Poezii Ortodoxe

Scoală suflete al meu
Şi laudă pe Dumnezeu,
Că te-a binecuvâtat
Cu un dar preaminunat,

Astăzi te-a învrednicit,
De te-ai şi împărtăşit.
Ai primit suflete-n tine
Pe Cel ce ţi-a făcut bine.

Mare binecuvâtare
Pe care omul o are,
Este ca să Îl primească
Pe Hristos, să-i dăruiască

Trupul şi Sângele Său,
Pentru a fi un om nou,
Pentru a se curăţi
Făr’ de păcat a vieţui.

Pentru a fi luminat,
Din păcate ridicat
Şi a–i fi de mântuire,
Acum şi-n Împărăţie.

Mi–aş fi dorit să te cunosc, Iisuse,
Încă de când eram o copilă,
Să vorbesc cu Tine taine ascunse,
Să–Ţi dau dragostea mea umilă.

Oriunde aş merge, să fii cu mine,
Orice-aş începe, să-ncep cu Tine,
Orice aş face, să faci cu mine
Şi al meu gând să fie la Tine.

Dar nu regret că Te-am cunoscut acum
Şi Îti mulţumesc că mi Te-ai arătat,
Ca o rază ce îţi apare în drum,
Aşa Tu pe mine m-ai luminat;

La minunata vârsta a adolescenţei,
Când una lume pare a Te fi uitat,
Tu m-ai chemat pe calea pocăinţei
Şi în acest fel eu Te-am aflat.

Când mulţi, de vârsta mea, Te-au părăsit,
Dar mulţi, au încercat să Te slăvească,
Aşa cum încerc eu, de când Te-am găsit,
Dragostea pentru Tine să nu se sfârşească.

Eu Te iubesc din tot sufletul meu,
Orice mi s-ar întâmpla,
Să nu mă lasi niciodată la greu ,
Oricare ar fi voia Ta.

Niciodată să nu mă desparţi de Tine,
Să Îţi slujesc toată viaţa mea,
Orice s-ar întâmpla cu mine,
Să fac, în toate, voia Ta,

Să-Ţi cânt, să Te slăvesc Iisuse,
Să Te iubesc, Mântuitorul meu,
Şi Îngerii cu imnuri nespuse
Să îmi păzească sufletul mereu.

Tu de acum îmi eşti Tată,
Tu eşti Părintele Ceresc,
Şi-i rog pe Sfinţi, ca ei să facă
S-ajung  la Tine, să-Ţi slujesc.

Ajută-mă Tu, Doamne Sfinte,
Cu Sfânta  Doamnă, Maica Ta,
Să Te iubesc, Iubit Părinte,
Din toată inima mea.

Să vin la Tine sus, în Rai,
În Noul Ierusalim Ceresc,
Să mă pomeneşti Iisuse,
Lângă cei ce Te iubesc.

Ştiţi voi, creştini fericiţi,
Ce praznic sărbătoriţi?
Sărbătoriţi Învierea
Celui ce-a dat mântuirea.

Cel ce a fost chinuit,
Scuipat şi batjocorit,
Cu suliţa a fost străpuns,
Cunună de spini i-au pus.

S-a dus să se răstignească,
Pentru noi să se jertfească.
El, din multa Sa iubire,
Se duse la pătimire.

Trei zile-n mormânt a stat,
Cel ce nu are păcat,
Să ne-aducă biruinţă
Şi în suflete credinţă.

Mare taină este-n lume,
Toţi creştini să se-adune,
Căci pământul, se înalţă
La ceruri, să prindă viaţă.

Crinul Maicii Sfinte învie,
Să ne-aducă bucurie,
Răsărit-a din mormânt
Cel mai Sfânt pe-acest pămănt.

Fraţilor, vă bucuraţi
Şi în coruri să cântaţi,
Imnul mântuirii noastre,
Zicând sufletelor voastre:

Hristos a înviat din morţi,
Ridicându–ne pe toţi
Din chinul păcatului,
La odihna Raiului.

Pentru mine, Doamne,
Tu Te răstigneşti,
Pentru mine, Sfinte,
Mori şi înviezi.

Pentru mine, Doamne,
Tu înduri mereu
Numai chinuri grele,
Să mă scapi de rău.

Pentru mine, Doamne,
Te duci la calvar,
Şi în chin, Iisuse,
Te răstigneşti iar.

