Cristina ONOIU : Laudã Sfintei Treimi

Doamne Dumnezeu Cuvântul,
Tu ai fãcut cerul şi pãmântul,
Marea şi tot ce e în ea,
Pentru a se bucura.

Omul, care L-ai fãcut
Dupã al Tãu chip şi-asemănare
Şi i-ai dat de stãpânit
Pãmântul, cu ale sale.

Tu, Treime minunatã,
Sfântã şi Adevãratã,
Toatã lumea Te slãveşte
Şi în cor Te preamãreşte.

Atât în cer, cât şi  pe pãmânt,
Oameni, Sfinţi şi Îngeri,
Laudã-Ţi înalţã cântând
Imnuri  frumoase cu plângeri.

Natura toata Te laudã
Prin a ei blândeţe caldã,
Toţi copacii, toate florile,
Pânã ce chiar şi pãsãrile.

Laudã  a Ta putere,
Fie zi, fie şi noapte,
Ca o dulce mângâiere,
Vântul legãnat  în şoapte

Nu se lasã mai prejos,
Şi Îţi cântã preafrumos,
Cu-a lui linã adiere,
Ce ne îmbie în plăcere.

Nici soarele nu lipseşte,
El ziua ne încãlzeşte
Şi ne lumineazã calea,
Fiind prezentã  şi marea.

Noaptea, luna strãluceşte
Cu a ei suavã luminã,
Iar luceafãrul vesteşte
Urmãtoarea  zi seninã.

Doamne, Împãrate Sfinte,
Tu eşti al nostru Pãrinte
În trei ipostasuri eşti,
Slãvit de Oştile Îngereşti,

De Sfinţi şi de Maica Sfântã,
Sus în Rai, în Paradis,
Cu candelă luminândã…
Totul pare ca-ntr-un vis.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Tatã,
Pentru viaţa minunatã,
Pentru darul ce ne-ai dat
Sculându-ne din pãcat.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Fiu,
Scumpa noastrã mântuire,
Tu ne eşti Focul Cel Viu,
Dulcea noastrã  izbãvire.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Duh Sfânt,
Care eşti în cer şi pe pãmânt,
Soare de viaţă dãtãtor,
Al veacului viitor.

Slavã Ţie pentru toate,
Treime Preaminunatã
Dumnezeu Atotputernic,
Tu eşti Stãpânul Cel Veşnic.

Ţie laudã-Ţi înãlţãm,
Cu Maica Sfântã Te rugãm,
Cu Sfinţii ne bucurãm
Şi cu Îngerii-Ţi cântãm,

Imnuri de slavã, cereşti,
Pentru a putea primi
Cununile duhovniceşti
La Tine, când vom veni.

Iartã –ne, Pãrinte Dulce,
Cã Te rãstignim pe Cruce
Cu ale noastre pãcate,
Fãcute nenumãrate.

Pomeneşte–ne, Tu, Doamne,
Pe noi toţi din astã lume,
În Împãrãţia-Ţi mare,
Slãvind, în veci, al Tãu  Nume.

Amin .

Cristina ONOIU : Cautarea mantuirii

Fraţi creştini noi vã rugãm
Sã vã lãsaţi grijile
Şi–ascultaţi acum cu toţii
Ce ne mai spun cãrţile:

A plecat un om odatã
Pe un drum spre nicãieri
Neştiind ce e credinţa
Sãturat de-orice plăceri.

Şi–ntâlneşte o persoanã
Veselã şi liniştitã
O opreşte şi-o întreabã
Vãzând cã e fericitã:

“Unde ai fost?” şi  îi rãspunde
“La o Sfântã  Mãnãstire”
“Si ce-ai fãcut tu acolo?”
“Am fost sã iau mântuire”.

Dupã ce-i aratã drumul,
El porneşte mai departe
Şi–n a sa cãlãtorie
De ispite are parte.

Diavolul vrea sã-l înşele
Şi-i aratã un alt drum
Dar atunci voios rãspunde:
“Nu! nu! nu! te  las acum,

Cã mie mi-a arãtat
Drumul, o persoanã bunã,
Şi mi-a zis cã de acolo
Eu o sã primesc cununã “.

Când ajunge e întrebat
“De ce–ai venit la mânăstire?”
Şi atunci, frumos, rãspunde:
“Ca sã primesc mântuire”.

Bãtrânul stareţ i-a zis:
“De vrei sã te mântuieşti,
În bisericã sã ştergi,
Tot praful ce-l întâlneşti”.

Tot ştergând praful acolo
S-a deschis din întâmplare,
Uşa din altar, şi-atunci,
El vãzu minune mare,

Al nostru Mântuitor
Domnul Iisus Rãstignit
Era VIU şi plin de rãni,
Cu–acest om, El a vorbit.

