Elena MARIAN: Paştile

Prin pomi e ciripit de păsări
Ce ne desfată cu-a lor cânt.
Şi soarele surâde vesel,
Că-i mulţumire pe pământ.

Copiii saltă pe câmpie
După vreun fluture neastâmpărat.
Tinerii prinşi în horă mare
Joacă cu pasul măsurat.

Bătrânii strânşi mai la o parte
Întrerupându-şi a lor sfat,
Ciocnesc cu toţii ouă roşii
zicând: “Hristos a Înviat!”

Carmen : Fericire

Fericiţi toţi, ce nădejdea
În Hristos şi-o pun,
Vor avea prieten
La al vieţii drum.

Fericiţi sunt care
Semenii pot să-i iubească,
În curând vor moşteni
Patria cerească.

Fericiţi aceia care,
Cu credinţă tare,
Pe Hristos mărturisesc
La grea încercare.

Carmen: Parintelui Arsenie Boca

Te-ai dus spre tărâm de fericire
Unde nu este întristare, nici suspin,
Unde este pace şi lumină,
Spre Cerul cel divin.

Dar ne vom întâlni,
Avem nădejde tare,
În viaţa cea eternă
Şi-acolo vom trăi

În iubire şi în armonie,
Pe Dumnezeu îl vom slăvi
Cu multă bucurie
Şi îi vom mulţumi.

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Vesel si multumit

Cine Îl vrea pe Hristos
Îl urmează curajos,
Este vesel, mulţumit,
Căci de Domnul e iubit.

Cine-l ştie pe Hristos
Cu toţi se poartă frumos,
Pe vrăjmaşi nu îi urăşte,
Răul nu îl socoteşte.

Cine-l simte pe Hristos
Are chipul luminos,
Râvneşte cu bucurie
La cereasca Împărăţie.

Cine-l roagă pe Hristos
Are tot ce-i de folos,
Şi la alţii dăruieşte,
Timpul nu îl risipeşte.