Samoilă REDNIC : Mărturisire

Sunt păcătosul nevrednic
Ce nu-l iubesc pe Dumnezeu,
Nu am dragoste de aproapele
Contrarul poruncilor sunt eu.

Gandu-i la cele pământești;
Dacă mi-ar fi la Hristos,
Ar fi un semn că Îl iubesc
Și în lume aș trăi cu folos.

Dacă nu împlinesc poruncile
Iată dovadă că nu-l iubesc,
Mintea nu gândește la Iisus
Și inima mi-o împietresc.

Nu cred în cele religioase
La viață veșnică nu gândesc
Lipsit de virtuți, plin de păcate
Cuvântul evangheliei nu împlinesc.

Neiubind pe aproapele
Am iubire de sine și mândrie,
Viață dezordonată, nechibzuită
Uneori sunt plin de mânie.

De-aș gândi mereu la Dumnezeu
Cu totul altfel m-aș purta,
Aș pune piedică păcatelor
Și întunericul mi-aș lumina.

Mă mărturisesc Ție, Hristoase
Că mai am multe, alte păcate;
Dar cu lacrimi îmi cer iertare
Din mila Ta îmi vor fi iertate.

Ionel CROITORU : Bir

Banalităţi simţite
secretă mintea-n noi,
când peste necredinţă
plutesc neguri şi ploi,
formalităţi, pretexte
şi ispite ca un roi
străpung al conştiinţei
prostiei celei noi.

Idoli se-aştern în grabă
peste al vieţii gard
punând ca biruinţă
sălbăticia-n steag,
prin birul necredinţei
pecete celui slab.

Răsar semnele morţii,
sminteala e în toi
călcând printre credinţă
mândria luptă-n noi,
timpu-i de baricadă
cuvinte-s de folos
suicidaţi genunchiul
la poarta lui Hristos,
punând ca tânguire
o lacrimă pios.

Ionel CROITORU : Comoara tăcerii

Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să fii podoabă casei lui Hristos,
ca prin lumina sfântă ce-nconjoară
tot neamul gol şi ruşinos
să stea tăcerea ta, ca o comoară…
păstrată de creştinul ortodox?
Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să-ntorci al neputinţei glas duhovnicesc,
ca printre lacrimi de mărturisire
să fie o voce sfântă de odihnă…
a-mpovăraţilor întru Hristos?
Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să pui pecete gândului evlavios
cu Sfânta cruce şi Treime,
când viaţa-i mândra slăbiciune
şi nepăsare-ntru Hristos…
pentru creştinul ortodox?
Deschide braţul tău cel sfânt, Iisuse,
pentru tăcerea ortodoxului genunchi,
şi-adună tot piciorul rătăcirii
c-a Ta este putinţa
ce-i neputinţa glasului de rând,
şi îndrăzneala inimilor muribunde
creştinilor le dă soroc,
să biruim asemeni Ţie
când răstignit pentru cununa Împărăţiei,
Golgota ţi-a fost loc.

Ionel CROITORU : Suspin

Trimit către Tine, al meu Dumnezeu,
cerinţe-n suspin şi nopţi nedormite,
n-am glas în cuvinte şi nici ţelul meu
de nu-i către Tine, iubire fierbinte
si gânduri căite prin sufletul meu.

Ascultă Tu, Doamne, suspinul duios
ce-apasă-n tăcere sufletul meu,
că nu-i fără vină, dar nici de folos,
si-apoi fară urmă, de nu-i dai o mână,
s-ar pierde-n grădina celui de jos.

Privesc către ceruri şi cruce-mi doresc,
Domnul să-mi fie lumina, suirea de jos,
şi-o lacrimă adie, de n-ar fi să fie
plecat în robie, obrazul roşit
prin fapta-i tărie, ce-l trage sfios.

Dă-mi Doamne, din timpul ce mi-e de folos
să-ndrept a Ta milă din sufletul meu,
cu voia Ta, Doamne, coroana sublimă
să-mi stea fără vină, prin duhul iertării,
pe capul lăsat cât mai jos. Amin.

Carmen: Intinerim

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.

Luca Ionel BRANISLAV: Parintelui Duhovnic Ioan Dumitriu

AS: Cu multă dragoste şi dor,
Pentru bunul meu păstor,
Care mă paşte an de an,
Părintelui Dumitriu Ioan:

Îi mulţumesc lui Dumnezeu şi-I cânt,
Că mi-a dat în viaţă un duhovnic sfânt
De oameni mult apreciat,
De îngerii din cer lăudat,
De Domnul binecuvântat.

Cu înfăţişare sfântă şi cu vocea lui duioasă
Cu smerenie de înger şi cu viaţă cuvioasă,
Tu vezi că nu e om de rând,
Tu vezi cât e de bun şi blând,
Şi îl iubeşti vrând, nevrând.

În el poţi avea mereu deplină siguranţă,
Oricât ai fi de trist, el îţi dă spertantă
Şi când te vaiţi că îti este greu,
Când simţi puterea celui rău,
El te îndeamnă către Dumnezeu.