Pentru mine suferi
Bice şi bătăi,
Pentru  a mea vină,
Tu eşti dat la răi.

Ţi-am pus şi cunună
Făcută din spini,
Cu-a mele păcate
Eu Te-am dat la chin.

Cu suliţa-n coastă
Tu ai fost străpuns,
Pentru mine, Doamne,
Ai oftat şi-ai plâns.

Iartă-mă, Iisuse,
Că mult Ţi-am greşit,
Te-am suit pe Cruce,
Eu Te-am răstignit.

Te-ai jertifit, Iisuse,
Ca să mă salvezi,
Dar după trei zile
O să înviezi.

Bucurie mare
Aduci pe pământ,
Biruind Tu, Doamne,
Din morţi înviind.

1. Multumesc iubit, Pãrinte Dumnezeu,
Cã ne ocroteşti şi ne aperi mereu
Ne-ai lãsat mijlocitor,
Şi al nostru  îndrumãtor
Cu smerenie,
Pe iubitul, Sfânt Pãrinte Arsenie.

2. Fraţii creştini de pretutindeni, azi vã spun
Viaţa unui Sfânt Pãrinte foarte bun
Vã rog sã luaţi aminte
La frumoasele cuvinte,
Nu plecaţi,
Lãsaţi grijile şi ascultaţi.

3. Într-un sat, Vaţa de Sus, din Hunedoara,
Se nãştea un prunc ce-avea sã schimbe ţara,
Din pãrinţi creştini, iubiţi,
Care erau fericiţi
C-au  nãscut
Un copil ce-avea  sã fie Sfânt.

4. A lui mama se numea Cristina,
Şi-a avut în pântece lumina,
Cãci ea a visat  frumos:
Luna, soare luminos
Şi gândea
“Oare ce avea sã fie acest copil în viaţa sa?”

5. Tatãl sãu, ce Iosif se numea,
Nume pruncului, Zian punea
Şi cu cât timpul trecea,
Zian repede creştea
Şi-asculta
De pãrinţii care spre bine-l  îndrepta.

6. Mai târziu, dupã ce şcoala a terminat,
Viaţa,  Domnului, pe-acest pãmânt, şi-a închinat
A intrat în mânãstire
Şi-o frumoasã vieţuire
Ca de Sfânt,
A avut pânã a plecat de pe pãmânt.

7. În Muntele Sfânt este trimis,
Şi acolo minune mare s-a  scris,
S-a  rugat la Dumnezeu,
Sã îl ajute mereu
Şi sã-i dea
Un duhovnic  sã-l  îndrume în viaţa grea.

8. Crezând cã nu-i  vrednic de–ajutor,
Maicii Sfinte, s-a rugat cu foc şi dor,
Atunci o mare minune,
Cum numai Sfinţii pot spune
S-a întâmplat,
Maica Sfântã, sus pe munte l-a urcat.

9. Pe Serafim de Sarov l-a întâlnit
Şi–acesta viaţa i-a povãţuit,
Cu post şi cu rugãciune
A primit înţelepciune
Şi-a venit
Înapoi la Sâmbãta unde-a slujit.

10. Devine stareţ al Sfintei Mãnãstiri
Şi îndreapta lumea chiar şi din priviri,
Avea dar proorocesc,
Nefiind cu duh lumesc
Şi îndrepta,
Pe tot pãcãtosul, care-l asculta.

11. Avea ochi albaştri şi senini,
Ochi ce te cutremurau, divini,
Nu puteai sã îi priveşti,
Decât doar sã te smereşti
Şi vedeai
Puterea lui Dumnezeu, când îi priveai.

12. Toţi  creştinii din ţarã îl cãutau
Sã îi cearã  sfaturi, sã-i ajute îl rugau.
Mustra dur pentru pãcate,
Avea vorbe minunate
Şi iubea
Pe tot pãcãtosul care se-ndrepta.

13. Mai târziu este trimis din Fãgãraş,
La obştea din Prislop, sfânt lãcaş,
Urmãrit de securişti,
Creştinii sunt foarte trişti
Da ’l  urmau,
Se duceau dupã-al lor Sfânt şi lãcrimau.

14. În continuare este urmãrit,
Luat în râs, de alţii chiar batjocorit.
Prislopul devine atunci
Sfântã  obşte, dar de maici,
Duhovniceascã,
Îndreptatã cãtrea calea îngerescã.

