Carmen : Parinti uitati

Crescut-am mulţi copii
Cu drag şi cu jertfire,
Acum am rămas singuri
Ne au în amintire.

Servici, calculator…
N-au timp ca să ne vadă;
Se scurge viaţa noastră lin,
Să nu le fim corvadă.

Poate va veni o zi
Când uşa ne-or deschide
Vom râde iar, ne vom zâmbi,
Vom plânge şi vom râde!

Carmen: Sperante desarte

Era o fată în lume
Ce râvnea la fapte bune,
Dar în păcat petrecea
Astfel celui rău slujea.

Şi acesta hotărî
La Dumnezeu s-o pârască,
Dreptul să îi dăruiască
Să o pună la-ncercare
Chiar în ziua următoare.

Dimineaţa de îndată vine,
Dar mama ei rosteşte rugăciune
Ca fata ei să fie ocrotită
Şi ruga ei de mamă
I-a fost îndeplinită.

Trecu apoi o vreme,
Iar cel îmbătrânit în rele
Momentul aştepta.
Dar iată că spre ceruri
Mâinile îşi întindea o fată
Cerând ca sora ei să fie apărată.

Văzând că n-are nici un spor
Vicleanul chemă alte duhuri rele
Să-i vină în ajutor.
Dar se-auzi din depărtări
A fratelui  strigare, pentru a lui soră
Cerând la Domnul îndurare.

Apoi, apropiindu-se spre noapte,
Se auzeau ca nişte şoapte:
“Doamne, nu-i lăsa pe-aceia care
Mi-au fost sprijin şi-alinare!”

Miez de noapte se-apropia,
Iar vicleanul se gândea
Că tot omul va dormi
Şi prilej el va găsi.

Dar lumini în depărtare
Se vedeau prin neagra zare:
Monahii în rugăciune
Cuprindeau întreaga lume.

Iar diavolul ruşinat
Uşurel s-a depărtat,
Sperând să găsească-o zi
Când pe om ar birui.

Carmen : Fericire

Fericiţi toţi, ce nădejdea
În Hristos şi-o pun,
Vor avea prieten
La al vieţii drum.

Fericiţi sunt care
Semenii pot să-i iubească,
În curând vor moşteni
Patria cerească.

Fericiţi aceia care,
Cu credinţă tare,
Pe Hristos mărturisesc
La grea încercare.

Carmen: Un sfant printre oameni

Mulţi sfinţi la Domnul au plecat
Şi pentru noi se roagă neîncetat.
Trupurile lor în biserici sunt cinstite;

Altele aşteaptă răbdătoare şi smerite
Printre ale semenilor lor morminte.
Dar Dumnezeu nu le va lăsa,
Ci-n slavă veşnică le va ridica.

Căci lui Hristos ei au slujit,
Viaţa toată şi-au jertfit
Pentru adevăr şi bine,
Pentru pace şi iubire.

Alinare au adus,
Ajutor şi mângâiere
Pentru cei cu grea durere.

Chiar şi pentru-aceea care
Vieţii lor nu dau crezare,
Ei la Domnul mijlocesc
Pentru milă şi iertare,
Pentru binecuvântare.

Versuri scrise în cinstea
Sfântului Părinte Ilie Lăcătuşu

Carmen : Ne pregatim

Noi acum ne pregătim
Pe Hristos ca să-l primim
În casa sufletului curată,
Împodobită, aranjată.

La preot ne spovedim
Şi căinţă dovedim;
De-am fost robit de păcat
De Domnul voi fi iertat.

Pe semeni ne străduim
Să-i iertăm, să îi iubim,
Căci ei sunt ai noştri fraţi,
Nu-i mâhniţi, nu-i supăraţi!

Copiii cu toţi-aşteaptă
Noaptea asta minunată
Va veni şi Moş Crăciun
Să le-aducă tot ce-i bun.

Ei au fost ascultători
De părinţi, fraţi şi surori,
La şcoală au învăţat
Note bune au luat.

Deci acum cu mulţumire
Pruncului să-i dăm mărire
Că se naşte să ne dea
Nouă, mântuirea Sa.

Carmen : Pustnicul

Peste pădurile de brazi
Aflate sus în munţi
Spre care tot urcând
Cu greu poţi să pătrunzi,

În miez de noapte, se arăta
Lumină de foc mare,
Ce lesne se vedea
Din orice depărtare.

Acolo mâinile spre cer
Un pustnic înălţa
Şi ruga sa aprinsă
La Domnul ajungea.

Harul sfinţitor
Spre dânsul cobora,
Văpaie argintie
Îl învăluia.

Când cuviosul înceta
A inimii lucrare,
Atunci lumina dispare
În nesfârşita zare.

Carmen: Te chem

Te chem Iisuse ca să vii,
Locaş să-ţi fie al meu suflet,
Te-aştept în nopţile târzii
Ca un copil, cu scâncet.

Imn de mărire să Îţi cânt,
Că m-ai adus la viaţă,
Să mă inunzi de fericire,
Să-mi fii lumină şi povaţă.

Să simt că al Tău sunt pe veci,
Că ţii nespus la mine,
Că vrei în Rai ca să mă duci,
Să fiu mereu cu Tine.

În mintea mea să Te păstrez
Ca pe-o comoară sfântă,
Viaţa mea toată să-mi veghezi,
Să mă fereşti de-osândă.

Carmen: Intinerim

Întinerim, îmbătrânind în fapte bune,
Cu fiecare clipă întinerim,
de ne apropiem, Doamne, de Tine.

“Înnoise-vor ca ale vulturului
tinereţile tale”,
cântă psalmistul David;

Să înnoim haina sufletului,
în orice vreme,
prin spovedanii.

“Fericiţi cei ce nădăjduiesc în Domnul”;
Slavă lui Dumnezeu,
cu mulţumire, să-i aducă tot omul.

Carmen: Doi oameni

Doi oameni când se întâlnesc,
uniţi în rugăciune,
care spre Tine năzuiesc
în cuget şi-n simţire,

vor dobândi har sfinţitor
ce îi va întări,
împlini-vei ruga lor
şi nu-i vei părăsi.

Doi tineri de se hotărăsc
să fie împreună
şi-or cere binecuvântare,
Tu le vei da cunună.

La fapte bune, fraţii,
mai mulţi de se unesc,
de cursele viclene
uşor se izbăvesc.