Aceeaşi josnicie omenească
Se-acoperă cu false jurăminte;
Dreptatea e oprită să rodească,
Sentinţa-i dată dinainte!

N-au priceput cum Te-ai dat nadă,
Lipsit de vină – „vinovat”-
Minciuna ai vădit schiloadă-
Peste-mpăraţi eşti Împărat!

Dar vai! Ce chin şi ce osândă,
A pregătit amăgitorul,
Acelora ce-n ceasul de izbândă,
Doar Tu vei fi Judecătorul!

Şi dacă-ai lor părinţi dau sfat
Să-şi ducă viaţa în păcat,
Cu rugăciuni şi plâns pios,
Chemaţi părinţii la Hristos.

Şi dacă-ai lor bunici nu au ştiut
Păcatul să-l ferească în trecut,
Cu cânt de jale dureros,
Chemaţi bătrânii la Hristos..

Iar în Dumineci – Sfinte Liturghii –,
Nu cântece nebune mii,
Să înălţăm la Cel de sus
Veniţi cu toţii la Iisus.

Cum aş putea pricepe oare
A Ta iubire ce-o strigai în rugi?
Ştiai c-atât de mult Te doare!…
Ai fi putut uşor să fugi!….

Adânc mi-i somnul şi-ntinat,
Iar privegherile-s deşarte;
Îţi scuipă faţa de-Mpărat
În zori săruturile moarte!

Şi sunt şi eu cu Iuda şi soldaţii,
Cu fariseii strig batjocură şi hulă,
Mă lepăd de minuni la ceasul judecăţii,
Şi pentru toate!… naşti o picătură.

Iar astăzi, – vin la masa Ta de nuntă…
Din firmituri ce cad, cerşesc precum un câine…
Şi văd în Ghetsimani dragostea Ta sfântă
Cum lacrimi a schimbat!… în pâine…

E primăvară-n crâng şi văile-s pustii.
Icoanele sunt triste şi florile stinghere!
Căci… nu mai zburdă mieii-ntre copii,
Îngerii plâng şi viaţa plânge prin unghere.

Întunecaţi sunt zorii şi-ngheţaţi!
Se cumpără-„nviere”-n pieţe,
Jupoaie miei demonizaţi,
În fum de mititei şi în ospeţe.

Coboară Doamne-ntre creştini,
Alungă moartea din vitrine-
Reclame cu protexe şi bikini,
Cheamă-i pe copii la Tine!

De peste tot păcatu-i înconjoară,
Fă-i orbi şi surzi, de Tine doar să ştie
Că Tu eşti stânca ce iadul n-o doboară,
Şi Dă-le lor …copilărie!

Veneau „Floriile” în sat,
Cu haine noi de sărbătoare;
Miros de var şi cuib curat,
Iar la fântână o căldare.

Un glas de rugă se aude-n deal,
Bătăi de clopot tânguind stingher…
Biserica – pe-o zare de cristal
Deschide poarta către Cer.

Copii purtând în braţe flori,
Veneau în braţe la Iisus,
Şi îi cântau „Osana”-n cor,
Ce bucurie de nespus!

Şi postul era sfânt- cerească haină,
Cu panacidă şi colac,
Încununat în Joia cea de Taină,
Când satul tot te ispitea cu cozonac!

Cu-un coş de Paşti, plecând spre casă,
Din deal spre valea-ntunecată,
Părea că-n râuri se revarsă,
Şuvoaie de lumină Înviată!

Aşterne-i flori de rugi în cale,
Cu ramuri verzi de tainică credinţă,
Şi pe covorul moale de petale,
Blând ca asina, du-L spre suferinţă…

Azi vine Împăratul vieţii,
Şi viaţa-i toată sărbătoare,
Lazăr dă sărutul dimineţii,
Întreaga lume e o floare.

Din potirul ce-nfloreşte pe altar
Tu ospătează pe toţi veniţi la nuntă;
Nu au haine, nici lacrimi şi… nici har!
Doar sus în cer, o mare dragoste – şi sfântă!

Maică Sfântă şi Fecioară
Cânt suav de primăvară,
Lauda fecioarelor,
Lacrima izvoarelor,
Lacrima pământului,
Inima Cuvântului,
Bucuria Cerului,
Lacătul misterului.

Ruga mea la Tine zboară
Inima mi-o înfioară,
De iubire- un strop măcar-
Şi-ntr-al ei rece altar
Răsădeşte flori de har!…
Că Tu eşti Măicuţă bună
Floare-a Cerului – cunună.

Pe a cântecului scară
Maică bună Te coboară,
Şi dă foc păcatului…
Lacrima Cuvântului,
Lacătul misterelor
Şi regina stelelor.
Căci noi spunem iar şi iar –
Tu eşti „Cea plină de har”.

Ai potolit furtuna… Te-am văzut!
Şi m-ai purtat pe-nvolburate valuri,
Şi miile de pâini când au crescut…
Dar, jur…Eu nu Te-am cunoscut!

Pe Tabor Te-am văzut străluminat,
Vorbind cu Moise şi Ilie,
Şi-atunci când morţi ai înviat…
Dar, jur! Eu tot nu Te-am aflat!

Mă tem…
De Ana…de Caiafa…de Pillat?!