15. De la Prislop l-au dus la Canal,
A fost chinuit, lovit brutal
La fel ca Mântuitorul,
A rãbdat pentru poporul
Cel lovit
De comunism, de urã şi asuprit.

16. S-a întors din nou la mãnãstire,
Pentru a salva creştini de la pieire,
Era urmãrit mereu,
De duşmanul cel mai rãu
De atunci,
Securiştii care n-au scãpat de munci.

17. A fost chinuit prin închisori,
A suportat chiar şi deportãri,
A suferit cu rãbdare,
Pentru răsplata cea mare
Ce avea
Sã primeascã şi cununa aevea.

18. Mai târziu la Drãgãnescu este dus
O Bisericã-n al Bucureştiului apus,
Este urmat de creştini,
Chiar de-ndura orice chin,
Cu bucurie,
Pentru Domnul suferea orice urgie.

19. Acolo Sfântul Pãrinte  a pictat
Biserica Sfântã  cu har minunat,
Dar a pictat cu tãrie,
În suflete bucurie
Şi cuvânt
Credincioşilor de pe acest pãmânt.

20. Pentru cã avea darul proorocesc,
Şi-a vãzut sfârşitul, aşa cum era firesc,
Ştia cã va suferi ,
Cã duşmanii-l vor lovi,
Dar rãbda,
Pentru cã avea sã îşi ia plata sa.

21. Ai plecat, Pãrinte, pe Cãrare,
A Împãrãţiei dulce, rarã, floare,
Te-ai dus sus la Dumnezeu
Ca sã ne veghezi mereu,
Pe vecie
Şi sã fim cu toţii în Împãrãţie.

22. Îţi mulţumim, Pãrinte, cã ne-ai ajutat,
Cã ne-ai fost alãturi şi ne-ai ascultat.
Sã nu ne uiţi drag  Pãrinte,
Pentru noi roagã-te, Sfinte,
Sã venim,
În Împãrãţia Domnului .

Amin .

De ce-i atâta nedreptate pe pãmânt?
De ce sunt fericiţi bogaţii, iar sãracii plâng?
De ce suferă sãracul, iar bogatul râde?
De ce cel bun se chinuieşte, iar cel rãu se veseleşte?
De cel ce s-a ostenit, în aceasta viaţã unde,
E întâmpinat doar de tristeţi, dar tot sãrbãtoreşte?
De ce mor cei ce nu sunt pregãtiţi şi tineri?
De ce se-ntâmplã, în lume, atâtea nenorociri?
De ce se sinucid oamenii şi mor de foame?
De ce se fac prea multe avorturi spontane?
De ce Tu a trebuit sã Te Rãstigneşti?
De ce a trebuit sã mori şi sã înviezi?
De ce copii nu-şi mai ascultã pãrinţii?
Sunt întebãri la care vom gãsi rãspunsuri…
Pentru cã aceasta e Voia Ta,
Pentru cã lumea e tot mai rea,
Pentru cã Tu vrei ca prin sãraci,
Sã-i mântuieşti pe cei bogaţi,
Ca cel bogat vãzând sãracul,
Sã facã şi el o faptã bunã,
Pentru ca atunci când va veni necuratul,
Sã nu-şi râdã de el, ci sã intre în luminã.
Sãracul sãrbãtoreşte, cã Tu eşti cu el mereu
Şi nu l-ai pãrãsit nici când a dat de  greu.
L-ai ajutat în grele suferinţi,
Când Te ruga, cu lacrimi fierbinţi,
Pe cei tineri,Tu, ai hotãrât sã-i iei,
Pentru a fi mântuiţi şi ei,
Pentru cã dacã ar mai fi trãit,
Cine ştie, ce pãcãtoşi ar fi devenit.
Îi iei nepregãtiţi fiind,
Sã vadã cei de pe pãmânt,
Cãci cu moartea nu e de glumit,
Te ia fãrã sã te fi gândit,
Se-ntâmplã atâtea nenorociri în lume,
Pentru cã se apropie sfârşitul,
Şi aşa cum ai hotãrât Tu, Doamne,
Vei veni şi ne vei aduce rãspunsul,
Rãspunsul, dacã vom fi mântuiţi,
Sau pentru pãcate osândiţi.
În Rai, cu Tine, Iisus Hristos,
Sau în iad, în chinul cel de jos.
Sunt prea multe sinucideri
Pentru cã nu mai cred în Tine,
S-au deznãdãjduit prea mult,
Şi-au avut Raiul de pierdut.
De ce avorteazã prea multe mame?
Pentru cã nu ştiu cât e pãcatul de mare, Doamne,
Cum le vor întâmpina bieţii copilasi,
Pe lumea cealaltã, ţipând şi plângând,
De ce nu le-a dat viaţa ca şi celorlalţi,
Şi i-au lãsat fãrã luminã, oftând.
Au zis cã nu mai au cu ce îi creşte,
Cu unul în plus, familia se mãreşte,
Şi nu au venit îndeajuns,
Negândindu-se la Tine, Iisus,
Cã, Tu, aşa cum hrãneşti pãsãrile cerului,
Aşa poţi ajuta şi pe cei ai nimãnui,
Pentru cã nu erau singure, erau cu Iisus,
Şi aşa se puteau întâlni acolo sus.
A trebuit sã Te rãstigneşti, Dumnezeu fiind,
Pentru a ne salva din iadul cel cumplit
A trebuit sã mori şi sã înviezi,
Ca din pãcat sã ne salvezi,
Pentru cã Tu, ne iubeşti, Sfinte,
Şi ne-ai crescut ca un Pãrinte,
Pentru a ne duce în Raiul Cel Sfânt,
Departe de iad şi de pãmânt,
Unde suntem aşteptaţi de Sfinţi,
De Îngeri şi de Maica Domnului,
În Ierusalimul ce ni s-a pregãtit
Departe de grijile omului.
Copii nu-şi mai ascultã pãrinţii
Pentru cã au fost rãsfãtaţi,
Iar acum sunt neglijaţi, bietii,
De proprii lor copii alintaţi,
Li s-a oferit totul pe tavã
Fãrã a munci, ca sã vadã
Cât de greu se câstigã banii
Şi cât de mult au muncit, sãrmanii.
Toate acestea fiind spuse iarã,
Luaţi aminte cã mult nu mai este,
Cãci au spus şi Sfinţii, odinioarã,
Se vor sfârşi aceste poveţe.

