Luca Ionel BRANISLAV: Durere sufleteasca

O, durere sufletească
Cu gust nici dulce, nici amar,
Eşti suferinţa omenească
Şi-mi stai în suflet în zadar.

Ce am pierdut, e o nimica,
Dumnezeu îmi poate da
De mii de ori pe-atâta,
Ce nimeni nu-mi poate lua.

Tu nu vezi că nu îmi pasă,
Tu nu vezi că te ignor,
Nădejdea mea e-Împărăteasa
Şi numai Ei cer ajutor.

Priveşte suflete al meu
În trecut, în depărtare,
Când L-au răstignit pe Domnul,
Ce dureri îngrozitoare!

O, Preasfânta mea Măicuţă,
Ce-aveai în inimă şi-n gând
Când i-au hotărât moartea
Celui neprihănit şi blând?

Ce ai simţit atunci Stăpână,
Când pe Fiul Tău iubit
L-ai văzut întins pe Cruce
Bătut, hulit şi răstignit?

A fost Lumina pe pământ,
L-ai cunoscut că-i Fiul Tău,
Tu ai ştiut că este Bun şi Sfânt,
Tu ai ştiut că-i Dumnezeu!

Dar n-ai putut să Îl ajuţi,
Pentru că cei mari şi tari
L-au răstignit precum au vrut,
L-au numărat între tâlhari.

În suflet iadul ţi-a venit
Şi vărsând lacrimi amare,
Cu El şi Tu ai suferit
Dureri preaîngrozitoare.

Ai privit cu disperare
Spre întunecaţii nori,
A căzut pe Tine cerul
Şi cu El ai vrut să mori.

Mă întreb, cuprins de frică,
Cum e oare cu putinţă
Un suflet atât de gingaş
Să rabde-atâta suferinţa?

Cum ai putut trăi momentul
Răstignirii şi-ngropării,
Când s-au cutremurat şi munţii
Şi adâncurile mării ?

Când pământu-a deschis gura
Primind în pântecele său
Cu mirare şi cu teamă
Pe milostivul Dumnezeu?

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de îndurare
Şi celui care mi-a greşit,
Negreşit să-i dau iertare.

Învaţă-mă Sfântă Stăpână
Să fiu plin de-ngăduinţă
Şi să trec uşor, cu Tine,
Peste orice suferinţă.

Iar suferinţa cea mai mare
Ce să o port în piept mereu,
Să fie, Preasfântă Născătoare,
Jertfa scump Fiului Tău.

Căci pentru mine a murit,
Să mă ducă-n nemurire,
Căci pentru mine S-a jertfit,
Să-mi dea eterna fericire.

Iar restul, toate-s praf în vânt
Şi trec pe rând precum o boare,
Trecător sunt eu pe-acest pământ
Şi toate-n lume-s trecătoare.

Silvia AVRAM: Oda Maicii Domnului

Printre Sfinți și Heruvimi
Pe pământ sau înălțimi,

O făptură minunată,
Mult iubită, venerată
Prea mărită, lăudată,
Stă Fecioara Preacurată.

Fericită-ntre femei,
Poartă rodul dragostei,
Dragostei neprihănite
Și-a iubirii infinite.

A primit cu umilință
Cu răbdare și credință,
De la înger o Vestire
Ce-a rămas în nemurire.

Cuvântul lui Dumnezeu
Prins-a rod în trupul său,
Din Fecioară Preacurată,
Maică Binecuvîntată.

Și-a crescut la sânul Său
Chiar Fiul Lui Dumnezeu,
Iar cuvîntul profețit
Prin Fecioară s-amplinit.

Iar când Fiul Tău iubit
Stă pe Cruce răstignit,

Tu Fecioară Preacurată
Maică Binecuvîntată,
Rabzi și plângi îndoliată,
Maica noastră-înlăcrimată.

Tu ce știi că Fiul Tău
Este însuși Dumnezeu,
Strîngi în brațe Fiu iubit,
Torturat și răstignit,

Iar suspinul Tău de mamă
Lanțul morții îl destramă;

Și-ale tale rugi fierbinți
Preschimbate-n rugăminți
Către Fiul Tău iubit,
Ce menirea și-amplinit;

A venit ca să se nască,
Pentru noi să se jertfească,
Iar prin Sfânta Înviere
Să ne-aducă mângîiere.

Pentru Tine, Maică Sfântă,
Îngerii din ceruri cântă,
Sfinții toți te preamăresc
Și tot neamul creștinesc.