Cu el ai bucurie, ai pace şi răbdare,
Din orice suferinţă, prin el, tu ai scăpare,
Când eşti singur şi n-ai unde te duce,
Şi oricând te afli la răscruce,
El ţi-L arată pe Hristos pe cruce.

Acest sfânt minunat pierdut printre noi,
Cei neştiutori şi ignoranţi, orbi şi goi.
Înger în trup, preafrumos,
Ce te-ndeamnă drăgăstos
Să-ţi predai viaţa lui Hristos.

În orice zi şi-n orice loc, cu el e sărbătoare
Cu el în orişice ispită ai o nădejde salvatoare,
Vrei mereu cu el să stai,
Necazurile tale să îi dai,
Iar el să-ţi dea adieri din rai.

La sfânta Spovedanie el smerit te-ascultă,
Te-nţelege, te priveşte cu durere multă,
Şi după ce-ţi dă dezlegare,
Primeşti o sfântă binecuvântare
Şi o caldă-mbrăţişare.

E un izvor preadulce plin de milostivire,
Prin vorba lui domoală şi blânda lui privire,
Tu simţi căldura lui divină,
Tu simţi cum te-a eliberat de vină
Şi cum te-nvăluie-n lumină.

El este păstorul cel minunat şi milos,
Care paşte turma Împăratului Hristos,
E bunul nostru, bun păstor,
Al nostru sfânt ocrotitor
Şi bine povăţuitor.

Părinte Ioane, preasfântă, cerească binecuvântare,
Primeşte de la noi păcătoşii această mică urare:
La mulţi ani să ne trăieşti,
Pe noi să ne călăuzeşti
Pân’ la porţile cereşti !!!

Luca Ionel BRANISLAV: Rugaciunile Sfantului Ioan Gura de Aur

PENTRU CEASURILE ZILEI

Doamne, nu mă lipsi de binele Tău cel ceresc,
Dăruişte-mi Credinţă şi Viaţă să Te iubesc.
Izbăveşte-mă de veşnicele chinuri,
De foc, de potop, de suferinţe şi suspinuri;

De am greşit, oricum, oricât, Tu mă iartă,
Fereşte-mă de păcat şi de vorba deşartă,
Fereşte-mă de neştiinţă, uitare şi de neîndrăznire,
De nesimţirea cea împietrită şi de cea rea ispitire.

Văzând Stăpâne Doamne neputinţa sufletului meu,
Eu am greşit ca un om, Tu mă iartă că un Dumnezeu.
Miluieşte-mă şi trimite mila Ta în ajutorul meu,
Ca să preaslavesc în veci preasfânt Numele Tău.

Iisuse Doamne, scrie-mă în Carte Vieţii
Şi-mi dăruieşte sfârşit bun la adâncul bătrâneţii.
Deşi n-am făcut nici un bine înainte Ta,
Ajută-mă să pun început bun pentru mântuirea mea.

Doamne, Dumnezeul cerului şi al pământului,
Dă-mi pacea sufletului, a trupului şi-a gândului.
Doamne, cu Harul Tău stropeşte inima mea
Şi pomeneşte-mă pe mine păcătosul întru Împărăţia Ta.

Învaţă-mă frica de Dumnezeu,
Că eu, Doamne, sunt robul Tău!

PENTRU CEASURILE NOPŢII

Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă,
Dă-mi aduceri aminte de moarte şi umilinţă,
Nu mă lasa şi nu mă du pe mine în ispită,
Zideşte întru mine o inimă curată şi smerită.

Dă-mi cuget bun să mărturisesc toate păcatele mele,
Dă-mi apă sfinţită, care păcatele să mi le spele.
Doamne dă-mi smerenie, curăţie şi ascultare,
Doamne dă-mi voie nebiruită, blândeţe şi răbdare.

Sădeşte întru mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea,
Invredniceste-mă să te iubesc nemărginit, în toate să fac voia Ta.
Izbăveşte-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli şi patimile trupeşti
Şi de toate celelalte lucruri necuvioase, defăimătoare şi drăceşti.

Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, de aceea Te-aş ruga
Fă să fie şi-ntru mine păcătosul voia Ta.
Călăuzeşte-mă când merg pe-ntunecatele poteci
Că Ţie mă voi închina în veci.

Luca Ionel BRANISLAV: Parintelui Manase Groza

Când pentru prima oară am intrat în mânăstire,
Aveam o suferinţă-n piept şi o umbră în privire,
Dar cu ardoare căutam să-L întâlnesc pe Dumnezeu
Ca să-L întreb de ce mă pedepseşte-atât de rău.

Eram atât de tânăr, de neştiutor şi de speriat,
Crezând că pentru mine această lume s-a-ncheiat,
Pentru boala care mă macina cu-nverşunare
Şi pentru care doctorii nu-mi mai dădeau scăpare.

Şi căutam un preot, un călugăr sau pe cineva,
Căruia să-mi vărs amarul, să-i spun suferinţa mea.
Dar toţi erau în ascultare cu treburi multe şi mărunte,
Părea că nimeni nu mă vede şi nu poate să m-asculte.

