-ai însoţit,

Ziua, seara-n dimineaţă,
Până-n clipa cea de faţă.
Eu acum smerit te rog
Du-mă la Hodoş-Bodrog,

Acea sfântă mânăstire
Unde am primit simţire,
Simţire sfântă creştinească
Şi bucurie cerească.

Unde Iisus m-a mângâiat
Şi pace sfântă am aflat
Unde har mult am primit
Şi Preasfânta mi-a zâmbit.

Îţi aminteşti, îngere bun,
Fiind obosit de pe drum,
Imediat cum ajungeam
M-aştepta stareţul Iovan,

Cu creştinească urare,
Dându-mi binecuvântare.
Acest monah minunat
De Domnul binecuvântat

Cu multă, multă-nţelepciune
Ce nimenea nu poate spune;
Acest sfânt conducător,
Al sufletelor blând păstor.

Un alt părinte luminat
Pe care eu l-am aflat,
Este părintele Manase,
Un sfânt în carne şi oase,

E un ocean de iubire,
Un munte de milostivire.
El mi-a fost mamă şi tată,
Avea dragoste adevărată;

Înger în trup şi smerit,
De toată lumea preaiubit.
El mi-a îndulcit amaruri
Şi m-a copleşit cu daruri,

Daruri smerite şi sfinte
De la un cuvios părinte.
Pe părintele Gherasim,
Frumos ca un Serafim,

Înţelept ca un Heruvim,
Îl fericim şi îl iubim.
Noi cu toţi prea bine-l ştim
Cu glasul lui duios şi lin

De la sfintele masluri divine;
Cel ce este pentru mine
Un minunat învăţător,
Un bun povăţuitor,

O pafta sfântă mi-a dat
Utrenia m-a învăţat,
M-a sprijinit, m-a ajutat
Şi m-a binecuvântat.

El la sfinţenie te-mbie
Prin pildă şi teologie,
Un monah-un paradis
Ce în cuvinte-a fi descris,

Pe cât este de vizibil
Pe atât de imposibil.
Toţi monahii mi-erau fraţi,
Aceşti curaţi, nevinovaţi,

Lui Dumnezeu subordonaţi
Aceşti monahi adevăraţi
M-au cazat, m-au ospătat,
Pentru mine s-au rugat.

Oh, ce buni au fost cu mine
Şi acele slujbe divine
Ce te înălţau la rai,
Domnului viaţa să-i dai!

Dar acuma sunt departe
De bucurii nu mai am parte,
Sunt o floare între spini
Un străin între străini.

Nicicând nu mă pot ierta,
Rănită e inima mea
Aşa uşor i-am părăsit
Pe cei care m-au iubit

Şi mă iubesc în continuare
Cât e luna, cât e soare.
Care-n pomelnicele lor
Mă pomenesc cuprinşi de dor.

Dar şi eu acuşa mor
De dorul părinţilor,
De-ale lor blânde priviri
Şi de-a sfintei mânăstiri.

O, iubiţii mei părinţi
Ce străluciţi ca nişte sfinţi,
Trebuia să mă siliţi
Şi chiar să mă biciuiţi

Că să nu mai plec departe,
Să stau acolo pân’ la moarte
Acolo, în mijlocul vostru,
Unde-i Dumnezeul nostru,

Unde de toate aveam
Ca în sânul lui Avraam.
Acum aş da averea-ntreagă
Să vin la voi cât mai degrabă,

Dar mă săgeată-un negru gând
Că n-am să vă mai văd nicicând
Şi-am să adorm ca cei mişei,
Departe de părinţii mei.