Maică blândă, iertătoare
Pentru noi mijlocitoare,
Maica celor necăjiți
Și-a celor năpăstuiți.

Oamenii din lumea-ntreagă
Se închină și se roagă
Chipului Tău Preacinstit,
În biserici zugrăvit

C-ai purtat la sânul Tău
Pe Fiul Lui Dumnezeu.

Maică a milostivirii
A iertării și-a iubirii,
Îți aducem rugă aleasă
Doamna noastră Împărăteasă.

Luca Ionel BRANISLAV: Cararea Imparatiei

Pe Cărarea Împărăţiei
Atât de mult am pătimit,
Foame, sete şi durere
Şi oameni mulţi m-au prigonit.

Pe Cărarea Împărăţiei
Multe primejdii am aflat,
Crivăţul, arşiţa şi gerul,
Pe toate le-am îndurat.

Pe cărarea Împărăţiei
Am gustat băuturi amare,
Mai amare că pelinul
Şi mâncări otrăvitoare.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat să mă îngheţe,
Să mă împuşte, să mă fiarbă
Şi în iezer să mă-nece.

Pe Cărarea Împărăţiei
Au încercat că să mă ardă,
Căci au dorit cu orice chip
De pe Cărare să mă piardă.

Pe Cărarea Împărăţiei
Erau şerpi otrăvitori,
Şi casnicii mei de-o viaţă
Mi-au devenit prigonitori.

Pe Cărarea Împărăţiei
Prea mulţi spini am întâlnit,
Prăpăstii adânci şi curse,
Cu greu am supravieţuit.

Pe Cărarea Împărăţiei
De multe ori era să mor,
De nu era Domnul cu mine,
Bunul meu Ocrotitor.

Pe Cărarea Împărăţiei
De mii de ori eu L-am chemat,
Când eram în neputinţă,
De mii de ori mi-a ajutat.

Pe Cărarea Împărăţiei
De dorul cerului, nebun,
De nu era Domnul cu mine,
Demult mă prăpădeam pe drum.

Pe Cărarea Împărăţiei
Am ajuns eu în sfârşit,
Lângă Împăratul slavei,
Lângă Domnul mult dorit.

Cu Cununa Biruinţei
Domnul m-a încununat,
Şi m-a sălăşluit în cortul
Sfinţilor ce I-au urmat.

Deci, creştinilor din lume
Ce pe Cărare vă aflaţi,
Nu refuzaţi nici o-ncercare,
Că pacea Domnului o să aflaţi.

Iar de nu eşti pe Cărare,
Nu eşti părtaş al bucuriei,
Căci nimeni nu ajunge-n ceruri
Decât pe Cărarea Împărăţiei !

Luca Ionel BRANISLAV: Daca astazi voi pierde…

Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ,
Nimic nu iubesc mai mult ca pe Tine,
Pe Tine, Doamne, nu te voi pierde nicicând,
Căci Tu dăinui, Iisuse, de-a pururi în mine;

Credinţa din suflet în veci va rămâne,
Cum mila Ta din veac până-n veac
De la poporul creştin, la popoare păgâne,
La tânăr, bătrân, bogat sau sărac.

Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt,
Mântuitorul nostru slăvit şi-nchinat,
Care-ai venit la noi din cer pe pământ
Şi prin moarte, de moarte pe noi ne-ai scăpat.

Slavă ţie multmilostive Stăpâne,
Slavă ţie preabunule Dumnezeu,
Care prin Cruce, moarte-ai primit pentru mine,
Slavă ţie Iisuse, Mântuitorul meu!

Dacă astăzi voi pierde tot ce am pe pământ,
Credinţa din suflet în veci va rămâne,
Căci Tu eşti Domnul veşnic şi sfânt
Slavă ţie multmilostive Stăpâne !

Luca Ionel BRANISLAV: Iisuse al meu si Domnul meu

Iisuse al meu şi Domnul meu,
Mântuitor şi Dumnezeu,
Tu m-ai creat desăvârşit,
Eu am greşit şi am murit.

Din veşnicie ai venit
Ca să-mi vesteşti cât mă iubeşti,
Pe cruce sus, te-ai răstignit
De moarte să mă mântuieşti.

Iisuse scump, Iisuse drag
Primeşte-mi sufletul pribeag
La tine când mă vei chema
Întru împărăţia ta.

Iisuse, scumpul meu stăpân
Aş vrea cu tine să rămân
De-a pururea să te slăvesc
În veci de veci să-ţi mulţumesc.

Cristina ONOIU: Pentru mine, Doamne

Pentru mine, Doamne,
Tu Te răstigneşti,
Pentru mine, Sfinte,
Mori şi înviezi.