Amin

Am nevoie de Tine,
De Sfânt ajutorul Tãu,
Sã nu mã pãrãseşti, Iisuse,
Şi sã mã biruie cel rãu.

Ajuta-mã ca sã fac faţã,
Tuturor încercãrilor ce vin
Şi-n totdeauna în viaţã
La Tine, eu, mereu sã ţin.

Am nevoie de dragostea Ta,
Pe care vãd cã mi-o arãţi,
În fiecare zi trezindu-mã
Şi imnuri înãlţându-Ţi.

Am nevoie de-a Ta cãldura sufleteascã,
Sã Te simt pururea lângã mine,
Sã fac voia Ta cea cereascã
Şi sã fiu mereu lângã Tine.

Amin.

Sfântã Nãscãtoare de Dumnezeu
“Bucurã-Te!” Îţi cânt azi şi eu,
Cã eşti Preaslãvitã în Cerul Cel Sfânt
Şi Prealãudatã aici, pe pãmânt.

Tu eşti Sfânta mea Mãicuţã,
Tu eşti o Bisericuţã,
Cãreia I se închinã
Toţi cei ce cautã luminã.

Te-ai bucurat, Maicã Sfântã,
Când ai primit Bunavestire
De la Îngerul care-Ţi cântã:
“Bucurã-Te Sfântă Marie!”

Dumnezeu Te-a învrednicit
A naşte pe Împãratul Mare,
Fecioarã fiind ai primit
Aceastã binecuvântare.

Aşa cum s-a profeţit
Sabie ai şi primit,
Când al Tãu Fiu, Maicã Dulce,
A fost osândit pe Cruce.

Nici o maică de pe lume
Nu a suferit ca Tine,
Nimeni nu a pãtimit
Ca Fiul Tãu când a murit.

Cât de mult ai suferit
Când L-ai vãzut pe Dumnezeu
Când al Tãu Fiu a fost lovit,
Scuipat şi osândit la rãu.

Şi toate, Mãicuţã Sfântã,
Pentru a noastrã izbãvire,
Ne cheamã mereu la luptã
Ca sã ne dea mântuire.

Ai fost lângã Fiul Tãu în lume
Atât la rele cât şi la bune,
Ai plâns pentru al Tãu Fiu,
Şi-acum eşti cu El, în Raiul Cel Viu.

