Silvia AVRAM: Lunca

Paşi mici păşesc prin iarba înrourată
Lăsînd poteci, poteci prin păpădii,
De peste pod, se vede lunca toată
Şi-apoi pădurea ce te-aşteaptă ca să vii.

Se-aude clopotul şi toaca, printre ramuri
Ecoul se izbeşte de copaci,
Iar plutele foşnesc, când toţi stejarii,
Treziţi din somn, troznesc îmbrăţişaţi.

Ram lângă ram, frunzişul se-mpreună,
Doar trunchiul gros îi ţine separaţi.
Par nişte trupuri ce se ţin de mână,
Prin rădăcină însă toţi sunt fraţi.

Se vede zidul, parcă de cetate
Şi crucea ce se-nalţă către cer;
O bucurie sfântă te cuprinde
Lăsînd în urmă tot ce este efemer.

Pluteşte-n aer parcă veşnicia,
Tot zbuciumul trupesc s-a domolit,
De-ai căutat o cale în astă viaţă
Aici întreaga căutare s-a sfîrşit.

Un Sfânt Locaş, în care omul şi natura
Slujeşte fiecare în felul său,
Trecutau sutele de ani, de când în LUNCĂ
Se-nalţă rugăciuni spre Dumnezeu.

Poezie dedicată Mânăstirii Sfântul Nicolae Grădiştea ILFOV şi tuturor slujitorilor acelui loc,
Cu multă dragoste.

Radu BĂEŞ : Toma necredinciosul

Pe cer un nor hoinar se arătă în zare
Aruncându-şi umbra pentru-o clipă,
Iar printre ucenici vorbea cu voce tare
Toma, numit Geamănul, şi gându-i se-nfiripă:

Dacă nu voi vedea eu semnul cuielor
Şi nu voi pune degetul pe coasta Lui
Nu voi da nicicând crezare vorbelor…”
Ucenicii se cutremurară de necredinţa lui.

Dar peste opt zile împreună ucenicii stând
Li se arătă Iisus prin uşa încuiată,
Toma-L cercetă de gându-i ascultând…

Domnul meu, Dumnezeul meu!” rosti deodată.

Iisus privi-nspre Toma în genunchi căzut:
Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!”

Carmen : Fericire

Fericiţi toţi, ce nădejdea
În Hristos şi-o pun,
Vor avea prieten
La al vieţii drum.

Fericiţi sunt care
Semenii pot să-i iubească,
În curând vor moşteni
Patria cerească.

Fericiţi aceia care,
Cu credinţă tare,
Pe Hristos mărturisesc
La grea încercare.

Razvan CLAUDIESCU : Romanta omenirii

Mă pun în genunchi şi mă rog la cer
Ca Domnul Iisus să aibă grijă de lume,
De copii şi de femeile însărcinate,
Care ne sunt ca rodul pământului nostru;
Bătrânii ne sunt glasul, istoria noastră,
Iar bărbaţii au putere în credinţă.

Ţine-mă Doamne-n în poala ta,
Că am să-ţi mărturisesc ceva.
Doamne Dumnezeule,
Ocroteşte lumea de răutate,
Dă-le multă, multă sănătate
Copiilor, ca să ne ducă tradiţia mai departe,
Că ei sunt viaţa şi speranţa noastră.

O lacrimă de jale, o lacrimă de supărare…

Vreau ca lumea să simtă numai iubire, bucurie,
Necazurile să nu le simtă,
Vreau ca pe fiecare persoană
Să-i binecuvântezi cu sănătate şi fericire eternă.

Oare îmi promiţi că oamenii vor fi bine ?
Vei fi lângă mine, vei fi lângă ei ?
Vreau să ne dai o mângâiere.
În timp ce mă rog pentru omenire,
Pentru ei aduc o mică jertfire,
Vreau în lume parte numai de iubire.

Arată-mi calea mea,
Arată-mi calea lumii,
Arată-mi calea vieţii,
Arată-mi calea eternităţii.

Du-mă în Rai
Ca să văd cum e,
Să povestesc tuturor
Să fie mai buni,
Să aibă în suflet credinţă,
Pentru păcat, căinţă.

Doamne, omenirea-i în mâna ta;
Asta-mi e dorinţa mea:
Omenirea să trăiască bine !
Vreau să-i ocroteşti pe toţi,
De necazuri să-i izbăveşti, căci poţi.
În faţa tuturor sfinţilor îmi aplec capul,
Ca voi să aveţi parte de noroc.

Oameni cu bani, nu staţi nepăsători,
Haideţi să ajutăm oamenii sărmani!

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Intinerim

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.

Cristina ONOIU: Ajuta-ne, Doamne Sfinte!

Opreşte-Ţi, Doamne, mânia
Ce-ai trimis în România!
Apele ne-au înghiţit,
Multe suflete au murit.

Ai milă, Doamne, de noi
Şi ne scoate din nevoi,
Din greul păcatului,
La lumina soarelui.

Lumea strigă disperată
Că-i de apă înconjurată,
Te strigă, Doamne, mereu :
“Unde este Dumnezeu ? ”

Strigă, dar nu vrea să vadă
Sufletul, ce stă să cadă
Din cauza păcatului;
Spun că sunt ai nimănui.

Dar Tu eşti cu ei mereu,
Nu i-ai lăsat nici la greu,
Îi ajuţi, le dai putere
Să treacă peste durere.

Doamne, toată ţara plânge,
Omul a-nceput să strige:
“Suntem fiii Tăi, Părinte,
Nu ne lăsa, Doamne Sfinte,

Iartă-ne că am greşit,
Mult am mai păcatuit,
Dar suntem făptura Ta,
Doamne, fie voia Ta.”