În biserică-am intrat, plângând amar şi suspinând,
Cu multe lacrimi calde pe Domnul Cel ceresc chemând,
Să-mi vină în ajutor şi să-mi trimită mângâiere,
Să-mi ridice suferinţa şi crunta mea durere.

Dar la un moment dat, un înger! Îngerul din strană,
Cu alura lui de sfânt şi cu vocea lui de mamă,
Fără să rostesc nimic, cu pace-adâncă îmi răspunse:
“-Du-te şi ia măturoiul şi mătura curtea de frunze!”

Am plecat în fuga mare, neştiind cine-mi vorbise
Şi în spatele meu, poarta, singură, silenţios se-nchise.
Şi am făcut ce-mi poruncise, dar într-un mod aparte-aşa,
Nu cu mâinile-amândouă, ci cu sufletul şi inima.

Atunci a venit la mine acest minunat părinte
Şi mi-a zis cu duioşie:”da, eşti un copil cuminte!”
Lasă acum aceasta şi hai cu mine-n paraclis
Că să te cunosc mai bine şi să-ţi zic ce am de zis.

O, ce minunată zi, o, ce sfântă sărbătoare,
Am primit din cer de sus preasfânta binecuvântare,
Când te-am întâlnit pe tine în locaşurile sfinte,
Smeritul, bunul, sfântul şi iubitul meu părinte.

Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi te-a scos în cale,
În viaţa mea ai fost ca şi roua pe petale,
Pentru acesta pururea te voi purta în gând,
Chiar dacă acuma sunt departe, nu te voi uita nicicând.

Mi-ai spus:”O, fiul meu, iubit,ce bucurii îmi dai,
Să să şti că pentru toţi, drumul e deschis spre rai;
Dacă diavolul te ispiteşte şi trupul se îmbolnăveşte
Să ştii că Domnul cel din ceruri de noi toţi se îngrijeşte;

Dacă astăzi suferi şi plângi şi te vaiţi mereu
Să ştii, cât de curând Îl vei slăvi pe Dumnezeu,
Că sănătos vei fii şi vesel aşa că la-nceput,
Dumnezeu îţi va da pace aşa cum ai cerut!”

Şi multe ore am vorbit atunci în paraclis,
M-ai mângâiat, m-ai luminat şi orizonturi mi-ai deschis,
Cu poveţe blânde, cu rugăciuni, citate din scripturi
Cu fapte minunate a sfinţilor, a îngerilor puri.

O, cât aş fi vrut atunci că timpul să se-oprească,
Să savurez că pe-un nectar înţelepciunea ta dumnezeiască
Cu care m-ai prins şi m-ai ţinut legat de tine
Şi prin care a înflorit atunci viaţa în mine.

Mai ţii minte de câte ori la mânăstire m-ai cazat?
M-ai hrănit, m-ai adăpat şi de grijă mi-ai purtat?
Mai ţii minte ce minunate au fost slujbele divine?
Şi câte lacrimi cuvioase ai vărsat tu pentru mine?

Mai ţii minte la tâmplărie împreună cum lucrăm
Şi cuvios cântec, la strană, Maicii Domnului cântam?
Cum turnam noi figurine din ciment nisip şi var,
Metaniile sfinte, părinte, când mi le-ai dat în dar?

Mai ţii minte părinte cum povesteam de-a lumii rană
Şi cuprinşi de întristare, amândoi plângeam în strană?
Şi gardul vechi al mânăstirii, care demult era picat,
Îţi mai aminteşti părinte? Tot noi doi l-am reparat.

Şi câte cărţi mi-ai dat şi câte poveţe sfinte,
M-ai mângâiat, m-ai alinat şi m-ai vindecat părinte,
M-ai scos din umbra morţii şi a diavolului înşelare
M-ai pus în faţa sfinţilor, candelă arzatoare.

Şi acum, privind în urmă, eu mă sting de dorul tău,
Cel ce ai fost pentru mine darul lui Dumnezeu;
Deşi sunt un păcătos, atât de neimportant şi mic,
Ţie mă închin părinte şi în gură mare-ţi zic:

Îţi mulţumesc preabunul, sfântul şi scumpul meu părinte,
Că pentru mine păcătosul te-ai rugat fierbinte;
Şi pentru ale tale lacrimi şi rugăciuni preasfinte,
Acum sunt sănătos, precum am fost ‘nainte.

Şi bunul Dumnezeul în veci să te răsplătească,
În cerul Său preasfânt, cu sfinţii să te proslăvească.
De când m-ai întâlnit, mi-ai făcut atâta bine,
Căci n-am mai întâlnit nicicând un om aşa ca tine.

Dar ce spun eu, un “om”? Un soare al ortodoxiei
Un leac de pus pe rană, motiv al bucuriei.
Chiar şi în acest moment, scriindu-ţi acest rând
Mă gândesc… la sfinţia ta şi plâng.