Maicã Pururea Fecioarã,
Tu eşti a noastrã comoarã,
Roagã–Te şi pentru noi
Şi ne scapã din nevoi.

Tu eşti, dupã Dumnezeu,
Maica sufletului meu,
Pururea mijlocitoare,
Şi-a mea Sfântã salvatoare.

Sã nu-i uiţi nici pe cei morţi
Şi din iad Tu sã îi scoţi,
Sã îi iei în Rai, la  Tine,
Şi sã-i aduci la luminã.

Sã ai grijã de bolnavi,
Cã ei sunt foarte firavi,
Sã-i pãzeşti, Maicã, de rãu,
Dã-le  ajutorul Tãu.

Mãicuţã Sfântã, Crin rãsãrit,
În Grãdina Raiului înflorit,
Roagã–L pe  Mântuitorul,
Să miluiascã tot poporul,

Pe noi, românii-ortodocşi
Şi pe cei binecredincioşi.
Tu, Trandafir Preaminunat,
Roagã-Te neîncetat

Pentru acest popor viu,
Ce-L slãveşte pe-al Tãu Fiu,
Roagã-L, Scump Mãrgãritar,
Pe Fiul Tãu, când va veni iar,

Sã ne ierte de pãcate
Şi sã ne facã, în veci, parte
De Sfânta Lui Împãrãţie,
Acolo-n Rai, în Veşnicie,

Sã petrecem împreunã,
Pe cap purtând sfântã cununã
Şi sã ne veselim în cor,
Slãvind pe-al nostru Mântuitor,

Şi pe Tine, Maica Lui,
Împãrãteasa Cerului,
Maica Domnului Hristos,
Trandafir Prealuminos.

Maica Domnului Iisus,
Soarele cel neapus,
Tu, Curatã, care eşti,
Maica lumii pãmânteşti.

A noastrã ocrotitoare,
Ca o stea luminãtoare,
Tu, care-ai nãscut Cuvântul,
Şi fereşti de rãu Pãmântul.

Sã fi pentru noi mereu
Mijlocitoare la Dumnezeu,
Sã ne-ajuţi ca sã venim
Lângã voi pe veci .

Amin.

Doamne Dumnezeu Cuvântul,
Tu ai fãcut cerul şi pãmântul,
Marea şi tot ce e în ea,
Pentru a se bucura.

Omul, care L-ai fãcut
Dupã al Tãu chip şi-asemănare
Şi i-ai dat de stãpânit
Pãmântul, cu ale sale.

Tu, Treime minunatã,
Sfântã şi Adevãratã,
Toatã lumea Te slãveşte
Şi în cor Te preamãreşte.

Atât în cer, cât şi  pe pãmânt,
Oameni, Sfinţi şi Îngeri,
Laudã-Ţi înalţã cântând
Imnuri  frumoase cu plângeri.

Natura toata Te laudã
Prin a ei blândeţe caldã,
Toţi copacii, toate florile,
Pânã ce chiar şi pãsãrile.

Laudã  a Ta putere,
Fie zi, fie şi noapte,
Ca o dulce mângâiere,
Vântul legãnat  în şoapte

Nu se lasã mai prejos,
Şi Îţi cântã preafrumos,
Cu-a lui linã adiere,
Ce ne îmbie în plăcere.

Nici soarele nu lipseşte,
El ziua ne încãlzeşte
Şi ne lumineazã calea,
Fiind prezentã  şi marea.

Noaptea, luna strãluceşte
Cu a ei suavã luminã,
Iar luceafãrul vesteşte
Urmãtoarea  zi seninã.

Doamne, Împãrate Sfinte,
Tu eşti al nostru Pãrinte
În trei ipostasuri eşti,
Slãvit de Oştile Îngereşti,

De Sfinţi şi de Maica Sfântã,
Sus în Rai, în Paradis,
Cu candelă luminândã…
Totul pare ca-ntr-un vis.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Tatã,
Pentru viaţa minunatã,
Pentru darul ce ne-ai dat
Sculându-ne din pãcat.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Fiu,
Scumpa noastrã mântuire,
Tu ne eşti Focul Cel Viu,
Dulcea noastrã  izbãvire.

Slavã Ţie, Dumnezeu-Duh Sfânt,
Care eşti în cer şi pe pãmânt,
Soare de viaţă dãtãtor,
Al veacului viitor.

