Poezii Ortodoxe

Adeseori când vă rugaţi
Cu dragoste fierbinte,
Un gând la Domnul înălţaţi
Şi pentru animalele smerite.

Chiar dacă nu au păcate,
Dar pentru ale  noastre rele,
Suferă destul de mult,
Să ne rugăm şi pentru ele!

Pe nimeni noi să nu urâm,
Chiar de vrăjmaş ne-ar fi,
Ci bine lui să îi dorim,
Să-l ajutăm în orice zi.

Chiar dacă toţi ne-ar duşmăni,
Să nu ne supărăm,
Cu sârguinţă pentru ei
Mai mult să ne rugăm.

Acestea singuri nu putem,
De-am vrea să le-mplinim,
Dar harul sfânt de îl avem,
Putere noi găsim.

Sfinte al lui Dumnezeu
Deşi nu sunt vrednic eu,
Ştiu că eşti un mare sfânt
Care ne ajuţi oricând.

Minuni multe ai făcut,
În primejdii ne eşti scut,
Ne ajuţi în supărări,
Ne îndrumi pe noi cărări.

Te rog nu ne părăsi
Şi ne-ajută a găsi
Calea către Împărăţie,
Cu Hristos, în Veşnicie.

Cum tu sfinte ai postit,
Zile, nopţi nu ai dormit,
Ci la Domnul ai gândit,
Voia Lui ai împlinit.

Pe bolnavi ai vindecat,
Duhuri rele-ai alungat,
Mintea nu ţi-ai dezlipit
De la Iisus cel iubit.

Tu, o sfinte, ai dobândit
Darul duhului dorit,
Rugăciunea neîncetată
Din inimă însângerată.

În peşteră ai trăit,
Liturghia ai slujit,
Duhul sfânt se cobora,
Inimile le sfinţea.

Pentru oameni te rugai,
Suferinţe alinai,
Credinţa ai întărit
Lui Hristos tu ai slujit.

Fabulă

“- Cine oare decât mine
Face-n lume mai mult bine?”
Se-ntrebă o pisicuţă
Vorbăreaţă şi drăguţă.

“- Eu sunt blândă şi alint
Pe-orice om ce-i suferind;
Sunt curată, ascultătoare,
Uneori doar, mai scot gheare.

Îmi plac ghemurile multe
De mine bine se-aude,
Am prieteni şoricei
Şi mă joc ades cu ei.”

Dar un câine-apropiat
O-ntrerupse c-un lătrat:
“- Hm! Aşa cum spui să fie?
Asta e prietenie?

Când stăpânul te-a certat,
Repede l-ai zgârâiat,
Stai în casă, leneveşti,
Pe tot omul linguşeşti.”

Dar pisica, ofensată,
Îşi zbârleşte blana toată
Şi apoi cu mult dispreţ
Îl trimite la coteţ.

Avem sfinţi ce mijlocesc
Către Dumnezeu
Pentru cei care-i cinstesc
Şi-i cheamă mereu.

Domnul ruga le-o împlineşte
Căci Lui i-au slujit,
Cu iubire şi credinţă
Cât timp au trăit.

Acum în cer vieţuiesc
Doar în fericire
Pe Hristos ei îl slăvesc,
I-aduc mulţumire.

Ai plecat la Ceruri sus,
cum se cuvenea,
La fiul tău, Iisus,
fiind Maica Sa.

Ai plecat de pe pământ,
dar şi-acum tu eşti
Maica noastră bună
care ne iubeşti.

Cu dragoste ne veghezi,
viaţa ne-o îndrumi,
Spre liman ne îndreptezi,
ne scapi de furtuni.

Far ce tot călăuzeşti
călători prin noapte,
Ne ajuţi, ne izbăveşti
de grele păcate.

Fericită tu să fii
în Sfânta-Împărăţie,
Iar de la oameni să ai
multă bucurie.

Iertând oricui,
Vom fi iertaţi,
De orice rău
Vom fi scăpaţi.

Dăruind,
vom dobândi
mai mult
decât am dori.

Iubind pe toţi,
vom fi iubiţi
şi vom putea fi
fericiti.

Maica Domnului miloasă
Şi de oameni iubitoare,
Preacurată, preafrumoasă,
Tu ne fii ocrotitoare.

Ştim că nu mai merităm,
Maică sfântă, să ne-asculţi,
Dar noi, totuşi, te rugăm
Ca mereu să ne ajuţi.

Te rugăm ca să ne ierţi
Şi a noastră îndrăzneală;
Nu am vrea ca să ne cerţi,
Ci fii nouă sprijineală.

Deşi la Cer ai plecat,
La Fiul tău cel iubit,
De noi nu te-ai depărtat,
Ne ajuţi necontenit.

O stea din nou azi a căzut,
Dar încă mai sunt stele,
Iar luna cea aleasă este
Împărăteasă peste ele.

Şi pe pământ mai sunt lumini
Ce luminează-n noapte
Şi întuneric greu ar fi
Dacă s-ar stinge toate.

Iar sus în Cer e-un Soare
Ce veşnic luminează,
şi Luna cea aleasă
E Sfânta Împărăteasă.

Iar Stelele sunt Sfinţii,
Ce neîncetat sclipesc
Dând slavă şi cinstire
Împăratului ceresc.