Poezii Ortodoxe

Oare care frumuseţe
Îi place lui Dumnezeu?
Cea trupească, trecătoare,
Sau a sufletului tău?

Căci mult noi ne străduim
Corpul să-l împodobim,
Dar de suflet am uitat
Să-l păstrăm măcar curat.

Cine-n viaţă cât trăieşte
Sufletul împodobeşte,
E lui Dumnezeu plăcut,
Voia Sa el a făcut.

Iar de-aici când vom pleca,
Sufletul ne va zbura
Către bunul Creator,
Dacă i-am slujit cu dor.

Maică Sfântă iartă-ne,
Din necazuri scoate-ne,
De boli Tu ne izbăveşte,
Ruga iar ne-o împlineşte.

Pentru cei care-au plecat,
Roagă-te neîncetat
Către Fiul Tău iubit
Să le ierte ce-au greşit.

La a doua Lui venire
Să le-aducă mântuire
De-orice chin şi suferinţă.
Împlineşte-a lor dorinţă!

Iar când vom pleca şi noi,
Din al vieţii greu şuvoi,
Să ne vii în ajutor,
Să trecem pragul uşor.

Timpul trece nevăzut,
Dar nimic nu s-a pierdut.

Fapte bune de-am făcut,
La greu, ne vor fi un scut.

Fapte rele de găsim,
Sincer să le spovedim.

De vreun om te-a supărat,
Uită, iartă-l de îndat’.

Faţa să-ţi fie senină,
Deseori de zâmbet plină.

Pe părinţi să îi iubeşti,
A lor sfaturi să-mplineşti.

Şi pe fraţi să nu îi uiţi,
Cât de mult să îi ajuţi.

Spor la muncă tu să ai,
Slavă Domnului să-i dai.

Şi să fii tot mulţumit
Căci de Domnul eşti iubit.

Trecând grăbită printre oameni,
N-am timp ca să le văd tristeţea
Ce-i zugrăvită pe-a lor feţe,
Nici ca să le alin durerea.

N-am timp ca să admir natura
Şi pomii care-s plini de flori,
Bolta cerească înstelată,
Nici triluri de privighetori.

În nepăsare, în egoism,
Adesea iată vieţuiesc,
De am greşit, nici nu îmi pasă,
Căci “a greşi e omenesc”.

La ce va fi de voi muri,
O clipă n-am ca să gândesc,
De o fi rai sau iad, acestea
Doar mici poveşti le socotesc.

Dar timpul trece, nu aşteaptă,
Iar clipa morţii va sosi.
Şi dacă ce-am crezut poveste,
Adevărat atunci va fi?

Printre văi, peste coline
Lângă ape cristaline
E un iezer minunat,
De Domnul Iisus lăsat.

Cine-acolo va veni,
Loc de-odihnă va găsi;
Orice suflet frământat
Pace repede-a aflat.

Sfinţi acolo s-au jertfit
Pentru Domnul ce-au iubit,
Iar în peştera umilă
Viaţa lui Hristos o-nchină

Antonie, mare sfânt,
Om ca noi pe-acest pământ,
Care-acum prin darul său,
Roagă mult pe Dumnezeu

Pentru toţi ce vin aici,
Oameni mari sau din cei mici,
Ca să fie ei iertaţi
Şi în viaţă ajutaţi.

O, voi sfinţi, ne auziţi
Şi la noi acum veniţi,
Ruga noastră-o ascultaţi,
Suferinţa ne-alinaţi !

Zăpada albă şi pufoasă
Se-aşează-n linişte pe casă;
Totul în jur e uimitor,
Pătruns de-un tainic, sfânt fior.

Se lasă iară înserarea,
Natura parc-a adormit;
Doar luna-şi mai aruncă raze
Pe albul care-i nesfârşit.

E frig şi nimeni nu-i pe cale,
Pământul parcă-i amorţit;
În casă, lângă sobă stam
Şi-ndată, uşor am aţipit

Visam că-n lume era pace
Şi numai oameni buni şi sfinţi,
Era iubire-adevarată
Între copii şi-ntre părinţi.

În nea, jucam un joc,
Mai rar întâlnit,
Cel al iubirii sfinte
Ce nu are sfârşit.

Ură nu exista, nici răutate,
Ci numai dragoste cu-adevarat,;
Totul era curat si simplu,
De-un alb imaculat.

Iar oameni în veştminte albe,
Slăveau pe Fiul de-Împarat,
Ce-acum, deşi era în noapte,
Părea nespus de luminat.

Rugând, cu îndrăzneală multă,
Am început să strig mereu:
“-Iisuse Doamne, Fiu preadulce,
Cu Tine vreau să fiu şi eu!”

Mai vino iar în astă lume
Un strop de milă să aduci,
Să te mai naşti din nou în noapte;
E iarnă iar, ca şi atunci.

Vino in peştera din suflet,
Mi-o încălzeşte cu har sfânt,
Să aduci pacea Ta în lume
Şi fericirea pe pământ!

Maica Domnului preabună,
Tu ce porţi pe cap cunună
Cu stele împodobită,
De toţi sfinţii eşti mărită.

Maica Domnului aleasă
Cerească împărăteasă
Fiul Tău e Dumnezeu,
Lângă Tine e mereu.

El ţi-ascultă ruga Ta
Îndeplinindu-ţi dorinţa.
Pe-a lui maică o iubeşte
Şi pururea o slăveşte.

Dacă Ei te vei ruga,
Mila îi vei câştiga.
Omului care-o cinsteşte,
Bucurii ii dăruieşte.

Celor care i se roagă
Îi ajută viaţa-ntreagă
Nicicând nu îi părăseşte,
De necazuri îi fereşte.

“Nu vreau s-ascult de nimeni,
Vreau liber ca să fiu ;
Să duc o viaţă sobră,
Nu e deloc hazliu!

Pot viaţa singur s-o trăiesc
Aşa cum eu voiesc,
După al meu bun plac,
Cum astăzi eu gândesc.

Voi fi desigur fericit
Şi voi sta liniştit…
Pe nimeni nu am supărat,
Nicicând nu am greşit.

Nici chiar Adam n-a ascultat,
În rai, de Domnul Sfânt!
De ce s-ascult chiar eu,
Căci cine oare sunt?

Şi-apoi sunt alţii ce ascultă
Dar mult ei se prefac…
Decât un fariseu făţarnic
Mai bine liber şi curat…

Şi cum s-ascult de cineva
Pe care nici nu-l văd
Pe Dumnezeu nu L-am văzut,
Atunci de ce să cred?”

Aşa gândeam odată
Până ce am aflat
De Cel ce pentru mine
Viaţa pe Cruce Şi-a dat.

Când pe un om iubeşti,
L-asculţi, chiar dacă-i rău
Cum dar, să nu ascult
De Bunul Dumnezeu?

Chiar dacă nu reuşesc
Şi deseori greşesc,
Dar vreau să Îi urmez
Ca semn că Îl iubesc!

Când florile uşor răsar,
Nu-i lucru de mirare;
Dar când un om pe lume vine,
E-o zi de sărbătoare.

Se bucură şi oameni,
Şi Cerul tot îl vede
Iar el cu drag şi sigur,
La sânul mamei şede.

Deşi e mic, dar poartă
A vieţii nemurire;
El e un izvor viu
De pace şi iubire.

El poartă în sine taine
Pe care nu le ştie
Şi poate aduce-n casă
Mai multă armonie.