Slavã Ţie pentru toate,
Treime Preaminunatã
Dumnezeu Atotputernic,
Tu eşti Stãpânul Cel Veşnic.

Ţie laudã-Ţi înãlţãm,
Cu Maica Sfântã Te rugãm,
Cu Sfinţii ne bucurãm
Şi cu Îngerii-Ţi cântãm,

Imnuri de slavã, cereşti,
Pentru a putea primi
Cununile duhovniceşti
La Tine, când vom veni.

Iartã –ne, Pãrinte Dulce,
Cã Te rãstignim pe Cruce
Cu ale noastre pãcate,
Fãcute nenumãrate.

Pomeneşte–ne, Tu, Doamne,
Pe noi toţi din astã lume,
În Împãrãţia-Ţi mare,
Slãvind, în veci, al Tãu  Nume.

Amin .

Fraţi creştini noi vã rugãm
Sã vã lãsaţi grijile
Şi–ascultaţi acum cu toţii
Ce ne mai spun cãrţile:

A plecat un om odatã
Pe un drum spre nicãieri
Neştiind ce e credinţa
Sãturat de-orice plăceri.

Şi–ntâlneşte o persoanã
Veselã şi liniştitã
O opreşte şi-o întreabã
Vãzând cã e fericitã:

“Unde ai fost?” şi  îi rãspunde
“La o Sfântã  Mãnãstire”
“Si ce-ai fãcut tu acolo?”
“Am fost sã iau mântuire”.

Dupã ce-i aratã drumul,
El porneşte mai departe
Şi–n a sa cãlãtorie
De ispite are parte.

Diavolul vrea sã-l înşele
Şi-i aratã un alt drum
Dar atunci voios rãspunde:
“Nu! nu! nu! te  las acum,

Cã mie mi-a arãtat
Drumul, o persoanã bunã,
Şi mi-a zis cã de acolo
Eu o sã primesc cununã “.

Când ajunge e întrebat
“De ce–ai venit la mânăstire?”
Şi atunci, frumos, rãspunde:
“Ca sã primesc mântuire”.

Bãtrânul stareţ i-a zis:
“De vrei sã te mântuieşti,
În bisericã sã ştergi,
Tot praful ce-l întâlneşti”.

Tot ştergând praful acolo
S-a deschis din întâmplare,
Uşa din altar, şi-atunci,
El vãzu minune mare,

Al nostru Mântuitor
Domnul Iisus Rãstignit
Era VIU şi plin de rãni,
Cu–acest om, El a vorbit.

Pentru a lui ostenealã
Ca rãsplatã,  el primea
Un castron de ciorbã caldã
Şi mâncând, se tot gândea:

“Oare acum Cel  Rãstignit,
O avea El ce mânca?”
Şi s-a-ndreptat spre altar
Pe Rãstignit a-L chema:

“Vino, Doamne, de mãnâncã
Cu mine, nu mã urî”,
Atunci, o minune mare,
Cel Rãstignit coborî.

Dar în acest timp la uşã
Un cãlugãr  urmãrea,
Cum un om cu ascultare,
Cu Cel Rãstignit vorbea.

Mai târziu, omul întreabă:
“Doamne, când o sã primesc
Darul cel mai mare anume,
Mântuirea, har ceresc”.

Atunci Domnul îi rãspunde:
“Joi, ai sã primeşti, copile,
Mântuirea cea promisã
Celor ce fac binele”.

El atunci pleacã în grabã
La stareţ de îi vorbeşte
Şi îi spune atunci cu lacrimi
“Cel Rãstignit mã primeşte”.

Dar stareţul îl trimite
Ştiind cu cine vorbea
Sã–i spunã  şi lui, anume,
Când îi va da mântuirea?

Atunci el se duse–ndatã
La Cel Rãstignit de-I zise
Când îi va da mântuirea
Stareţului ce-l primise.

Dar Cel Rãstignit pe Cruce,
Cel ce l-a moarte a mers
A zis :”Spune-i tu la stareţ
Cã mai are praf de şters”.

Fraţi creştini sã vã gândiţi
Fiecare dintre voi
Cât praf mai aveţi de şters
Ca sã scãpaţi din nevoi.

Şi sã primiţi mântuirea
Pregãtitã  tuturor
Celor ce fac binele
Aici şi-n vecii vecilor.

Amin.