Poezii Ortodoxe

Tot ce vrei poţi ca să ai
pe pământ, dar şi în rai.
Aici totu-i trecător,
nesigur şi schimbător.

Dar în rai e fericire,
adevăr şi nemurire.
Mai mult decât tu doreşti
acolo poţi să găseşti.

Şi nu e atât de greu
să ajungi unde-ţi spun eu
Numai tu de vei voi
şi frumos vei vieţui.

De păcat să ne ferim
Şi virtuţi să dobândim
Pe Dumnezeu să-l cinstim,
Pentru tot să-i mulţumim.

El e-al nostru creator
şi de oameni iubitor.
Pe semeni să-i ajutăm,
noi să nu îi supărăm.

Căci mulţi sunt greu încercaţi,
de necaz împovăraţi.
Pentru ei să ne rugăm,
povara s-o uşurăm.

Celor care ne-au greşit,
să-i iertăm necontenit.
Cu râvnă noi să muncim,
bogăţii să nu dorim.

Iar de ai grea supărare,
cere-a Domnului îndurare.
El cui cere cu credinţă
împlineşte-a lui dorinţă.

Eu mă iubesc pe mine
Bine aceasta ştiu.
Cum să iubesc pe Domnul
C-un suflet mic, pustiu?

Mi-e frică de durere
Şi fug cât pot de ea,
Un chin, vreo neplăcere
Eu nu le pot răbda.

Ce mai pot face-acum?
Dar ce văd, o, Iisuse
Tu ai făcut ca zările senine
S-apară pe negurosul drum!

Vreau să transform orice cârtire
Într-un imn de mulţumire,
Să topesc orice mâhnire
Cu o rază de iubire.

Să înec orice chin mare
Într-un ocean de răbdare.
Prin răbdare-n suferinţă
Dobândi-voi biruinţă.

Să alin orice durere
Cu o sfântă mângâiere,
Orice zgură de păcat
Să-l fac alb imaculat.

Vreau, dar eu nu izbutesc
Dă-mi al Tău Sfânt Har ceresc!
Pot să duc lupta cea bună
Doar cu Tine împreună.

Scumpa mea ocrotitoare
La Tine alerg acum.
Tu îmi eşti ajutătoare
Pe al vieţii mele drum.

Luminează Tu măicuţă
Inimile tuturor,
Fă să fie mereu pace
Între oameni, în popor.

Maica Domnului ne-ajută
Tot necazul îl alungă
La Tine nădăjduiesc
Maica Domnului ceresc.

Când tristeţea mă cuprinde
Ţie eu mă rog fierbinte
Tu eşti mângâierea mea
Şi speranţă pururea.

Roagă-te Fiului Tău
Când voi fi în ceasul greu
Să-mi trimită al său dar
Pacea Lui şi Sfântul Har.

Iar când va fi să plecăm
Lumea ca să o lăsăm,
Pentru noi Tu mijloceşte
Locaş bun ne pregăteşte.

Măicuţa Sfântă mă vedea
eu nu ştiam, dar Ea era de faţă
Şi suferinţa-mi asculta,
apoi cu lacrimi la Domnul se ruga
ca să mă ierte iar şi să m-ajute-ndată.

Iar eu cum stam şi aşteptam
pedeapsa cuvenită
În loc de chinuri, de durere,
deodată văd că mi se-aduc pe tavă
cu zâmbet vesel şi plăcere, doar daruri.

O, câtă mângâiere!
Cu câtă dragoste şi milă
am fost eu răsplătită.
Tu, Maică Preacurată,
În veci să fii slăvită!

Cine oare a creat
Tot ce este minunat?
Cerul plin cu stele-n noapte,
Florile înmiresmate,

Omul bun şi iubitor
Plin de dragoste şi dor,
Neaua albă sclipitoare,
Vorba cea mângâietoare.

Valurile înspumate,
Căinţa pentru păcate,
Adierea vântului,
Cutezanţa gândului.

Susurul izvoarelor,
Saltul căprioarelor,
Zâmbetul de copilaş
Jucăuş şi drăgalaş,

Cântecul înălţător,
Focul cel mistuitor,
Răsărit-apus de soare,
Rouă, ploaie şi ninsoare,

Păsări multe colorate,
Peştii înotând prin ape…
Este doar o întâmplare
Tot ce este bun sub soare?

Tot ce-i sfânt şi luminat,
Însuşi Domnul ni le-a dat!

În cea ageră-ţi privire
Se ascunde nemurire.
Vocea clară, cristalină
De viaţă este plină.

Tinereţea ce o ai
Domnului cu drag s-o dai.
C-un gând bun să însoţeşti
Pe-orice om ce întâlneşti.

Iar de ai vreo supărare
Maica Domnului-i scăpare
De-i vei spune suferinţa
Îţi va-ndeplini dorinţa.

Tu te-ai născut pe lume
Ca să ne mântuieşti
Şi voia Tatălui din ceruri
De-a pururi să-mplineşti.

Ce ar fi fost lumea
Fără de Tine-acum?
Poate o mare de lacrimi,
Un munte-înalt de fum.

Preasfântă Maică
Ajută-ne mereu!
Urcuşul către Domnul
Devine tot mai greu.

Dă-ne tărie şi răbdare
Lupta bună să luptăm,
La grele încercări
Biruinţă să aflăm.

Dimineaţa începe c-o rază de soare,
Florile îşi deschid suave petale;
Domnul ne dă lumină,
Cerească binecuvântare.

Mirosul lor plăcut, viu parfumat
Este de oameni mult admirat;
Harul cel Sfânt pătrunde în inimi
În chip minunat.

Râd flori înveşmântate
În colorate petale.
Sub sclipiri vesele de soare;
Taina credinţei, cât e de mare!