Poezii Ortodoxe

Acestea eu imi doresc
Cu râvnă ca să muncesc
Şi voios eu să ii cânt
Lui Hristos pe-acest pământ.

Iar El cu dragostea Sa
Totdeauna îmi va da
Ceea ce îmi foloseşte,
După cum El rânduieşte.

Ai mei sârguitori “prieteni”,
Care doar binele-mi doresc
Şi care în scurtimea vieţii
Cu dor nespus mă însoţesc,
Ca să îmi facă iar un “bine”
Preamult şi azi se străduiesc.

Ajută-mă, Iisuse,
Pe nimeni eu să nu urăsc,
Ci singur, doar păcatul,
Iar oamenii să îi iubesc.

Păcatele cu noi se luptă
Şi pun adesea stăpânire,
Chiar dacă noi nu vrem,
Peste firava noastră fire.

Când suferinţa celor mulţi
Încerci să o alini,
Să nu uiţi nici o clipă
De bunicii tăi divini.

A căror inimi bat acum
Mai mult doar pentru tine,
Urmează-le povaţa
Căci ei îţi vor doar bine.

Sălciile se plecau
Pe Domnul întâmpinau,
Însă ele-amar plângeau.

Vesteau cu multă  mâhnire
A lui Hristos pătimire
Pentru a Sa omenire.

Cum va fi El chinuit,
Ocărât şi răstignit,
“Vinovat” că ne-a iubit.

Merii frumos înfloriţi
Se plecau şi ei smeriţi,
De sărbătoare gătiţi.

Ei ştiau că suferinţa,
Răbdarea şi umilinţa,
Vor aduce biruinţa.

Tu ne-ai iubit şi ne-ai iertat,
Ai suferit şi ai răbdat,
Dar oamenii te-au chinuit,
Pe cruce ei te-au pironit.

Din moarte Tu ai înviat,
Biruitor te-ai arătat
Şi pe pământ iar vei veni,
Pe robii tăi vei mântui.

Hristos ar vrea
Ca să vorbim mai des cu El,
Să îl chemăm în rugăciune;
Ar vrea să Îl iubim mai mult,
Să îi urmăm prin fapte bune;

Ar vrea să îi iertăm pe toţi,
Cum şi El a iertat
Chiar pe aceia care
Cumplit L-au chinuit,
Deşi era nevinovat.

Biserica cea sfântă,
Locaşul lui Hristos,
Este liman de mântuire
Sufletului de folos.

Acolo este Maica Sfântă,
Înlăcrimată-n rugăciune,
Îngeri şi sfinţi cer har
Pentru întreaga lume.

Acolo vine Mielul,
La orice Liturghie,
Pe-altar El se jertfeşte
Din marea Sa iubire.

Ne întinde-apoi Potirul
Să ne împărtăşim,
În taină pe Hristos
Atunci noi Îl primim.

Ne cheamă Împăratul
În zi de sărbătoare,
Să mergem cu nădejde
Şi bucurie mare!

Inima de gheaţă este transparentă,
Prin ea poţi vedea ce poartă în sine;
Ea conservă la rece sentimente,
Omenia o păstrează bine.

Este tare în vremuri de frig,
Rezistă la ger, la furtună.
Nimic nu o poate schimba,
Decât o adiere de căldură.

Dumnezeu când a făcut
Universul, la început,
Totul a încununat
Cu făptura iubitoare,
După a Lui asemănare:

În mâini ţărână a luat,
Duh de viaţă i-a suflat;
Pe om atunci a creat,
Dupa chipul Său cel sfânt
Să trăiască pe pământ.

Să fie bun, luminat,
Lipsit de rău, de păcat;
L-a făcut nemuritor,
Raiului moştenitor.

Sufletul în om l-a pus
Ca să fie mai presus
De orice făptură care
Lui îi va da ascultare.

Dă-ne iute a ta milă,
Leagă rănile ce dor,
Pentru cei în suferinţă
Sprijin fii şi ajutor.

Nu-i lăsa fără nădejde,
Roagă-te la Fiul tău
De la ei să depărteze
Tot necazul, tot ce-i rău.

Varsă din pahar amarul
Din care ei au băut,
Pune-le în suflet harul
Vieţii fără de început.