Toate poeziile scrise de către iertare :

1 2

Ionel CROITORU : Bir

Banalităţi simţite
secretă mintea-n noi,
când peste necredinţă
plutesc neguri şi ploi,
formalităţi, pretexte
şi ispite ca un roi
străpung al conştiinţei
prostiei celei noi.

Idoli se-aştern în grabă
peste al vieţii gard
punând ca biruinţă
sălbăticia-n steag,
prin birul necredinţei
pecete celui slab.

Răsar semnele morţii,
sminteala e în toi
călcând printre credinţă
mândria luptă-n noi,
timpu-i de baricadă
cuvinte-s de folos
suicidaţi genunchiul
la poarta lui Hristos,
punând ca tânguire
o lacrimă pios.

Ionel CROITORU : Comoara tăcerii

Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să fii podoabă casei lui Hristos,
ca prin lumina sfântă ce-nconjoară
tot neamul gol şi ruşinos
să stea tăcerea ta, ca o comoară…
păstrată de creştinul ortodox?
Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să-ntorci al neputinţei glas duhovnicesc,
ca printre lacrimi de mărturisire
să fie o voce sfântă de odihnă…
a-mpovăraţilor întru Hristos?
Oare-ai putea genunchi
strivit în rugăciune
să pui pecete gândului evlavios
cu Sfânta cruce şi Treime,
când viaţa-i mândra slăbiciune
şi nepăsare-ntru Hristos…
pentru creştinul ortodox?
Deschide braţul tău cel sfânt, Iisuse,
pentru tăcerea ortodoxului genunchi,
şi-adună tot piciorul rătăcirii
c-a Ta este putinţa
ce-i neputinţa glasului de rând,
şi îndrăzneala inimilor muribunde
creştinilor le dă soroc,
să biruim asemeni Ţie
când răstignit pentru cununa Împărăţiei,
Golgota ţi-a fost loc.

Ionel CROITORU : Suspin

Trimit către Tine, al meu Dumnezeu,
cerinţe-n suspin şi nopţi nedormite,
n-am glas în cuvinte şi nici ţelul meu
de nu-i către Tine, iubire fierbinte
si gânduri căite prin sufletul meu.

Ascultă Tu, Doamne, suspinul duios
ce-apasă-n tăcere sufletul meu,
că nu-i fără vină, dar nici de folos,
si-apoi fară urmă, de nu-i dai o mână,
s-ar pierde-n grădina celui de jos.

Privesc către ceruri şi cruce-mi doresc,
Domnul să-mi fie lumina, suirea de jos,
şi-o lacrimă adie, de n-ar fi să fie
plecat în robie, obrazul roşit
prin fapta-i tărie, ce-l trage sfios.

Dă-mi Doamne, din timpul ce mi-e de folos
să-ndrept a Ta milă din sufletul meu,
cu voia Ta, Doamne, coroana sublimă
să-mi stea fără vină, prin duhul iertării,
pe capul lăsat cât mai jos. Amin.

Carmen: Prilej de bucurie

Moşii şi strămoşii noştri
Se vor bucura,
Dacă pentru ei
Noi ne vom ruga.

În biserici se jertfeşte
Mielul cel mai Sfânt,
Iertare robilor săi
Zilnic aducând.

Cei adormiţi primesc
Daruri de iubire,
Când pentru ei rostim
Veşnica Pomenire.

Carmen: Iertare

Când iert, am pace-n suflet,
Răsare bucuria,
Se sparge zidul nevăzut,
Care oprea iubirea.

Iertând îmi fac prieten
Pe cel mai rău duşman,
Căci toată vrăjmăşia
Dispare-atunci în van.

Iisuse, care ai iertat
Pe-ai tăi răstignitori,
Ajută-ne, cu Harul tău,
Să fim mai iertători!

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.

Carmen: Iubire de-as avea

De aş avea iubire
Către Creator,
Ruga mea ar fi
Cuprinsă de fior.

Credinţă de-aş avea
În Domnul meu preabun,
Vrăjmaşii aş ierta,
N-aş vrea să mă răzbun.

Dragoste de aş avea
Către Dumnezeu,
Nimic în viaţa aceasta
Nu mi-ar părea prea greu.

De aş avea credinţă
În Domnul cel ceresc,
Păcatul, cu căinţă,
Să îl mărturisesc!

Carmen: Harul sfant

Dă-mi Doamne un strop
Din a Ta bunătate,
Trimite Harul Tău cel sfânt,
Să am puterea ca să iert
Orice nedreptate.

Răul să îl răsplătesc cu bine,
Să alin durerea semenilor mei,
Împreună să te slăvim pe Tine,
În Rai, Doamne, pe toţi să ne iei.

Carmen: Pana cand?

Până când, Stăpână,
Mă vei tot ierta,
De mine mereu
Te vei îndura?

Până când, Măicuţă
Mă vei tot păzi,
De răul vrăjmaş
Tu mă vei feri?

Dragostea Ta sfântă
Nu mă părăseşte;
Până când la pieptu-ţi
Iarăşi mă primeşte?

Luca Ionel BRANISLAV: Vrajmasilor mei

Lăsaţi-mă în pace să-mi plâng sufletul meu
Lăsaţi-mă în pace să mă rog lui Dumnezeu
Lăsaţi-mă în pace în Numele lui Hristos,
Lăsaţi-mă în pace că sunt un păcătos.

Lăsaţi-mă în pace cu dorurile mele,
Lăsaţi-mă să visez că mă plimb printre stele
Lăsaţi-mă să mă bucur de-o stea preafrumoasă,
Dragii mei vrăjmaşi, dar vouă ce va pasă?

Ce vă pasă vouă dacă dorm uşor,
Ce vă pasă vouă dacă mâine mor,
Ce va pasă vouă de mănânc ouă crude,
Nu-mi sunteţi prieteni, nici vecini, nici rude!

Înaintea voastră acum eu mă smeresc,
Şi dacă v-am greşit ceva, sincer mă căiesc,
Dacă v-am rănit cândva prin vorbă sau purtare,
Acum îmi pare rău şi vă cer iertare.

Domnul Sfânt din ceruri pe voi să vă păzească,
Din necaz şi de tot răul, El să va mântuiască,
Să vă dea sănătate şi pace şi binecuvântare
Şi păcatelor voastre în veci să le dea iertare.

Dar acum lăsaţi-mă să îmi văd de viaţa mea,
Să-mi găsesc în lume rostul şi să fac cu ea ceva,
Lăsaţi-mă să cânt, să zbor şi să fac ce-mi place,
Dragii mei vrăjmaşi, vă rog: lăsaţi-mă în pace!

1 2