Carmen: Iubire de-as avea

De aş avea iubire
Către Creator,
Ruga mea ar fi
Cuprinsă de fior.

Credinţă de-aş avea
În Domnul meu preabun,
Vrăjmaşii aş ierta,
N-aş vrea să mă răzbun.

Dragoste de aş avea
Către Dumnezeu,
Nimic în viaţa aceasta
Nu mi-ar părea prea greu.

De aş avea credinţă
În Domnul cel ceresc,
Păcatul, cu căinţă,
Să îl mărturisesc!

Carmen: Dusmanii se straduiesc

Ai mei sârguitori “prieteni”,
Care doar binele-mi doresc
Şi care în scurtimea vieţii
Cu dor nespus mă însoţesc,
Ca să îmi facă iar un “bine”
Preamult şi azi se străduiesc.

Ajută-mă, Iisuse,
Pe nimeni eu să nu urăsc,
Ci singur, doar păcatul,
Iar oamenii să îi iubesc.

Păcatele cu noi se luptă
Şi pun adesea stăpânire,
Chiar dacă noi nu vrem,
Peste firava noastră fire.

Carmen: Pe Domnul intampinau

Sălciile se plecau
Pe Domnul întâmpinau,
Însă ele-amar plângeau.

Vesteau cu multă  mâhnire
A lui Hristos pătimire
Pentru a Sa omenire.

Cum va fi El chinuit,
Ocărât şi răstignit,
“Vinovat” că ne-a iubit.

Merii frumos înfloriţi
Se plecau şi ei smeriţi,
De sărbătoare gătiţi.

Ei ştiau că suferinţa,
Răbdarea şi umilinţa,
Vor aduce biruinţa.

Carmen: Hristos ar vrea

Hristos ar vrea
Ca să vorbim mai des cu El,
Să îl chemăm în rugăciune;
Ar vrea să Îl iubim mai mult,
Să îi urmăm prin fapte bune;

Ar vrea să îi iertăm pe toţi,
Cum şi El a iertat
Chiar pe aceia care
Cumplit L-au chinuit,
Deşi era nevinovat.

Carmen: Biserica mea

Biserica cea sfântă,
Locaşul lui Hristos,
Este liman de mântuire
Sufletului de folos.

Acolo este Maica Sfântă,
Înlăcrimată-n rugăciune,
Îngeri şi sfinţi cer har
Pentru întreaga lume.

Acolo vine Mielul,
La orice Liturghie,
Pe-altar El se jertfeşte
Din marea Sa iubire.

Ne întinde-apoi Potirul
Să ne împărtăşim,
În taină pe Hristos
Atunci noi Îl primim.

Ne cheamă Împăratul
În zi de sărbătoare,
Să mergem cu nădejde
Şi bucurie mare!