Elena MARIAN: Catre mos Craciun

Trăiască România!
Trăiască tot ce-i bun!
Trăiască Moş Crăciun!

Să vie-n fiecare an
Cu sacul plin de bunătăţi
Şi la şcolarii mai sărmani
S-aducă hăinuţe şi cărţi.

Iar cei cuminţi şi-ascultători
Şi din părinţi cu stare,
Sunt mulţumiţi cu prăjituri
Şi-o săniuţă de plimbare.

Elena MARIAN: Copilul neascultator

Mi-a spus aseară un vecin
Că astăzi vine Moş Crăciun.

Şi eu sunt tare supărat
Că de părinţi n-am ascultat.

Nici temele n-am învăţat
Ce doamna-n clasă mi le-a dat.

Şi ce ruşine o să-mi fie
Când tot copilu-ascultător

Va primi câte-o jucărie,
Iar eu, dojana tuturor.

Elena MARIAN: Toamna

Fără milă vântul rece
Smulge galbenele foi,
De la munte trece, trece,
Neîncetat turme de oi.

Rândunelele în stoluri,
Pregătite de lung drum,
Fac grăbite mari ocoluri
Zicând parcă “Rămas bun”.

Bruma pe neaşteptate
Şi-a-ntins vălul argintiu,
Peste florile mirate,
Lăsând peste tot pustiu.

Pe ogoare-i mare zarvă,
Veselii culegători
Trec prin proaspăta otavă
La cules de popuşoi.

Bang! Balang! răsună-n vale
Glas de clopot repetat.
Trecu vacanţa copile,
Te poftesc iar la-nvăţat.

Carmen: Inima de mama

Fecioara cea mai Sfântă
E mama lui Iisus
Şi maica tuturora
A noastră-n Ceruri sus.

Tu suferi pentru lume,
Cu noi eşti în nevoi,
Tu eşti întotdeauna
Alăturea de noi.

Copii în grea durere
Sărmani şi necăjiţi,
De inima de mamă
Se simt ei ocrotiţi.

Că mama îi nădejdea,
Izvor de mângâieri;
Dacă îi spui durerea
Tu capeţi noi puteri.

Carmen : Strigat de copil

Un copil la Cer striga
Răzbunare el cerea
Pentru mama sa.
Că de viaţă l-a lipsit,

Nicidecum nu l-a iubit,
În pântece l-a omorât
Fără milă.
El n-ar fi voit.

“-Nu mă omorâţi!”

Disperat striga
Copilul ce-abia se vedea.
Dar nimeni nu l-a auzit,
Şi-apoi a murit.

Pe el mama nu l-a vrut,
Deşi i-a fost fiu,
Dacă el ar fi trăit
Ar fi iubit-o mult.

Măcar de l-ar fi lăsat
Să se nască,
Ar fi vrut şi el s-o vadă,
S-o cunoască.

Şi să-i dea şi lui hăinuţă,
Haină albă şi călduţă
Şi apoi nume să-i dea,
Să-l boteze.

Acum de Rai n-are parte,
De Hristos el stă departe,
Nume n-are în Cartea Vieţii,
Ci e-n moarte.

Alţi copii, veseli în Rai
Cântă-n cor voios,
Bucuroşi, imnuri de slavă
Domnului Hristos.

Dar cu ei nu poate fi,
Le e-n veci străin,
Nu va ajunge niciodată
În Raiul divin.

Plânge tot nemângâiat
Sufletu-i îndurerat,
Şi doar pocăinţa mamei,
Greu, l-ar fi salvat.

Oare, mama lui nu ştie că,
De când a fost zămislit,
Dumnezeu un suflet sfânt
Lui i-a dăruit !

Dacă el s-ar fi născut,
Ar fi îndrăgit-o mult,
Şi Domnul nu i-ar fi lăsat,
I-ar fi ajutat.

Mame dragi, nu vă jucaţi,
Copiii nu-i avortaţi,
Că ei nu sunt jucării,
Ci au suflet, ei sunt vii !

Carmen : Cadou

Mamă, azi îmi cumperi mie
Păpuşica cea zglobie
Ce se află în vitrină
Zâmbitoare şi senină!?

Vreau s-o am ca pe o soră
Să mă joc cu ea cuminte
Împreună, bucuroasă,
De acuma înainte.

Îi voi face o rochiţă
Colorată, din dantele
Şi-i voi prinde în codiţă
Fluturaşi şi multe stele.

Dar mama bani n-a avut
Nici măcar de împrumut;
Însă mai târziu mi-a dat
Un cadou adevărat.

O fetiţă mititică
Pe lume ea ne-a adus,
Iară eu, tata şi mama,
Toţi ne-am bucurat nespus.

De atunci în casa noastră
Multe-n bine s-au schimbat,
Deşi la-nceput părinţii
Cam mult s-au îngrijorat.

Visul meu de multă vreme
Este-acuma împlinit
Am o soră aşa bună
Şi-o iubesc la nesfârşit!