Pentru mine, Doamne,
Tu înduri mereu
Numai chinuri grele,
Să mă scapi de rău.

Pentru mine, Doamne,
Te duci la calvar,
Şi în chin, Iisuse,
Te răstigneşti iar.

Pentru mine suferi
Bice şi bătăi,
Pentru  a mea vină,
Tu eşti dat la răi.

Ţi-am pus şi cunună
Făcută din spini,
Cu-a mele păcate
Eu Te-am dat la chin.

Cu suliţa-n coastă
Tu ai fost străpuns,
Pentru mine, Doamne,
Ai oftat şi-ai plâns.

Iartă-mă, Iisuse,
Că mult Ţi-am greşit,
Te-am suit pe Cruce,
Eu Te-am răstignit.

Te-ai jertifit, Iisuse,
Ca să mă salvezi,
Dar după trei zile
O să înviezi.

Bucurie mare
Aduci pe pământ,
Biruind Tu, Doamne,
Din morţi înviind.

Maria-Lucia CORNEA: In Saptamana Patimirilor

Voi merge şi eu pe urma paşilor Tăi
În Săptămâna aceasta a Pătimirilor,
De suferinţa Ta, Domnul Măririlor,
Se înfioară pietrele de oamenii răi.

Voi fi alături de Tine, Iisuse al meu
Şi inima mea îţi este şi acum alături,
Prigonitorii când Te-or trimite în chinuri
Voi fi acolo cu suspinul cel greu.

Întinde-voi mâna să nu Te pălmuiască
Scuipatul îl voi primi în locul Tău,
Aş coborî în cel mai adânc hău,
Dar pe Domnul meu să nu-L osandească!

Dacă aş putea ca Simon Cireneanul
Să port şi eu Crucea cea grea,
Sau ca Veronica a-ţi şterge sudoarea,
Aş bea din paharul Tău şi eu amarul.

Voi plânge cu Mironosiţele şi eu
Şi voi striga de durere cruntă,
Când în pălmi cuiele se afundă
Sub lovitura ciocanului greu.

Alături de Maica Preacurată
Şi alături de a Ei suferinţă,
Voi sta neclintită în credinţă
Privind jertfa cea supremă înaltă!

Ioana : Crucea

Gingaşe flori ce azi împodobiţi
Cinstita Cruce în biserica străbună,
Ce fericite trebuie să fiţi,
Că v-aţi făcut Mântuitorului cunună.

Crucea care atunci, la Răstignire,
Era cumplit însângerată,
Acum, de multe, minunate flori,
Cu dor aprins e-nconjurată.

Iar în curând va apărea
Pe cer, în slavă negrăită,
Sfârşitul lumii ea va anunţa
Şi judecata cea nepărtinită.

Gabriel IORDAN-DOROBANTU : Iisus pe cruce

Mâinile Tale, slăvite Ziditor, au fost batjocorite,
Străpunse, nu mai pot mângâia păsările în zbor…
Pleoapele Tale căzute privesc numai la şerpii
care dau târcoale prăzii, zvârcolindu-se în ţărână…

Urechile Tale nu mai aud decât paşii îngerului morţii…
Melci jilavi se urcă pe lemnul crucii lăsând în urma lor
dâre argintii.
Îţi pipăie rănile, apoi se chircesc în cochiliile lor
ca într-un mormânt de piatră, aşteptând învierea Ta.

Din lumină picură stropi mari de lacrimi,
boabe de lut nepământesc Îţi spală rănile:
plânge lumina?
Numai Tatăl Tău poate face o astfel de minune
la moartea Fiului.

E târziu…
Păşind peste osemintele Golgotei ca pe trepte,
îngerul morţii a ajuns până la Tine.
Ochii lui plecaţi te-au rugat de iertare,
apoi el Ţi-a cerut sufletul
Tu Ţi-ai dat ultima suflare în mâinile Tatălui.
Ţi-ai încovoiat trupul ostenit ca un semn de întrebare:
«Părinte al Meu, pentru ce M-ai părăsit?»
o pasăre a ţipat sfâşiind întunericul…
Fiul Omului a murit…
A murit frumos legănându-se peste lacrimile amare
ale maicii sale, peste jalea cernita a Îngerilor de lumină.

În noapte, sălbăticiunile dormind în necuvinte au ieşit la pradă.
Pe tâmple mi se aşterne oboseala şi somnul mă învinge:
gânduri nimicitoare trec prin sufletul meu
ca printr-o ţară pustie.