Pentru a lui ostenealã
Ca rãsplatã,  el primea
Un castron de ciorbã caldã
Şi mâncând, se tot gândea:

“Oare acum Cel  Rãstignit,
O avea El ce mânca?”
Şi s-a-ndreptat spre altar
Pe Rãstignit a-L chema:

“Vino, Doamne, de mãnâncã
Cu mine, nu mã urî”,
Atunci, o minune mare,
Cel Rãstignit coborî.

Dar în acest timp la uşã
Un cãlugãr  urmãrea,
Cum un om cu ascultare,
Cu Cel Rãstignit vorbea.

Mai târziu, omul întreabă:
“Doamne, când o sã primesc
Darul cel mai mare anume,
Mântuirea, har ceresc”.

Atunci Domnul îi rãspunde:
“Joi, ai sã primeşti, copile,
Mântuirea cea promisã
Celor ce fac binele”.

El atunci pleacã în grabã
La stareţ de îi vorbeşte
Şi îi spune atunci cu lacrimi
“Cel Rãstignit mã primeşte”.

Dar stareţul îl trimite
Ştiind cu cine vorbea
Sã–i spunã  şi lui, anume,
Când îi va da mântuirea?

Atunci el se duse–ndatã
La Cel Rãstignit de-I zise
Când îi va da mântuirea
Stareţului ce-l primise.

Dar Cel Rãstignit pe Cruce,
Cel ce l-a moarte a mers
A zis :”Spune-i tu la stareţ
Cã mai are praf de şters”.

Fraţi creştini sã vã gândiţi
Fiecare dintre voi
Cât praf mai aveţi de şters
Ca sã scãpaţi din nevoi.

Şi sã primiţi mântuirea
Pregãtitã  tuturor
Celor ce fac binele
Aici şi-n vecii vecilor.

Amin.

Cristina ONOIU : In amintirea Parintelui Teofil Paraian

(Cântec dedicat Părintelui Teofil pe melodia “O Măicuţa Sfântă” de la Mânăstirea Nicula)

Preasfinte  Părinte,
Azi ne părăsiţi,
Plecaţi  sus  la  Domnul
Dar  tot  ne  iubiţi.

Am  venit , Părinte,
Ca  să  vă  rugăm,
Să  nu  ne  lăsaţi
Şi  să  vă  cântăm.

Aveţi  mare  har
Şi  nădajduim,
C – o să  vă  rugaţi
La  cer  să  venim.

Să fim sus  cu  toţii
Ca  să  Îi  cântăm
Domnului  Iisus ,
Să  ne  bucurăm.

Preasfinte  Părinte,
Domnul  nu  v-a  dat
Ochi  trupeşti, în  lume,
Dar  v-a  luminat.

Deşi  n-aţi  văzut
Nimic  pe  pământ,
Aţi  fost  fericit,
Văzând  Raiul Sfânt.

A   fost  rânduit
Ca  să  nu  vedeţi,
Căci  aţi   fost  ferit
De  multe  răutăţi.

O  viaţă  curată
Aţi trăit în  lume,
Fiind fericit,
Făcând fapte bune.

Ne –aţi  povăţuit
Ca  să  nu  greşim
Şi  ne  îndreptaţi
Când  păcătuim.

Aţi  fost  ca  un  tată ,
Pentru  noi  din  lume
Şi  ne-aţi  învăîat
Să  facem  fapte  bune.

Un înger ceresc ,
Aţi  fost  pe pământ
Dar  v-aţi dus  la  Domnul,
Sus  în  Cerul Sfânt,

Ca  să  întregiţi
Ceata  îngerescă
Şi  ca  să  primiţi
Cunună  cerească.

Aţi  lăsat  durere
Multă, pe  pământ,
Multe  lacrimi  curg,
C –a  plecat  un  Sfânt

V-aţi  dus  la  Măicuţa,
Preasfânta  Fecioară,
Pe care  aţi  iubit-o
Ca  pe  o  comoară.

Atunci  când  vorbeaţi,
De Măicuţa  Sfântă,
Sufletul  sălta,
De  lumină  multă.

Aţi  fost fericit
În  acestă  viaţă,
Şi  acum , din  ceruri,
Tot  ne  daţi  povaţă.

Ne-ntristăm,  Părinte,
Că ne-aţi  parasit,
Azi  în  număr  mare
La Sâmbăta-am venit.

Ne  rugăm cu toţii ,
Părinte  Teofil,
Căci  plecaţi  la  ceruri,
Într – un  loc  divin.

V –a  chemat  la  ceruri,
Părintele  Arsenie,
Să  fiţi  împreună,
Trăind  în  sfinţenie.

Să ne-ajuţi, Părinte,
La cer  să venim,
Fericiţi  cu  toţii
În  veci de veci să fim.

Amin.