Şi de-oi muri între străini
Precum floarea între spini,
Să ştiţi că v-am iubit puţin
Dar sincer şi cu suflet plin

Şi a voastră mânăstire
Să înflorească-n veşnicie.
Dar poate într-o bună zi
Sus în cer ne-om întâlni,

În raiul Domnului preasfânt
Şi vom privi spre-acest pământ,
Amintindu-ne de-această zi
Şi pe Domnul vom slăvi,

Primindu-mă-n acelaşi cort
Pe mine cel îndepărtat şi mort.
Îngeraşul meu preabun
Scoate-mă din nou la drum,

Şi du-mă la mânăstirea mea,
Că lumea-i falsă, lumea-i rea.
La icoane să mă-nchin,
Să mă-nalţ în cânt divin,

Cu strana să cânt în cor
Să beau apa din izvor!
Du-mă îngere te rog
La mânăstirea Bodrog,

La al părinţilor sobor
De care mi-e atât de dor
Mi-e dor de toată sfinţirea
Şi de toată mănăstirea,

Care la cer m-a trimis,
Dar am fugit din paradis.
Acolo-i mănăstirea mea,
Acolo eu să mor aş vrea,

Între icoanele cu sfinţi,
Lângă scumpii mei părinţi.
Plâng şi suspin mereu,
Acolo e sufletul meu,

Acolo mă gândesc mereu,
Acolo este Dumnezeu !!!

Cristina ONOIU: Te iubesc, Iisuse

Mi–aş fi dorit să te cunosc, Iisuse,
Încă de când eram o copilă,
Să vorbesc cu Tine taine ascunse,
Să–Ţi dau dragostea mea umilă.

Oriunde aş merge, să fii cu mine,
Orice-aş începe, să-ncep cu Tine,
Orice aş face, să faci cu mine
Şi al meu gând să fie la Tine.

Dar nu regret că Te-am cunoscut acum
Şi Îti mulţumesc că mi Te-ai arătat,
Ca o rază ce îţi apare în drum,
Aşa Tu pe mine m-ai luminat;

La minunata vârsta a adolescenţei,
Când una lume pare a Te fi uitat,
Tu m-ai chemat pe calea pocăinţei
Şi în acest fel eu Te-am aflat.

Când mulţi, de vârsta mea, Te-au părăsit,
Dar mulţi, au încercat să Te slăvească,
Aşa cum încerc eu, de când Te-am găsit,
Dragostea pentru Tine să nu se sfârşească.

Eu Te iubesc din tot sufletul meu,
Orice mi s-ar întâmpla,
Să nu mă lasi niciodată la greu ,
Oricare ar fi voia Ta.

Niciodată să nu mă desparţi de Tine,
Să Îţi slujesc toată viaţa mea,
Orice s-ar întâmpla cu mine,
Să fac, în toate, voia Ta,

Să-Ţi cânt, să Te slăvesc Iisuse,
Să Te iubesc, Mântuitorul meu,
Şi Îngerii cu imnuri nespuse
Să îmi păzească sufletul mereu.

Tu de acum îmi eşti Tată,
Tu eşti Părintele Ceresc,
Şi-i rog pe Sfinţi, ca ei să facă
S-ajung  la Tine, să-Ţi slujesc.

Ajută-mă Tu, Doamne Sfinte,
Cu Sfânta  Doamnă, Maica Ta,
Să Te iubesc, Iubit Părinte,
Din toată inima mea.

Să vin la Tine sus, în Rai,
În Noul Ierusalim Ceresc,
Să mă pomeneşti Iisuse,
Lângă cei ce Te iubesc.

Luca Ionel BRANISLAV: Inger, ingerasul meu

O, înger îngeraşul meu
Mi-eşti dat să mă păzeşti
De aceea nu mă tem de rău,
Că ştiu că mă iubeşti.

În orice zi şi-n orice loc
Aproape sau departe,
Mă cruţi de sabie, de foc
Şi mă păzeşti de moarte.

Mereu asupra mea veghezi
Şi mă îndemni la bine,
Când greşesc te întristezi
Când mă rog, te rogi cu mine.

O, înger îngeraşul meu,
Eu cât te-am întristat,
Dar roagă-te lui Dumnezeu
Pe veci să fiu iertat.

Şi pe pământ să mă smeresc
În ceruri să ne veselim,
Pe Tatăl nostru cel ceresc
De-a pururea să îl slăvim. Amin.