Fotinia : De Craciun

Trimite Domnul neaua de Crăciun,
Ca tot ce este rău să-l facă bun,
Ca tot ce-i negru să devină alb,
Ca tot ce-i “rece” sa devină “cald”.

Trimite Domnul binecuvântare
Ca slabu-n bine să devină tare,
A fi greşitul căzut în păcat,
Prin Naşterea Divină curăţat.

Trimite Domnul astăzi graţiere
Că nu vrea nici un om a piere,
Trimite Domnul atâta iubire
Precum Îi e dumnezeeasca fire.

Trimite peste buni şi peste răi,
Pe îngeri, precum şi pe sfinţii săi,
Cum a trimis-o şi pe Maica Sa
S-aducă-n lume binele aşa;

Căci toate le face precum vrea!

Fotinia : Fetiţa şi Maica Sa

Era o fată-odată
Ce mai mereu plângea
Şi nimenea din lume
N-o putea mângâia.

De ce plângi, măi fetiţo,
Hai, ia priveşte-n sus
Nu vezi acum tu, oare,
Pe Mirele Iisus?

De ce mai plângi fetiţo,
Hai, ia priveşte-acum
Spre Maica iubitoare
Te va-nsoţi la drum.

Pe Maica Mângâierii
Mereu să o cinstim,
Şi-n toată viaţa noastră
Pe ea să o iubim!

Fotinia : Copacul înflorit

Într-o primăvară
A prins rădăcini
Un copac cu ramuri,
Din cereşti grădini.

An de an de-atunci
Soarele venea,
Mugurii închişi
Larg îi deschidea.

Flori curate, albe
Din muguri ieşeau,
Pomul înverzit
Ele-nveseleau.

Mereu tot aşa
El întinerea,
Iară mai târziu
Multe roade da.

Ca florile albe
Sufletul să-l ai!
Roadele credinţei
Şi tu să le dai!

Fotinia : Roua florilor neveştejite

Maica Domnului,
Mireasma crinului.

Floare alba, nepătată,
Din raiul cel sfânt luată.

Fecioară Marie,
Lumii bucurie.

Roua florilor neveştejite,
Cheia vieţii celei nesfârşite.

Sfântă mireasă,
De Domnul aleasă.

Izvor nesecat de minuni
Celor credincioşi şi buni.

Râul vindecărilor,
Mâna îndurărilor.

Povăţuirea celor rătăciţi,
Iertarea celor greşiţi.

Maica creştinilor,
Crăiasa luminilor.

Corabia ce ne treci
Peste marea grelei vieţi.

Rază de soare
Mângâietoare.

Împărăteasă preasfântă,
Cerul, Imn de slavă-ţi cântă.

Potir de iubire,
Reverşi fericire.

Smerit îţi cântăm,
Rugă înălţăm.

Fotinia : Slujbă de noapte

Se-apropie miez de noapte,
E-ntuneric în grădini;
Doar pe-alocuri se-aud şoapte,
Se aprind lumini.

Iată-ncepe rugăciunea,
După un scurt somn;
Toaca bate, bate-ntruna,
Nu mai pot să dorm.

Lâng-un iaz uitat de lume
Şade fastuos
O biserică străbună,
Casa lui Hristos.

Taine mari se-ascund aici
În ‘ăst colţişor,
Sfinţit de viaţa ascetă
De nevoitor.

Slujba-ncepe.
Se adună, în chip nevăzut,
Cete de sfinţi şi de îngeri
În locaşul sfânt.

Ctitorii cei mari ai ei,
Martirii Brâncoveni,
Sunt prezenţi acum
Ca şi-n alte seri.

Dar mai mult decât aceştia,
Străluceşte mai presus
O Fecioară Prea aleasă:
– Maica lui Iisus –

Şi de sus, vine din ceruri
Chiar Domnul Hristos,
Care binecuvintează
Pe-orice credincios.

Ce evlavios se roagă
Lângă ai săi sfinţi,
Răbdători îngenunchează
Tăcuţi şi cuminţi.

Negrul nopţii-aici dispare.
Candelele ard,
Maici în sobre haine negre
Portă-n inimi nufăr alb.

Iar un preot iată-apare,
Ca venit de Sus
Şi dă binecuvântare
Slujbei lui Iisus.

Veştmintele-i luminoase
Vădesc dragostea curată
Ce se-ascunde-n al său suflet
Şi credinţa-i neschimbată.

Împreună ei se roagă
Cu lacrimi fierbinţi;
Cum să nu audă Domnul
A lor rugăminţi?

Rug aprins spre Cer porneşte
Din inimi de foc,
Cu-alte inimi se-ntâlneşte
Şi toţi la un loc,

Aduc Domnului,
Umilă, caldă rugăciune,
Slavă Creatorului
Şi închinăciune!

Poezia este dedicată maicilor de la Mânăstirea Brâncoveni