În schimb, alţii Te înjură,
Scot injurii cu-a lor gură,
De nu îţi vine să crezi
Şi mai rău te–ngrijorezi.

Mai vrem ca Tu să ai milă
De făptura Ta umilă;
Peste tot, în lumea toată,
Zace pofta desfrânată.

La avorturi suntem primii,
Mamele-şi ucid copii,
Ce zic mame, că nu sunt,
De omoară ce-au mai sfânt.

Peste tot prin cârciumi, baruri,
Nu e zi fără scandaluri,
Tineri, tinere se-mbată,
Cu adulţii laolaltă.

Nici ţigara nu lipseşte,
Spun că asta-i linişteşte,
Dar ei nu realizează
Că pe diavol tămâiază .

Unii oameni nu gândesc,
Anapoda se unesc,
Homosexualii vor
S-aibă  şi ei dreptul lor.

De la-nceput ai lăsat,
Ca femeia cu bărbat
Amândoi să se unească,
Împreună să trăiască,

Să dea naştere la prunci,
Astfel să scape de munci;
Tu ai zis ca ei să crescă,
Făptura să se–nmulţească.

Bogatul vrea tot mai mult,
Săracul cere-mprumut;
Dar lacomia e mare,
Cel sărac de foame moare.

Mulţi n-au, Doamne, ce mânca,
Au o cruce foarte grea;
Dar aceasta-i voia Ta,
Fie–Ţi milă a ne ajuta .

Pe drept Tu Te-ai mâniat
Că noi zacem în păcat,
Nu vrem să ne ridicăm,
Ci noi tot mereu cădem.

Peste tot este un haos,
Nu aflăm ce-i de folos,
E prea multă răutate,
Nimeni nu face dreptate.

Poate mult nu va mai fi,
Când Tu, din nou, vei veni
Şi ne vei aduce pacea,
Fi-vom cu Tine aievea .

Te rugăm ca să ne ierţi,
Spre bine să ne îndrepţi,
Căci noi facem prea mult rău,
Dă-ne ajutorul Tău!

Să ne-nvredniceşti, Părinte,
Voia Ta să facem, Sfinte,
Sus, în ceruri, să venim,
Să-Ţi slujim pe veci. Amin.

Maria-Lucia CORNEA: Parintelui Iustin

A fost un fapt real sau poate un vis,
Când pronia divină aşa a făcut
Ca mâna dreaptă să-ţi sărut,
Eu, leşul păcatelor de nedescris!

Cu jind aşteptam binecuvântarea
Îngenuncheată la picioarele-ţi sfinte,
Inima îmi era goală de cuvinte,
Iar privirea ta îmi tăia răsuflarea.

Aş fi stat părinte acolo o veşnicie
Cu o inima frântă, rugătoare,
Aş fi alungat şi o rază de soare
Dacă aceasta nu-ţi era trimisă ţie.

Te priveam părinte ca pe o icoană
Copleşită de a ei frumuseţe,
În chipul tău era atâta blândeţe!
Ce taină ascundeai părinte, ce taină?

Părinte Iustin, îl rog pe Dumnezeu
Să-ţi dea ani din anii mei,
Să ne înmiresmezi ca floarea de tei
Topind din lume al necredinţei seu!

Cristina ONOIU: O minune a Maicii Domnului

Creştinilor, de nu credeţi
Că Maica lui Dumnezeu
A fost şi este Fecioară,
Ascultaţi ce vă spun eu.

Într-o carte veche scrie
O frumoasă învăţătură,
Care va cutremura
Întreaga noastră făptură.

Cu sute de ani în urmă,
Satana a ispitit
Pe un dascăl credincios
Şi cu hula l-a lovit.

Căci el nu putea să creadă,
Cum Preasfânta Născătoare
A fost şi este Fecioară,
A noastră Ocrotitoare.

Auzind de-un pustnic bun,
Ce se nevoia din greu,
Plecă spre peştera lui
Cu nădejde-n Dumnezeu.

Fiind cu duh văzător,
Pustnicul ştia că vine
Şi l-a-ntâmpinat pe cale,
Vrând să-l îndrepte spre bine.

Dascălul l-a salutat
Făcându-i metanie,
Dar nu a primit răspuns,
Mai mult din smerenie.

Cuviosul  a  lovit
Cu toiagul într-o stâncă,
Şi-a-nceput să  glăsuiască,
Cu-o voce puternică:

“Fecioară  mai înainte
De naşterea lui Hristos”,
Şi atunci a răsărit,
Un crin c-un miros frumos.

“Fecioară în naştere”
Şi, din nou, a răsărit
Un alt crin mirositor,
Dascălul fiind uimit.

“Fecioară  după naşterea
Sfântă a lui Dumnezeu”,
Glăsuit-a cuviosul…
“Şi va rămâne mereu”.

Atunci , din nou, răsărit-a
Un crin alb strălucitor,
C–un miros ce te-nălţa,
Pân‘ la slava stelelor.

Astfel s-a descoperit,
O preaslăvită minune,
Că, Maica lui Dumnezeu,
Fecioară a fost şi rămâne.

S-a preaslăvit şi  Treimea
Cea Sfântă, unită-ntr-una,
Prin cei trei crini răsăriţi,
Ce ne dau nouă  lumina.

Ca să credem cu tărie,
Într-un singur Dumnezeu,
Unit în trei ipostasuri,
Binecuvântând mereu.

Şi în Fecioria Sfântă
A Preasfintei Născătoare,
Pe care–o rugăm mereu
Să ne fie Ocrotitoare.